Foto: Grişka

Blogger de puţină vreme, Marcel se dovedeşte deseori şovăielnic, neînţelegând profunzimile mecanismului. Deşi râvnitor, blogul său a cam trecut neobservat. Acest detaliu l-a determinat, într-adevăr, să caute soluţii, însă, din nefericire, nu le nimerea niciodată pe cele mai inspirate.

– Mi-am făcut rubrici interesante – se lamenta el -, Ce-mi place, Ce mă enervează, Viaţa cu Teodora, Dedicaţii muzicale şi… canci! Până-n patruzeci de unici pe zi…

– Mă mir! – replică domnul plutonier-major Onici. De vreme ce ai şi Ce mă enervează… Eu sunt întotdeauna curios ce-i enervează pe ceilalţi!

– Pe bune? – întrebă Marcel, moment în care pufnirăm toţi în râs.

Dumirit că era o ironie, colegul nostru ceru un coniac şi, cu o figură gravă, începu să-şi verifice Panoul de control şi statisticile de pe Statcounter. După o vreme, izbucni:

– Gata, ştiu! Îmi fac blogroll ascuns, îl mut pe o pagină separată…

– De ce? – se minună sincer plutonierul.

– Când accesează cineva blogul, aspectul devine mai aerisit!…

– Păi, dacă ţi-ai scoate postările, ar fi şi mai aerisit! – opinarăm câţiva.

– Adică, cum, să-mi scot postările? – păru Marcel a nu pricepe.

– Adică, cum, să-ţi faci blogroll ascuns? – continuă ideea domnul plutonier. La ce te uiţi pe un blog? Dacă are blogroll! Nu ai? La revedere! Cum zici că te cheamă? Tolstoi? Bine! Câte puncte-mi livrezi în ZeList? Zero? Perfect, respectele mele, n-ai decât să-ţi citeşti blogul! Partea cea mai interesantă am văzut că n-o ai!…

– Deci, să-mi las blogrollul pe prima pagină? – îşi reveni Marcel oarecum.

– Faci cum crezi! Dacă vrei să ajungi de miştocăreala blogosferei şi, de pe 2451, să ajungi pe 43.200, fă-ţi blogroll ascuns…

– Îl las pe prima pagină! – decise novicele. Da’ ce să mai postez?

– Pune şi tu o poză… – îl sfătuirăm cu amabilitate.

Anunțuri