Poveste de Paşti

80 comentarii

Foto: Enya Pete

Cum, în fiecare an, iepuroiul îşi face de lucru pe la noi de Paşti, Nataşa deveni agitată, ştiind din istorisirile noastre că specimenul are o conduită îndoielnică. În afara faptului că lasă pe covor o grămadă de păr, mişcă în permanenţă din buze şi nări, de parcă ar fi schizofren. Avertizată, pisica începu să-şi facă planuri:

– Dacă vine iepuroiul, îl întreb „tu ce vrei, bă?” şi, după aia, când îi trag o labă…

– Bine, Nataşa! – răspunsei. Acum, du-te şi curăţă litiera, să nu ne facem de rahat când vin musafirii!…

Fără un entuziasm deosebit, Nataşa merse în baie şi începu să râşchie, mai mult ca să auzim noi. Maică-sa îi strigă:

– Spală cum trebuie acolo, nu te juca cu mingea, că nu de aia te-am trimis noi la baie!…

La o oră încă matinală, se înfăţişă şi împăroşatul cel cu urechi prealungi, conform datinii. Nataşa îl luă în primire:

– A zis tati că să nu mai laşi atâta păr ca anul trecut, că el nu-i fraierul tău!

– Da’ tu ce cusur ai? – răspunse rozătoarea. Uită-te ce i-ai lăsat pe pantaloni…

Într-adevăr, pantalonii mei nu arătau tocmai impecabil, fiind din catifea reiată şi, în plus, de culoare neagră iniţial. Până şi Nataşa simţi nevoia să schimbe subiectul, astfel că bravă:

– Mie-mi dă mami pastile…

– Bine-ţi face! – replică iepuroiul. Că doar nu era să te… plimb eu în oraş!

Aici, specimenul se exprimă puţin diferit. Nataşa mai avu o curiozitate:

– Este adevărat că tu simbolizezi desfrâul şi lipsa de măsură?

– Nu-i grija ta ce simbolizez eu! – sosi răspunsul, răspuns căruia, din nou, i-am adus uşoare retuşuri.

Cum covorul începu să se umple nu doar de păr, ci şi de un soi de măslinuţe pe care Nataşa apucă a le alerga prin încăpere, socotii util să trecem la problemele noastre, în dorinţa scurtării vizitei:

– Ce-ai mai adus anul ăsta?

– Nataşei, o conservă foarte gustoasă, pentru mami am adus o tavă de inox şi-i mai citeşti tu scrieri de-ale tale, ca să nu spună că-i prea puţin, iar ţie ţi-am adus o scrumieră şi-o cameră web…

Ultimul articol, prin ineditul său, îmi stârni o nedumerire:

– Şi ce să fac cu camera web?

Rozătoarea, deşi trăită mai mult în sălbăticie, găsi totuşi o rezolvare:

– Să te dai rotund pe mess! Sau, dacă n-ai alte idei, poţi face cu ea ce-a făcut Marieta cu buchetul de lalele

Aici am adus corecţia că Marietei doar i s-a sugerat o posibilitate şi că, în afară de asta, deviem de la subiect, intrând într-o altă poveste. Suplimentar, i-am propus ca, pe viitor, să-şi introducă el un dop în locul cuvenit, căci este mai bine să introduci decât să scoţi, mai cu seamă când este vorba de covorul meu…

Într-un târziu, oaspetele a plecat, pretextând că mai are treabă, iar noi nu am depus prea mari eforturi pentru a-l reţine.

Nataşa opină că, anul viitor, am putea să-l gătim pe individ cu sos picant.

Stupul II

17 comentarii

Pictură de Mirela Pete

Trei lucruri bune

Fagure fusese poreclit astfel pentru că, în trecut, reuşise în mai multe rânduri să vândă acelaşi fagure ipotetic mai multor clienţi interesaţi.  Evident, fagurele n-a fost livrat niciodată, acţiunile sale putând fi etichetate cu destulă acribie drept ţepe. Între timp, rămase mai mult porecla, aşternându-se în bună măsură uitarea peste acţiunile care-au generat-o. Totuşi, Fagure căuta să nu prea iasă din stup, socotind că or fi şi unele vieţuitoare cu memorie mai bună decât cea a trântorilor.

„Că te prind nişte trântori, n-ar fi mare lucru! Cu picioruşele noastre, nici o echimoză nu putem provoca. Dar, am mai tratat şi cu şoareci, iar ăia-s ditamai namilele…”

Acum, Fagure petrecea împreună cu Bozzor, amuzându-se pe seama istericalelor Evbiziei.

– Bâz, bâz, bâz!… Da’ supărate mai suntem!… – o zădăra Bozzor pe curteană. În loc să ziceţi mulţam… Eu, dacă aş fi în locul Meliferiei, v-aş fixa şi normă de strâns polen. Că tot nu faceţi nimic toată ziua…

– Hî, hî, hî! – chicoti fagure.

Dacă ar fi avut sânge cald, probabil Evbizia s-ar fi învineţit de furie.

– Mai bine v-aţi uita la voi în ce hal sunteţi! De dimineaţă aţi dat-o pe hidromel! O să ajungeţi să faceţi albine mutante, de-o să ne pomenim cu celule pătrate în faguri şi cu ketchup în loc de miere… Asta, dacă nu vă moare…

Având o educaţie aleasă, ca orice gardiană a reginei, Evbizia nu-şi termină propoziţia.

– Drama voastră constă în faptul că nu aveţi ce face… – plusă Fagure. Trântorii vă ocolesc, din pricini pe care n-aş dori să le dezvolt, iar după ce eclozează regina, treaba voastră s-a cam încheiat. Mai duceţi şi voi câte-o cupă de miere şi vă faceţi că număraţi ouălele

Ouăle! – îl corectă Apideea, căutând mai mult să schimbe vorba.

În pofida diplomaţiei suratei, Evbizia nu putu să lase fără replică toate aceste insinuări care, de generaţii, erau lansate la adresa grupului de curtene, numite şi gardiene în mod oarecum impropriu, deoarece nimeni nu-şi închipuia că, la o adică, şi-ar proteja suverana.

– Voi vorbiţi? Voi? Că nu sunteţi buni decât de tras la mandibulă…

Nu se ştie care strămoş a făcut o descoperire importantă: mierea, dacă o laşi aşa cum e, se zahariseşte după o vreme. Dar, dacă o amesteci cu apă, ea fermentează, generând un produs întremant şi înveselitor, aşa-numitul hidromel. După cum o arăta şi numele, acesta era compus din apă şi miere, dar, în timp, trântorii învăţară să obţină sortimente variate, adăugând polen în diferite cantităţi şi arome. Odată fermentat, hidromelul era pecetluit în ceară şi, aşa cum o ştie orice trântor, era de dorit să rămână astfel cât mai mult, astfel încât învechindu-se să prindă tărie şi naiba mai ştie ce. Dacă gardienele şi lucrătoarele gustau din hidromel o dată pe an, de Ziua Albinei, trântorii făcură pentru produs o pasiune constantă, dregându-se de câte ori aveau prilejul. Din contactul cu alte culturi, unii deprinseră să bea şi tinctură de propolis, obicei care ducea întotdeauna la o veselie stupidă imediată şi la un accentuat vertij a doua zi. Treptat, se născu un celebru proverb apicol: Trei lucruri bune sunt pe lume, hidromel, regina şi bâzâiala! Unii cercetători opinează că dictonul ar fi o adaptare la vorba drugs, sex and rockn roll, însă majoritatea oamenilor de ştiinţă înclină să creadă că la cele două zicale s-a ajuns pe căi diferite, mai cu seamă că ele se referă şi la regnuri ori specii prea puţin înrudite.

Bozzor şi Fagure priviră condescendent la Evbizia:

– Aşa, revarsă-ţi furia… Te mai linişteşte. Noi, de altfel, îţi înţelegem frustrarea…

– Dacă aţi fi oameni, negreşit că v-aţi uita şi la fotbal!

Albina încerca să sugereze prin aceasta că ar fi tot nişte beţivani depravaţi, doar că şi-ar lărgi puţin aria de deşertăciuni. Trântorii, în schimb, preluară ideea în mod diferit. Măcar că ştiau, în linii generale, ce este fotbalul, ochii compuşi şi dimensiunile lor reduse făcură să nu savureze subtilităţile jocului, primind informaţii incomplete. În plus, erau şi acele sfere colosale care te puteau lovi oricând. Bozzor avu, însă, o idee:

– Ce-ar fi să ne adaptăm şi noi un teren, la dimensiunile noastre? Lăsăm, pe o suprafaţă, doar două hexagoane descoperite, în care echipele vor căuta să introducă în grăunte de polen, învelit în propolis, ca să reziste…

Floralia îi şopti Evbiziei:

– Nu te mai contrazice cu ei, că uite ce idei le vin!…

Evbizia, străduindu-se să tacă, îşi jură în gând că, într-o bună zi, le va rupe aripile celor doi şi-i va azvârli din stup.