Foto: Alice Drogoreanu

I. Dimineaţă de Septembrie

II. Trei lucruri bune


III. Ziua Albinei

Îndată după Ziua Albinei, Evbizia simţi că s-a autodepăşit. Nu doar că a sorbit din hidromel aproape cot la cot cu trântorii, dar toate lucrătoarele rămaseră încântate de minunatul spectacol pe care îl organizase. După un an de muncă grea, harnicele albine avură prilejul s-o admire pe însăşi vestita Pettalia, vedeta al cărei bâzâit reuşea să cuprindă nouă octave. Dacă lucrătoarele entuziasmate, căutândbâzâie la unison cu artista, reuşiră doar obişnuitele două octave pe care le intonau şi-n mod curent, când colindau printre flori, abia acum obţinând câteva bâzâieli mai joase ori mai înalte, fără a completa măcar o a treia octavă, cele mai multe, în schimb, îşi strâmbară antena stângă, căutând ca măcar astfel să se asemene divei.

– Cum se scălâmbăie!… – remarcă Apideea, atenţionând-o pe Floralia. Şi, dacă te gândeşti, sunt asexuate. Îţi dai seama câte fiţe ar face dacă le-ar mai gâdila şi hormonii!… Una nu s-ar mai gândi la muncă!

Deşi mai bombăneau, cele două gardiene fură şi ele cucerite de arta Pettaliei, dar educaţia aleasă nu le îngădui să-şi încreţească antena.

Un alt număr de senzaţie fu acela al greieraşului Men care, pe singura strună-a viorii lui mici, interpretă o muzică stranie. Serile în stupină erau mereu străbătute de cântecul greierilor, însă cu totul altceva era ca muzica să răsune chiar la tine-n stup.

Meliferia cugetă: „Dacă unul ca ăsta ar locui în stup, n-ar mai dormi nimeni! Başca, noi avem celule din ceară, care mai amortizează undele sonore. Dacă am construi fagurii în maniera viespilor, din fibră lemnoasă, cred că ar intra toată casa în rezonanţă şi ne-ar lua dracu pe toţi!”

– Da’ cum face? – întrebară, uluite, numeroase lucrătoare.

– Ei, e artist! – căută o lămurire Evbizia, cu subînţelesul: „Pe care dacă nu vi-l aduceam eu, rămâneaţi tot proaste!”

Zorii o găsiră pe Evbizia mahmură, însă în continuare euforică. Cam împleticit, porni să-i ducă Meliferiei obişnuita cupă cu miere matinală, aşteptându-se, evident, şi la cuvenitele laude pentru organizarea impecabilă a evenimentelor din ajun.

Regina o întâmpină destul de rece, puse cupa de-o parte, fără să guste din ea, şi abordă cam abrupt un subiect neaşteptat, deşi legat de sărbătoarea abia trecută:

– Am aici o însemnare conform căreia, pentru Ziua Albinei, s-au cheltuit doi faguri cu miere polifloră, optsprezece granule de polen şi patru bile de propolis…

Încă cherchelit din ajun şi dregându-se cu hidromel vechi, Bozzor rânjea, iar gardiana surprinse pe dată această atitudine, spunându-şi în gând ceva ireproductibil.

– Nu-i cam mult – continuă matca – pentru cinci chibrituri, câte au intrat la scena aia?

– Păi, trebuia să stea mai sus artiştii, să-i vadă toate albinele… – improviză curteana.

– Nu vorbeam despre diferenţele de nivel, ci despre cost!

– Dar, erau chibrituri de import, spiciki

– Tocmai! De ce nu s-a putut ridica o scenă din resurse proprii, din ceară?

– Ar fi văzut lucrătoarele şi stricam surpriza… – găsi Evbizia un răspuns la plezneală.

– Şi ţi-ai zis, probabil, că este de preferat să-ţi surprinzi regina, aducându-i sirop de zahăr toată iarna!… Doi faguri pe nişte beţe?…

– Dar, a fost şi onorariul artiştilor…

Aici, interveni Fagure:

– Eu ştiam că Men vine oricum, iar Pettalia peste tot a cântat doar cu opt granule de polen şi-o gură de hidromel, pentru voce…

Cum Evbiziei i se ceru o socoteală amănunţită, aceasta întocmi un fel de raport. Mânjind o tăbliţă de ceară cu semne de propolis, gardiana compuse un soi de disculpare polemică, în care se înfăţişă drept o victimă a Comisiei Fagure – trântorul  care se află în spatele insinuărilor – care, manipulând resentimentele domnului Bozgor, caută să o discrediteze, încercând astfel să destabilizeze întregul stup.

„Hi, hi! Comisia Fagure… Ce le-o trag! Da’ şi asta-i faină, cu domnul Bozgor!…”

Totuşi, Evbizia era destul de îngrijorată, chiar dacă scrierea diatribei la adresa trântorilor îi abătu o vreme gândurile întunecate.

În stup, vorba bozgor, născocită pe moment, nu avea conotaţii cu caracter etnic, cum s-ar putea înţelege, între albine putându-se vorbi mai mult despre specii. Astfel, în cazul de faţă era implicată doar bucuria pură de a stâlci numele unui mascul beţiv şi nesuferit.

„E cam subţire!…” – îşi mărturisi gardiana, recitind raportul. „Să bag pe final ceva spectaculos, spun că am demarat programul The Beehive of Choice!…”

Anunțuri