Foto: Inobras

Pedagogie

Cu totul altceva! – exclamă Meliferia, gustând din mierea polifloră recuperată. Nu-i ca mierea de salcâm, da’ tot simţi gustul de floare… Aţi avut grijă ca Evbizia primească doar sirop de zahăr?

Apideea şi Floralia confirmară:

– Sirop de zahăr, 0, 48 de miligrame pe zi! Şi apă câtă vrea…

– Dar, n-o să fure de la copii? – avansă regină o altă posibilitate.

– Avem noi antene şi acolo! Dacă încearcă, direct la curăţat căcatul zboară!

Îndepărtarea excrementelor din stup era socotită munca cea mai de jos, totuşi vorba căcat era folosită fără conotaţii ponegritoare, fiind socotit un produs ca toate celelalte. Neavând un miros respingător, nu deveni, precum la alte specii, vorbă de ocară, astfel că se putea vorbi despre el până şi în prezenţa reginei.

Presupunem că s-a dedus, din această frântură de dialog, că între timp Evbizia a fost degradată, fiind însărcinată cu supravegherea unui grup de tinere albine ce abia depăşiseră stadiul larvar.

– Albina se naşte, adică este ouată, trece prin faza larvară, pe care voi aţi depăşit-o, iar apoi se hrăneşte, munceşte, trăieşte, se înmulţeşte – mă rog, asta nu vă priveşte în mod direct pe voi – şi, la sfârşit, moare… – explică Evbizia.

– Şi cum e când eşti mort? – întrebă o albinuţă.

– Păi, cum să fie? Rămâi ţeapănă şi nu mai simţi nimic…

– Şi după aia ce se întâmplă? – mai dori albinuţa să afle.

– După aia vine alt rând de albine – mută pedagoga centrul de greutate.

– Nu cu alea, cu noi?…

– Vedeţi voi atunci… Oricum, voi sunteţi lucrătoare, în câteva săptămâni veţi şti…

– Noi cam cât trăim?

– Cum v-aţi născut toamna şi nu ieşiţi din stup, posibil să prindeţi opt sau nouă săptămâni. Cele care prind sezonul de recoltat obosesc mai repede şi-o duc doar vreo şase săptămâni. De aceea, n-avem mult timp de dezbateri, că ne aşteaptă munca…

– Dar n-aţi zis că noi nu trebuie să ieşim?

– Bun, şi? Asta nu înseamnă că staţi degeaba! Întreţinem stupul, facem celule de fagure, avem grijă de ouă, facem curat…

Într-un grup de albine, se iscă zumzet.

– De ce dai? – întrebă o sfrijită pe-o albinuţă bondoacă.

– Polenia! – interveni pedagoga. De ce-o împingi pe sora ta?

– Da’ ea de ce m-a poreclit batoza? – replică bondoaca.

– Pentru că eşti grasă! – o lămuri Evbizia. Gata, acum, faceţi linişte, să vă arăt cum se fac celulele de fagure…

– Şi ce fac celelalte albine cu noi după ce murim? – insistă recalcitranta Polenia.

– Polenia! Tu ai venit aici ca să înveţi, nu ca să pui întrebări! – o puse la punct Evbizia, amintindu-şi cu nostalgie de fosta ei postură.