Foto: Mirela Pete
Stupul VIII
10/04/2010
Literatură Ioan Usca, Literatură, Stupul 8 comentarii
Foto: Inobras
Şoarecii
Singură Corolia observă dispariţia Poleniei, aceasta şi din pricină că cinci şoareci atacară stupul în zorii zilei, albinele încolonându-se pentru luptă.
Evbizia îşi spusese deseori în gând că mai bine-ar da şoarecii iama-n stup, decât să mai rabde umilinţe. Acum, însă, părăsi toate acele vise de răzbunare, repezindu-se să-şi apere neamul. „După ce că-s şoareci, mai sunt şi cinci!” – gândi cu dispreţ, văzând în acest număr un simbol al existenţei epidermice, incapabilă de orice năzuinţă spre ceva mai înalt.
Când ajunse la locul bătăliei, cei cinci intruşi erau deja împresuraţi de lucrătoare, care căutau să-i îmbrace în ceară, în vreme ce altele se năpusteau să-şi înfigă acele în feţele odioase ale invadatorilor. Bozor tocmai fusese înşfăcat în botul unei rozătoare, găsindu-şi sfârşitul. Evbizia se repezi pe dată şi, ca pe un jungher, îşi împlântă acul în pleoapa şoarecelui, lăsându-i destul venit cât să-l năucească. Apoi, căzu şi ea, încă zvâcnind de câteva ori.
Cam într-un sfert de ceas, intruşii fură complet împachetaţi în ceară, însă pierderile au fost mari. Acum pieriră Corolia, Fagure şi chiar regina Meliferia. Astfel, nici nu mai apucă s-o vadă, altfel decât larvă, pe Colletidia, urmaşa ei, de care aveau să îngrijească Apideea şi Floralia.
…
În schimb, Meliferia se pomeni, alături de toţi cei căzuţi în luptă, într-o stepă plină de flori scăldate în lumină aurie, în care erau aşteptaţi de Hymenoptera, Polenia, Taras şi noian de albine. Se porniră cu toatele în dans, iar de se izbeau cumva între ele în jocul lor nebun, treceau una prin alta, fără să-şi încreţească antenele.
– Africa s-ar putea să nici nu existe, însă eu la tărâmul ăsta visam! Aici totul e scăldat în miere aurie, care-i şi lumină totodată, şi te umple mereu de-o bucurie negrăită, cum nu poţi afla nicăieri pe pământ…
Comentarii recente