Poliţiştii secţiei Criminalistică începură să dea semne de plictiseală. Tocmai acum, când se confruntau cu un şir de asasinate oribile care teroriza urbea, Oana se găsise să se autodenunţe.

– Rezumând – zise domnul agent principal Vlad -, dumneavostră susţineţi că l-aţi asasinat prin împuşcare pe Martin Luther King, în 1968…

– Exact! Mă enervau discursurile lui… Era începutul lui aprilie, în Memphis – Tennessee…

– Da, da, da, aprilie… Şi, tot dumneavoastră l-aţi asasinat şi pe John Lennon, în 1980. Probabil, vă enervau melodiile sale…

– Nu toate – obiectă romanciera. În special Imagine

– Mă rog. Iar faptul că sunteţi născută în 1981 n-a constituit un impediment în săvârşirea celor două asasinate…

– Aici intervine maşina timpului – preciză scriitoarea.

– Din nefericire, tot aici intervine şi lipsa noastră de timp! Stimată doamnă, ştiţi că un ucigaş îşi face mendrele prin oraş… Dar, altceva aş fi dorit să-mi spuneţi: V-aţi aflat vreodată în evidenţa Psihiatriei?

– În tinereţe, am făcut câteva teste…

– Aşaaa!… Ei, de atunci ştiinţa a făcut progrese uluitoare! Ce-ar fi să mai încercaţi nişte teste?…

Curând, scriitoarea înţelese nu este vorba de-o simplă ofertă, ci se pomeni internată în salonul numărul 6, unde domnul doctor Stoicanu urma o ajute. Odată internată, scriitoarea îl cunoscu pe Emil, un personaj interesant. Acesta-i mărturisi:

– Sunt un ucigaş în serie…

– Şi de aia te-au adus aici? – se interesă femeia.

– Nu, aici am venit de bunăvoie. Sunt cercetat în stare de libertate, deoarece nu reprezint pericol public.

– Înseamnă că nu omori chiar toată ziua…

– Nooo! Doar câteodată, când mă apucă. Însă, atunci le fac urât. Înfig andrele în timpane, tirbuşoane în ochi…

Precum poliţiştii nu luară în serios confesiunile sale, şi Oanei i se păru că individul le înfloreşte. „O fi omorât şi el doi-trei prăpădiţi la cârciumă şi se dă Jack Spintecătorul!” Totuşi, reţinu detaliile asasinatelor – născocite, cel mai probabil -, în vederea includerii lor într-un eventual viitor roman poliţist.

Peste câteva zile, în cabinetul domnului Stoicanu, Oana trecu strălucit testul de inteligenţă, potrivind figuri geometrice astfel încât să formeze un singur dreptunghi, făcu apoi testul Szondi, unde alese dintr-o serie de psihopaţi pe cei agreabili ori detestabili, parcurse cu plăcere testul culorilor Luscher, apoi doctorul îi propuse un fel de joc:

– Eu îţi voi spune un cuvânt, iar dumneata îmi zici prima vorbă care-ţi trece prin minte. Bun?

– Bine.

Distrată, romanciera se gândi mai mult la faptul că soţul său, Xreader, promise să-i aducă o valiză din Rusia.

– Atunci, să începem: Andrele.

– Timpan.

– Tirbuşon.

– Ochi.

– Valiză.

– Soţ.

„Asta-i criminala! I-a înfipt profei andrelele-n urechi, protopopului i-a înşurubat tirbuşonu-n ochi şi probabil că soţul ei zace-n vreo valiză pe fundul unui lac! De aia a mers ea să se autodenunţe, da’ pe urmă a schimbat-o, cică pe Lennon l-ar fi omorât, nu pe Părintele Căprioru! Sun la Poliţie!”…

Până ce medicul gândi acestea, Oana se strădui să-i descifreze însemnările referitoare la testele efectuate. Distinse doar cuvântul schizoid.

Anunțuri