Rondul de noapte

Foto: Mirela Pete

Într-una din nopţile trecute am ieşit să fac unele mici cumpărături şi să văd ce mai e nou prin oraş. După ce-am bătut o bucată de drum, zării o siluetă ce, în aburii de mai, părea să şovăie dezorientată. De altfel, arătarea mi se şi adresă:

– Nu ştiţi, vă rog, unde este strada Arieş?

În astfel de situaţii, la noi în urbe există trei tipuri de reacţie posibile: fie îl ignori pe apelant, fie îi trânteşti câteva vorbe grele, fie-l trimiţi la dracu-n praznic. Fire comunicativă, am optat pentru cea de-a treia variantă, mai cu seamă că, aflându-ne tocmai pe strada Arieş, exista riscul real ca individul să descopere şi singur acest amănunt. După ce îi indicai o direcţie pe care, dacă a urmat-o până la capăt, ar putea fi astăzi în Arad, cetăţeanul îşi exprimă o nedumerire:

– Dar, mi-a zis un om că ar fi pe-aici…

„Ăla nu-i timişorean de-al nostru!” – îmi zisei în gând, apoi rostii cu convingere:

– Da’ de unde! Cine ştie pe cine-aţi nimerit… Mergeţi cum v-am spus eu!

Omul îmi mulţumi, ne salutarăm politicos şi ne urarăm toate cele bune, după care eu m-am dus la benzinărie. Aici, colegul Radu stătea la o bere, fapt oarecum inedit pentru el, care nu obişnuieşte să piardă nopţile, mulţumindu-se cu răvăşitul zilelor. În mod evident, suferea din dragoste, cum obişnuim noi să ne exprimăm eufemistic.

– De ce eşti posomorât? – mă întrebă, după ce-mi luai şi eu ceva.

I-am relatat mica întâmplare pe care v-am povestit-o.

– Foarte bine i-ai făcut! – spuse Radu, într-o logică perfectă. Ce adresă poţi căuta la aşa oră?

Adevărul e că individul poate căuta adresa din ajun, însă asta era irelevant. Altceva mă rodea, după cum am şi mărturisit:

– Nu despre asta e vorba! Altădată, simţeam o mulţumire când îl trimiteam pe unu’ la mama naibii… Acum, orice-aş face, mi-e tot aia…

Radu păru a se întrista la rându-i. Mai luarăm ceva şi convenirăm că nimic nu mai este ca altădată.

.

Recomandări: Noapte bună copii, Link-Ping, Grişka, Idei înghesuite, Andi Bob, Cristian Lisandru, World of Solitaire, Elisa, Theodora Marinescu, Şi la vară cald, Madi, Gabriela Savitsky, Orfiv, Michaela, Gabitzu, Flavius Obeadă, Transildania, Mihaela Man, Gabriela Elena, Achilianu, Alexandra Cel Mare, Ragnar, Gând licitat, Caius, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Gabi123, Teo Negură, Atitudini.

Sensul vieţii

Foto: Alice Drogoreanu

S-a mai întâmplat şi-n alţi ani să ne potopească arşiţa în luna Mai, însă, de fiecare dată, avem tentaţia să susţinem că: „Eu n-am mai pomenit, în Mai, aşa o căldură!”. Că temperaturi similare au fost ori n-au fost în trecut, e o chestiune ce ţine de subiectivismul fiecăruia, singuri meteorologii putând prezenta date ştiinţifice, perfectibile la rândul lor. Cert este că disconfortul pricinuit de aerul sufocant şi repulsia faţă de propriul trup jilav şi năclăit împing spre singura soluţie obiectivă rămasă: refugiul în matca primitoare a Dinarului, lpcal dotat cu aer condiţionat.

– Băi, deja mor când văd soarele strălucind! – rosti domnul plutonier-major Onici, cu năduf.

– Da, e supărător la ochi… – încercă Remus să aprobe.

– Lasă-mă, dom’le, cu ochii, eu vorbesc de epidermă!

– Sigur, şi aia…

Începurăm să bănuim că Remus este dispus să aprobe orice, doar aşa, ca să nu se certe. Or, aceasta era o abatere de la dogmele Dinarului, pericolul plictisului pândind după uşă.

– Acum, asta e! – intervenii eu. Până-n Octombrie, ne punem pe Dinar. După aia, mai vedem noi, poate tragem o tură şi pe la Harold’s…

– Bun, şi până-atunci ce facem? – deschise Teodosie un nou subiect.

– Ce să facem? Prindem muşte pe-aici… Irina, fă-mi un cocteil letal!

Comanda aparţinu domnului plutonier, care părea cel mai iritat. După o vreme, se explică:

– Acum, cu căldura, asta e, n-ai ce-i face!… Chestia e că mi-a dat Tomata un subiect de meditaţie…

– Te cunoşti cu Tomata? – fu curios Filaret.

– Aşa… de pe mess. Da’ i-am zis că am treizeci de ani şi că sunt redactor-şef la un ziar. Plus că-i citesc blogul cu sfinţenie…

– Ca pe Sfânta Scriptură… – mai avu Remus o tentativă de-a fi pe placul domnului plutonier.

– Ca pe Pagini Aurii! – făcu, îmbufnat, domnul Onici. Nu te mai băga în discuţii care te depăşesc!

– Şi ce mai zice Tomata pe blog? – căută Evtihie să menţină apele-n albie.

– O chestie interesantă… Cică, să ne gândim cam cum am vrea să fie propria noastră viaţă…

Ca o adiere răzleaţă, ne-or mai fi trecut oarecând tuturor astfel de idei prin minte. Totuşi, niciunul dintre noi n-a încercat să teoretizeze pe acest subiect. Ba chiar era, în opinia mea, formulat cam vag. Că, de vrut, poţi să vrei multe…

Marcel, profitând de-un jet de aer rece, găsi un mod pertinent de-a pune problema:

– Chiar! Care-i sensul vieţii?…

– Care e?… – începu domnul plutonier să aprofundeze. Aşa, la o privire superficială, te naşti, trăieşti şi mori, cu adaosurile necesare… Dar, asta poţi s-o spui şi despre şoareci! Omul, însă, omul!- vorba lui Oblomov… Care-i menirea lui?

Desigur, mai comandarăm câte ceva, căci se anunţau dezbateri grave.

– După Rebecca – interveni Caius -, viaţa-i un căcat.

– Ei, asta o zice aşa, la nervi… – nuanţă Teodosie. Măcar că, în cazul tău, are dreptate chiar şi atunci când n-o rosteşte. Aşa, mai zice şi Crina că idealul este să te odihneşti, dar asta o afirmă pe fondul acumulării de oboseală, că altfel, n-ar opri-o nimeni să se odihnească cât are chef… Noi cum putem sta toată ziua în Dinar? Mai vine şi Oana să susţină nu ştiu ce, că nici ea nu ştie ce vrea, Răzvan are alte opinii, da’ la el e mai complicat şi nu pricepi nimic… E greu de ajuns la un numitor comun!

Caius simţi nevoia să intervină:

– Da’ Gabriela ce zice? Hî, hî, hî!…

– Zice că să taci din gură şi să te-apuci să speli closetele! – îl domoli domnul plutonier-major Onici, după care continuă: Ca om, cred că trebuie să faci ceva deosebit! De pildă, să înghiţi 700 de grame de pioneze…

– De ce 700? – exprimă Filaret o mirare colectivă.

– Pentru că 650 de grame a înghiţit deja un australian…

– Şi? – întrebarăm noi.

– Şi a ajuns la intervenţie chirurgicală, da’ şi-n Cartea Recordurilor… Oricum, e o performanţă! Cam ca şi cum s-ar masturba Caius legat la ochi…

Marcel avu o revelaţie:

– Chiar, Caius! De ce nu încerci să intri-n Guinness?…

De aici, discuţia luă o altă turnură, unii susţinând că Guinness este o bere neagră irlandeză, iar alţii opinând că-i Guinness, şi că doar noi socotim că este bere, irlandezii afirmând că este ceva aparte.

– Ştiţi ceva? – concluzionă domnul plutonier. Ce-ar fi să mergem la benzinărie, să ne dumirim prin experiere?…

– Empiric… – întări Marcel, dar primi o palmă peste ceafă.

Ne mutarăm toţi, cu excepţia lui Caius, care avea puţin de lucru, şi luarăm disputata băutură Guinness, alături de sandvişuri calde. Pe la a doua cutie, ne obişnuirăm cu ciudatul lichid, astfel că Remus opină:

– În definitiv, asta-i viaţa: Mânci, bă, bei, bă, şi…

– Da, bine, ştim! – intervenirăm noi, nedorind să auzim cuvântul lipsă.

– Şi dacă ştiţi, ce mă mai futeţi la icre? – se revoltă Remus care, aşa cum s-a observat, nu este tocmai un fin diplomat.

.

(Alte) recomandări: Elisa, Theodora Marinescu, Andi Bob, Grişka, Orfiv, Supravieţuitor, Caius, Ana Usca, Ioan Sorin Usca, Ragnar, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Mirela Pete, Noapte bună copii, Dispeceriţa, Oana Stoica Mujea, Gabriela Savitsky, Gabi123, Simion Cristian, Link-Ping, Anavero, Nataşa, Simona Ionescu, Gând licitat, Atitudini, Cati Lupaşcu.