Foto: Alice Drogoreanu
Nefiresc pentru el, Caius mă abordă încă din zorii zilei, dorind să–mi ofere un coniac bun. Optai pentru un Martell, în vreme ce colegul îmi dădu de înţeles din priviri că ar dori să stăm mai aparte, pentru a nu auzi toţi conversaţia noastră. De altfel, am şi promis să nu divulg nimic din cele discutate! Iar faptul că le postez pe blog este irelevant, deoarece se ştie că aici scriu literatură, astfel că cele mai multe lucruri narate sunt pură ficţiune.
– M–am săturat să–mi tot dau pinguri singur!… – începu el să se confeseze.
– Dar, ţi–am mai dat şi eu câteva… – replicai.
– Mda…, însă, în alt sens am vrut să zic…
– Da. Însă, ar fi câteva probleme. N-aş vrea să fie nici între primii 300 din ZeList, ca să râdă toţi că–i mai tare ca mine, însă nici să mă fac de rahat cu vreuna de pe 12.000… Aşa, cam între 300 şi 500…
– Păi, sunt vreo optzeci de nume în intervalul indicat, ai de unde alege!
– Mda… În plus, n–aş vrea să par corupător de minore, dar nici să mă aleg cu vreo babetă…
După câteva analize, rămaserăm la vreo patruzeci de nume.
– Şi, dacă se poate, să nu fie cine ştie ce urâciune!
Aici, începui să mă impacientez:
– Acum, sper că nu vrei şi-un păr mătăsos, punând în valoare un zâmbet strălucitor de alb! Dacă mai faci multe mutre, o să-ţi dai pinguri de unul singur toată viaţa…
Reculegându-se, colegul îşi notă douăzeci de nume, apoi purcese să le vrăjească pe mess, notând cu acribie într-un carneţel care pare dispusă şi care nu prea.
Ioan Usca 
Comentarii recente