Foto: Alice Drogoreanu

Aceste întâmplări s-au petrecut cam în urmă cu zece ani. Povestite atunci, poate n-ar fi fost prea mulţi aceia care m-ar fi crezut, dar, astăzi, adevărul spuselor mele îi este vădit oricui.
Aflasem în acele vremuri că, la balta din Niţchidorf, se petrec fenomene paranormale. Astfel că, dotat cu o superbă undiţă, împrumutată de la un prieten, am mers şi eu să cercetez zona.
Fiind îndeobşte cunoscut că începătorii au şansa de partea lor, după două caracude am prins şi un peşte cu o alură mai deosebită. Acesta, cum fac peştii de soiul lui, a prins pe dată să negocieze, cum că să nu-l mănânc, iar el, în schimb, se angaja să-mi îndeplinească trei dorinţe.
– Pe-alea trei mi le-ndeplineşte mama – i-am răspuns, gândindu-mă la banii de băutură, haleală şi curăţenia în odăiţă. Mie-mi îndeplineşti zece!
Observând că sunt mult mai mare decât el, peştisorul (că, de fapt, un peştişor era) conveni să facă precum îi solicitam eu.
Cum aţi fi făcut şi Dumneavoastră, gândurile mele s-au îndreptat în primul rând către Ţară. Începui, aşadar, să-mi expun dorinţele:
– În primul rând, vreau să intrăm în NATO!
– Păi, vă bagă ăştia oricum, că au nevoie de… – căută peştişorul să mă vrăjească cu de-ale lui.
– Gura! – i-o retezai. Eu vreau să fiu sigur…
– Bine, şefu! – cedă creatura. S-a făcut!
– A doua, să ne integrăm în UE…
– Dar… – începu animalul din nou să grăiască, însă amuţi rapid, observându-mi privirea hotărâtă.
– Apoi, – continuai – îmi doresc ca România să trimită trupe de ocupaţie prin ţări cu care n-are nici în mânecă, nici în clin…
– Nici în clin… – repetă peştişorul, cu vădit rol mnemotehnic.
– Mai vreau un război împotriva Serbiei, la care noi să ne dăm de partea duşmanilor acesteia!
Aici, peştişorul pufni în râs, căci umorul meu îl cucerise.
– Vreau să băgăm în sperieţi toată Europa, cu şuţii şi cerşetorii noştri…
Ipochimenul iar mă întrerupse:
– Păi, dacă intraţi în UE, nu crezi că asta se va rezolva de la sine?
– Probabil, îi răspunsei, dar tu ai să amplifici fenomenul…
– ‘ţeles! – făcu animalul, zâmbindu-mi complice.
– Vreau ca toată presa noastră să fie plină de tâmpenii şi măgării gratuite la adresa Sfintei Rusii!
– Se face! – aprobă captivul, încetând să-mi mai dea sfaturi.
– Îmi doresc – continuai tot mai înflăcărat – un Sinod dominat de ecumenişti, care să compromită iremediabil Ortodoxia!
– Asta aveţi deja, – începu iarăşi captura mea cu comentariile-i nesuferite – dar, în sfârşit, cum spui…
– Vreau realizarea unei Axe Washington-Londra-Bucureşti…
– Vineee! – făcu pocitania, parodiind chelnerii de odinioară.
– Îmi mai doresc un şef de stat cu o educaţie îndoielnică, pentru a avea parte de circ perpetuu, ca să ne râdem…
– În regulă! – confirmă sechestratul. Dar, fii atent, că mai ai doar o dorinţă! Eu zic să te gândeşti şi la sufletul tău…
Avea dreptate, prichindelul! Excesul de altruism era pe punctul de a mă face să uit de propriile-mi interese, în detrimentul binelui naţional. Astfel că-i cerui peştişorului să am întotdeauna parte de femei de moravuri uşoare (dorinţa oricărui pescar, chiar dacă nu toţi o mărturisesc cu atâta sinceritate).
Rezolvând şi acest ultim amănunt, am halit peştişorul, ca să nu dea peste el vreun altul, cu cine ştie ce trăznăi în cap…