Foto: Laura Iancu

Dimineaţa incertă de sfârşit de mai îl determină pe domnul plutonier-major Onici să-şi facă de lucru prin centrul oraşului, mai mult pentru a avea de unde se întoarce. Ajuns pe Podul Mihai Viteazul, un cerşetor orb îi atrase atenţia, deoarece arăta întrutotul jalnic, părând monoclit de curând. Generos de felul său, domnul plutonier îi puse orbului în mână cincizeci de euro, gândind pragmatic: „Pe băsescu au venit, pe băsescu s-or duce!”.

– Dumnezeu să-ţi răsplătească înmiit! – îi ură cerşetorul care, vădind un simţ tactil perfect antrenat, recunoscu bancnota. Dar, mai am o rugăminte: arde-mi un pumn!

„De ce nu?” – îşi zise domnul Onici, care din zorii zilei ar fi avut chef să altoiască pe careva şi aştepta doar momentul propice. Astfel că se supuse, îndatorându-l în plus pe cerşetor cu un dos de palmă teribil.

– Uff! – făcu acela. Loveşti ca un profesionist!…

– Mulţumesc… – răspunse poliţistul cu modestie, după care dădu să plece mai departe.

Nevăzătorul simţi însă nevoia de conversaţie suplimentară:

– M-am jurat ca, de câte ori primesc milostenie, să cer şi-un pumn de la binefăcător. Dac-ai şti pricina jurământului meu, negreşit mi-ai da dreptate!

– Ţi-am dat dreptate şi fără s-o ştiu. Să fie primit! – mai adăugă domnul plutonier, apoi se îndepărtă în grabă, având de primit şi nişte şpăgi.

Reclame