Comparaţii

Coincidenţa a făcut ca, de curând, să mă aflu în Paris în acelaşi timp cu Adriean Videanu. Dar, asemănările se opresc aici! În vreme ce eu m-am cazat, civilizat, la Ritz, Adriean a optat pentru un căcat de hotel de şapte stele. Apoi, în vreme ce el îşi lua un grătar, precum orice grobian, eu savuram cele douăsprezece rafinamente oferite de Ritz, însoţite de un vin din 1898 (anul de naştere al bunicii mele materne şi, din punct de vedere viticol, cel mai bun din ultimele veacuri!). Mai târziu, eu mă desfătam cu şapte zâne, olimpian, iar Adriean o frigea, teluric, cu secretara.

Pronia a dorit să ne şi întâlnim pe uliţă. Parisul, plictisitor precum îl ştiţi! Adriean, slugarnic, mă salută, înclinându-se greţos:

– Să ne trăiţi, Părintele şi Binefăcătorul nostru!

– Ceau – răspunsei sec, dornic să plec cât mai repede, deoarece ar fi fost nepotrivit să tragă cineva concluzia că ne cunoaştem.

Întorcându-mă spre casă, meditai: „Omul ăsta ori este prost, ori scârţar, ori calic! Oricum, e mult mai bine să fii agent FSB decât mafiot român! Ăştia, măcar de-ar devaliza şi Banca Naţională (aia a lor), tot nu-şi pot permite un sejur la Ritz, ca oamenii!”.

.

Au mai chefuit la Ritz:

Gabi 123, împreună cu Natalia Goncearova;

Simion Cristian, clamând continuu: Asta vreau, opulenţă, ce pana mea!

Cristian Lisandru, preocupat mereu să nu afle Geanina unde e, ca să nu se lase cu cucuie;

Theodora Marinescu, obsedată de ideea de a le spune parlamentarilor noşti cum să voteze la Moţiune;

Supravieţuitor, susţinând că ăia care nu-s cu noi la Ritz sunt oameni ori disperaţi ori speriaţi;

Elisa, care-a reuşit performanţa de-a vinde căpşuni clientelei ghiftuite;

Răzvanrc, lăudând ţigările Gauloises Caporal deoarece ucid de trei ori mai repede.

Nostalgii

Foto: Alex Mazilu

Începutul de Iunie ne adună în Dinar, atmosfera fiind una destinsă. Caius tocmai îşi aminti cum, în clasa a şasea, Relu, apostrofat că deranjează ora, găsi la moment o soluţie, reclamându-l pe Caius: „Da’, doamna profesoară, ziceţi-i lu’ Caius să termine cu prostiile!”. „Ce-a mai făcut iarăşi?” – se interesă profesoara. „Tot zice că la el la bloc este o fată care scrie poezii de zece ori mai bine decât Eminescu şi că el o să se căsătorească cu fata aia…” Doamna opină că e suficient dacă fata are tangenţe cât de cât cu literatura ca să nu se încurce cu unul ca şi Caius. Cum observaţia plăcu elevilor, aceştia se coalizară cu Relu, de teamă să nu strice poanta.

– Luat ca din oală – îşi încheie prietenul nostru expunerea -, n-am avut replică, mai ales că se uniseră toţi, aşa că am luat şi un 3! După aia, a trebuit să trag tot trimestrul…

– Foarte bine ţi-a făcut! – observă domnul plutonier-major Onici. În felul ăsta, ai primit o lecţie de viaţă, să nu te încrezi în oricine, şi ai fost obligat să înveţi! Altfel, cine ştie ce derbedeu ajungeai…

Cam la fel vedeam problema şi noi ceilalţi, începând să ne amintim pe rând cum am înfundat pe unul sau pe altul. În ce mă priveşte, mărturisesc că n-am avut în copilărie înclinaţii către delaţiune, descoperindu-mi această vocaţie tardiv. Tocmai pe când meditam cu tristeţe la acest detaliu, restul convivilor împăunându-se cu pâri trecute, unele devenite legendare, în aşezământ intră un individ care mă abordă:

– Îţi mai aminteşti de mine?

Figura lui nu-mi spunea nimic. Frunte îngustă, privire de dobitoc, păr uns şi pieptănat la normă, urechi clăpăuge, gura precum un anus, cu diferenţa că avea zăbele…

– Nu – îi răspunsei după o vreme.

– De ce m-ai turnat la Securitate? – veni o nouă întrebare.

Nici acum nu-mi amintii cine-i individul, dar mi-am spus să nu-l las să aştepte răspunsul:

– Păi, acolo se turna! Tu unde-ai fi vrut să te torn, la FBI? Sau la tovarăşa învăţătoare?…

– Dar, am făcut puşcărie nevinovat! – continuă imbecilul.

Dintr-o dată, totul se lumină în mintea mea! Ipochimenul îmi fusese vecin de bloc şi punea cât se putea de tare un soi de gălăgie care circula pe atunci, oarecum underground, gălăgie căreia astăzi i s-ar zice manele, deşi era doar un gen pregătitor. Dumirit, putui da o replică mai la obiect:

– Şi tu ai fi vrut să fii vinovat? Apoi, ce puşcărie a fost aia? Patru ani… Puteai să scapi după doi ani, dacă nu-ţi făceau raport de pedepsire. Noroc cu mine, că ţi-am pus o pilă în pachet…

– Aşadar, de la tine era pachetul!…

– Păi, cine să ţi-l fi pus? Că n-aveai pe nimeni…

– Pentru ce l-ai îmbulinat? – interveni domnul plutonier.

– Rahaturi, complot împotriva Statului…

– M-au şi bătut, ca să spun cu cine-am complotat! A trebuit să inventez nume… – continuă creatura să se lamenteze, dezgustându-ne pe toţi.

– Aşadar – preluă domnul plutonier ideea -, din pricina ta au intrat la apă oameni nevinovaţi şi acum mai ai tupeul să-i acuzii pe alţii?… Douăzeci de ani ar fi trebuit să-ţi dea!

Totuşi, oarecare dreptate se făcuse deoarece, individul neputându-şi achita întreţinerea la bloc în timpul detenţiei, apartamentul îi fusese scos la licitaţie după un an, în locul său mutându-se o familie de oameni întregi la cap. În cele din urmă, chiar nesuferitul retardat trebui să admită că a greşit, dând un rând la toată lumea.

.

Răvăşiţi, la rându-le, de nostalgii: Gabi123, Supravieţuitor, Link-Ping, Theodora Marinescu, Cristian Lisandru, Teo Negură, Atitudini, Orry, World of Solitaire, Elisa, Cristian Dima, Cosmin Ştefănescu.