Într-una din serile trecute mă aflam într-o stare confuză, fiind sfâşiat de tendinţe contradictorii: aş fi mâncat ceva bun, ori aş fi citit din Traian Ungureanu… Însă, cum nu aveam nimic bun, iar lectura, oricât de interesantă, e obositoare pentru ochi, am ales să ies din casă, pornind-o la întâmplare şi, în răstimpuri, pozând te miri ce.

Ajuns pe unul dintre principalele poduri, pozai râul ce străbate urbea, mânat de gândul de-a face oarece. În fotografie, observai cu surprindere cel puţin cinci spectre, sub forma unor pete alburii. Cunoscând, din tradiţia fotografică, detaliul că acestea ar fi duhuri, am decis să mă întreţin cu parte dintre ele, două aflându-se pe malul celălalt.

– Sunteţi duhuri? – întrebai.

– Duhuri, da… – răspunse pata mai mare, pată invizibilă, de altfel, cu ochiul liber.

– Oare de ce v-am observat doar pe aparatul fotografic? – dorii să aflu.

– Păi, la cum te uiţi tu, de mirare că ne-ai zărit şi-aşa! – grăi un alt spectru.

– Şi ce faceţi pe aici? – schimbai subiectul cu abilitate.

– Bântuim! – răspunse primul duh, în numele tuturor.

– Vă place să bântuiţi? – continuai, mai mult de dragul conversaţiei.

– Ei, ne place! Ce-ai vrea să facem?…

Într-adevăr, orice entitate trebuie să se îndeletnicească cu ceva. În cazul nostru, al celor captivi încă în trup, am zice că pierdem timpul, dar, în cazul spectrelor, e de presupus că au depăşit temporalitatea, deşi nu sunt dovezi certe în acest sens.

– Mă gândeam – zisei – că aţi putea bântui într-un spaţiu climatizat, cel puţin…

– Întâi, noi ne-am sustras senzorialităţii… Apoi, văd că tu bântui tot pe-aici, astfel că sfatul tău pare cel puţin deplasat…

Nedorind să le dau dreptate, pornii să caut un local, lăsând cele trei entităţi (sau ce-or fi fost) să bântuie în voie, pe unde le vine lor bine.

.

Au mai bântuit: Cristian Dima, Mirela Pete, Gabi123, Cristian Lisandru, Pro Atitudine, Elisa, Supravieţuitor, Melami, Gabitzu.