Venindu-mi brusc gustul de a duce o viaţă decentă, am decis să candidez la preşedinţie cu proxima ocazie.

– Şi cu ce-i ademeneşti? – mă întrebă domnul plutonier-major Onici.

– Le spun că-s anticomunist! – improvizai.

– Dar, tu nu ai fost profitor al vechiului regim?

– Nu! Doar am turnat la Securitate, dar n-am profitat eu din asta, ci Securitatea.

– Mda… Însă, ca anticomunist, ce le propui?

– Păi, zic să dau de pereţi cu oligarhii şi mogulii.

– Merge… – admise convivul. Totuşi, asta o cam făceau mai degrabă comuniştii – mai remarcă.

– Am optat pentru o poziţie de centru – explicai. Voi mulţumi electoratul de dreapta prin poziţia mea ferm anticomunistă, iar pe cel de stânga, prin atitudinea anti moguli şi oligarhi…

– Fain! Aşa, poţi obţine şi 80%. Dar, astea sunt satisfacţii oarecum platonice. Nu te-ai gândit şi la o îmbunătăţire concretă a vieţii?

– Ba da! Le spun că eu nu voi accepta tăierile de venituri cu 15, respectiv 25 de procente, şi că voi opera reduceri doar de 5%.

– E clar, eşti ca şi ales! Şi după aia?

– După aia, le spun că m-au înţeles greşit, şi că cele 5% se reţin din ce le-a mai rămas, nu din ce aveau iniţial, dar că, prin majorarea taxelor, vom obţine o echilibrare a balanţei bugetare, astfel încât putem privi viitorul cu optimism. În cinci ani, uită ei!

.

Au apreciat poziţia mea de centru: Elisa, Transildania, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Theodora Marinescu, Supravieţuitor, Atitudini, Adele, Gabi123, Pro Atitudine, Pucca.