Dependenţe

Foto: Alex Mazilu

Dacă mulţi au astăzi un aparat de fotografiat, unii devin dependenţi de acesta şi, acolo unde văd ceva interesant, nu se pot stăpâni şi fac o poză. Eventual, ulterior o şi prelucrează, pe felurite programe de care numai dependenţii de fotografie au auzit. În bună tradiţie europeană, Alex Mazilu s-a gândit la o terapie de grup pentru aceşti împătimiţi ai pixelilor, invitând creatorii pe Dependent de Fotografie, spaţiu al încercărilor şi realizărilor artistice. La rândul nostru, recomandăm locaţia şi aşteptăm să găsim reunite sumedenie de capodopere…

Finala

Foto: Alice Drogoreanu

Noapte de iulie[1]. Urmărirăm finala[2]. Ca toţi oamenii nordului, am susţinut Olanda[3]. După meci, ieşirăm în burg să-l asanăm moral. Alcoolul se afla sub evidenta noastră influenţă. Spre ziuă, am prins un rapidist, reţinându-l sub acuzaţia de atentat la bunele moravuri. Se anunţă – din nou – caniculă.

---

[1] Predicatul este subînţeles.

[2] Subiect subînţeles.

[3] De la sine înţeles!

.

Indignaţi de moliciunea arbitrului englez Zebb: Elisa, Gabi, Link-Ping, Onu, Supravieţuitor, Theodora, Madi.

Consideraţii asupra Campionatului Mondial

Foto: Alice Drogoreanu

Chiar dacă este ştiut că irascibilitatea bărbaţilor sporeşte în pragul marilor competiţii sportive, mai cu seamă când este vorba despre fotbal, femeile ignoră adeseori acest aspect, amintindu-şi – în cele mai nepotrivite momente – de rate, taxe, impozite, cumpărături, TVA şi alte deşertăciuni. În cazuri mai grave, aceste remarci sunt însoţite de reproşuri vizând tendinţele domnilor spre inactivitate, alcoolism şi comportament grobian. Domnii mai sensibili, precum colegul nostru Marcel, în astfel de momente iau decizii ferme:

– Gata! Până aici! Plec în Novaia Zemlia!

Teodora se sperie întotdeauna auzind această ameninţare, mai cu seamă că Marcel a şi lipsit de câteva ori de acasă după ce-a rostit-o. Adevărat, n-a ajuns niciodată în Novaia Zemlia, ci doar la Dinar sau, cel mult, la curve.

Date fiind aceste antecedente, Teodora a fost mai prudentă în timpul actualului Campionat Mondial, mai cu seamă că Germania a avut un parcurs destul de reuşit. Totuşi, prin minte-i rătăcea permanent: „Dacă-i zic de acoperiş, iarăşi pleacă în Novaia Zemlia! Să caut şi eu pe Google, să văd unde naiba vine asta…”

.

Alţi autori în aşteptarea finalei:

Elisa – Preşedintele este maniac;

Cristian Lisandru – Căprioara;

Flavius Obeadă – Cu genunchiu-ntr-o istorie cu… veleitari;

Gabriela Elena – Relaxare prin cunoaştere;

Gabi123 – Camille Pissarro şi Giorgio de Chirico;

Supravieţuitor – Alexandru Ciucurencu, pictor român;

Caius – Ultimul Mitropolit – 47;

Carmen – Germania – locul III CM;

Melami – La târg.

Sărutul morţii (Kriminalroman) – III

Foto: Alice Drogoreanu

.

Ziua începu promiţător pentru Robert. Ieşit la cafeaua matinală, o întâlni pe Ramona şi, după vrăjeala ce se impuse ca de la sine, reuşi nu doar să o convingă că este o poetă de talent, dar şi să colaboreze îndeaproape la un viitor volum de versuri, ca să ne exprimăm eufemistic. Chiar dacă nu era un tip stătut, urbea fiind saturată de tinere talente, Ramona reprezenta un trofeu ce-i lipsea. Cum fata îi dădu şi adresa, spunându-i că-l aşteaptă la ora două – sau, pentru sibieni, ora doi -, scriitoraşul plecă brambura destul de mulţumit de sine, părându-i în răstimpuri chiar că viaţa ar avea un sens. Rămânând şase ore de aşteptare, decise să bea ceva, ştiut fiind că alcoolul poate comprima timpul, mai cu seamă dacă găseşti şi amici cu care să flecăreşti.

Nedeprinsă cu alcoolul, Ramona îi povesti Violetei despre marele său succes literar la un suc, amănuntul având ulterior o oarecare importanţă. Violeta, fireşte, o felicită, în vreme ce gândea cam cum am fi gândit şi noi: „În capul ăsteia, poezia-i tot una cu babardeala! Şi, chiar dacă tipul ar publica-o, cine dracu crede că o va citi? Sau, dacă ar face-o cumva, accidental, s-ar opri pe la a doua strofă, crucindu-se!”. Violeta exagera în sinea ei socotind-o pe Ramona o nulitate, după cum şi Ramona exagera crezându-se poetă. Dar, dacă este să fim sinceri, tuturor ni se întâmplă, mai des ori mai rar, să credem că am fi în stare de lucruri despre care, ulterior, constatăm că ne depăşesc.

Cititorul îşi aminteşte că fusesem destul de supărat din pricina Ramonei. Comandându-i lui Tavi eliminarea acesteia, mistuit de dragostea ce-i înflorise în suflet – ca să formulăm în vreun fel – şi de cine ştie ce alte imbolduri, individul nu se mulţumi s-o ştranguleze scurt, conform instrucţiunilor, ci abuză de trupul neînsufleţit al tinerei.

Unii ar putea să condamne faptul că am dispus lichidarea unei fiinţe aparent insignifiante, însă socotesc că le va fi destul dacă voi arăta că, într-un grup destul de numeros, persoana mi-a spus că nu fumează cicuri, stârnind ilaritate.

Împlinindu-mi directivele, dar satisfăcându-şi şi pornirile bestiale, Tavi părăsi apartamentul victimei puţin înaintea orei două, astfel că Robert, sosit la întâlnire şi profitând de uşa rămasă nu doar descuiată, ci şi întredeschisă, o găsi pe Ramona călduţă încă şi într-o postură pe care-ar fi de prisos s-o descriu, pentru a nu introduce lungimi obositoare. Cum scriitorul se găsi într-o situaţie inedită, privi trupul victimei îndelung, netulburat de vreo idee. Din această stare îl smulse domnul maior Biriboacă, de la Criminalistică. Evident, acesta n-a aflat atât de rapid despre caz, totul fiind o fericită coincidenţă, domnul maior vizitând-o la rândul său, uneori, pe Ramona, şi nimerindu-se într-o vizită neanunţată tocmai atunci. Îndelunga experienţă profesională îi dictă, după ce privi sumar scena, să-l someze pe intrus cu revolverul, să-i pună cătuşele şi, după două palme aplicate preventiv, să-l întrebe:

– Ce făceai aici?

Luat prin surprindere, Robert nu găsi un răspuns tocmai inspirat:

– Mă uitam…

– Te uitai, da? Eşti mândru de ce-ai făcut!… De ce-ai făcut asta?

– Nu eu, eu doar am venit în vizită – răspunse scriitorul cu glas stins. Tocmai vroiam să anunţ Poliţia…

– Interesante vizite faci dumneata! Poliţia, însă, nu mai trebuie s-o anunţi, te-a găsit şi fără ajutorul tău.

Deşi în general nu obişnuieşte, Robert raţionă fulgerător:

– Dar, testele ADN pot dovedi că nu eu am fost…

– Aşadar, dumnealui se crede în filme americane. Probabil, Steven Seagal a abuzat de victimă!… Aici nu facem teste ADN, bă, aici e suficientă mărturia făptaşului! Mişcă!

În următoarele zile, aflându-se de caz, Violeta declară Poliţiei că s-a întâlnit cu victima în dimineaţa asasinatului, aceea mărturisindu-i că-l aşteaptă pe Robert. Adevărat, în cazul scriitorului a mai acţionat şi prezumţia de vinovăţie.

– Păi, nu-i de nevinovăţie? – se miră domnul plutonier-major Onici.

– În general, da – răspunse maiorul Biriboacă. Da’, n-ai văzut ce mutră are ăsta?

– Şi asta-i drept! – admise colegul.

Iniţial, am fost foarte nemulţumit de Tavi, fiind pe punctul să-i aplic o corecţie şi să-i reţin 25% din onorariu. Desfăşurarea ulterioară a evenimentelor, însă, m-a binedispus, astfel că am devenit clement, oferindu-i călăului şansa de a se reabilita prin muncă.

.

Urmăresc desfăşurarea cazului: Elisa, Theodora Marinescu, Madi, Cristian Lisandru, Teo Negură, Melami, Geotax, Joy.

Sărutul morţii (Kriminalroman) – II

Foto: Alice Drogoreanu

.

Greu de spus prin ce-ar putea face Irina pe cineva să se îndrăgostească de ea, iar pentru Tavi ar fi aproape cu neputinţă să explice, aceasta şi din cauză că este destul de rudimentar în gândire şi bolovănos în exprimare. Nu trebuie să se înţeleagă, însă, că Irina ar fi neatrăgătoare, ci doar că nu-mi pare persoana care să stârnească pasiuni, astfel încât să ajungi să-ţi neglijezi munca, lucrând de mântuială. Ca orice înţelept, renunţai să-mi pun întrebări, luând întâmplarea ca atare, deşi nemulţumit de modul în care-mi erau executate ordinele. Pe scurt, Irina ar putea fi asemuită cu stelele iarna: chiar dacă nu ai ce să le reproşezi din punct de vedere estetic, le simţi ostile sau, oricum, de neatins. Nu insinuez că stelele ar fi tangibile în alte anotimpuri şi nici că Irina ar fi de neatins, ci este doar un simţământ pe care-l sugerează.

Tavi, după ce se perpeli întreaga lună Mai, făcu mai apoi ceea ce se face îndeobşte, abordându-şi obiectul pasiunii în timpul unei slujbe religioase:

– Eu sunt Tavi. Nu vrei să ne compromitem mântuirea împreună?

Replica odiosului asasin era dobitocie pură, însă Irina o luă ca pe-o vorbă de spirit, astfel că cei doi se aflau la scurtă vreme în Irish Pub, Tavi topit, iar Irina destul de interesată.

– Tavi e chiar numele tău? – îl întrebă femeia.

– Vine de la Octavian, dar Octavian nu-i numele meu. Aşa mi s-a zis într-un dosar. Era a opta mea crimă. Cum la fiecare acţiune folosesc altă metodă, cei de la Criminalistică au presupus că au de-a face cu diferiţi autori. „Ăsta-i al optulea” – a zis domnul maior Biriboacă văzând-o pe Mirela, o profă de chimie, cu ţeasta făcută terci. De la vorba asta, şeful m-a poreclit Octavian şi, de acolo, Tavi. În vreo doi ani, m-am obişnuit cu numele, deşi mie-mi zice, de-acasă, Aurel.

– Eu am să-ţi spun tot Tavi. E bine?

– Da. Cum ziceam, m-am obişnuit…

– Şi-ţi place munca pe care-o faci?

– Cum să zic? Munca-i muncă, trebuie să ne facem datoria! Slavă Domnului, comenzi am, că altfel nu ştiu cum treceam prin criza asta!…

– Eşti plătit bine?

– Da, sunt mulţumit! La o misiune, primesc o mie de lei noi…

– Dar, e foarte puţin! – se aprinse Irina.

– Nu-i puţin, că uneori fac şi două mii pe zi. E mult de lucru…

Femeia medită o vreme în tăcere, cam cât li se aduseră noile halbe cu Guinness, apoi observă:

– Mda, ai o oarecare independenţă. Uneori, m-am gândit şi eu să mă prostituez, însă m-a reţinut ideea că depind prea mult de alţii…

– Şi eu depind de alţii, dar asta e! Ca să operezi, ai nevoie de victimă. Plus că nici nu-mi aleg singur cazurile, decât cu totul ocazional. Ce să-i faci? Depindem unii de alţii, asta-i societatea!

Irina îl aprobă în sinea sa, însă alte câteva gânduri secundare o asaltară:

– Ce zici, dacă vom fi împreună nu mă vei ucide şi pe mine într-o zi?

Tavi îşi aprinse o ţigaretă, problema părându-i dificilă:

– Nu cred. Nu sunt un psihopat mânat de imbolduri morbide, câştig şi eu o pâine cinstită… Dar, dacă te-aş găsi cu vreunul, nu garantez că m-aş putea stăpâni!

În acest moment al dialogului lor, îmi veni ideea: „Ce-ar fi să-i comand lui Tavi s-o lichideze pe Irina? Aşa, de amorul artei, să văd ce face…”

Femeia continuă garantând că ea nu-i una din aia, ca şi cum cineva ar putea să ştie astăzi ce va face peste-o săptămână, apoi contraatacă:

– Dar, tu nu m-ai traduce cu Anastassia?

– N-o cunosc. Cine e?

– Un personaj livresc. Dar, văd că imediat ţi-ai manifestat interesul!…

.

Curioşi cine-i Anastassia: Elisa, Gabi, Cristian, Supravieţuitor, Societate, Link-Ping, Melami, Gabriela Elena, Cristian, Simion.

Sărutul morţii (Kriminalroman) – I

Foto: Alice Drogoreanu

.

Să fii asasin şi să te îndrăgosteşti nu e chiar benefic, mai cu seamă din punct de vedere profesional. Asta o poate confirma şi Tavi care, de când s-a împătimit de nurii Irinei, începu să ucidă în dorul lelii, lăsând şi-o grămadă de indicii la locul – de fapt, locurile – faptei.

– Aşa nu mai merge! – îi reproşai. Doar te plătesc ca să faci treabă. Pricepi? Eu am nevoie de asasini, nu de poeţi! De ce nu te-ai tuns?

– Am uitat… – scânci Tavi.

– Ai uitat… – îl parodiai. La fel cum ai uitat şi cuţitul în doamna Damian! Presupun că pe mâner ai mai uitat şi-o tonă de amprente…

– Nu! Adică, nu cred… Aveam mânuşi…

– Aveai, ce-i drept! Cu mânuşi de piele în luna iulie şi cu laţele astea, probabil nici n-ai atras atenţia când ai ieşit din bloc. De ce nu-ţi iei şi-un girofar?

– Ce să fac cu el? – întrebă imbecilul îndrăgostit.

– Să ţi-l bagi în cur! – explodai. Tu eşti asasin, bă, sau papagal?

– Dar, i-am lichidat pe toţi care m-aţi trimis…

– La care, boule! I-ai lichidat tu, însă, cum ai făcut-o? Ţi-am zis să-i elimini scurt pe gemeni, şi tu i-ai tranşat de-a vomitat până şi maiorul Biriboacă de la criminalistică. Apoi, pe Ramona ţi-am zis s-o ştrangulezi, nu şi să-ţi satisfaci ulterior poftele bestiale cu ea!

– Mi-am imaginat că-i Irina… – gemu bestia.

– Bagă-ţi net şi fă-ţi laba, tâmpitule! Dacă mai lucrezi la maniera asta, e o chestiune de zile să fii prins! Să nu crezi că voi mai interveni pentru tine! Şi, la cât o să-ţi dea, poţi să-i pui cruce şi Irinei, ţi-o vor consola alţii! Clar?

– Da, boierule.

După cum aţi presupus, individul mă aprobă doar ca să scape de muştruluială, însă în săptămânile care-au urmat tot cu minţile aiurea se achită de sarcini, astfel încât devine aproape un fapt inexplicabil că nu a fost prins, măgăreaţa căzând pe-un tip, Robert, scriitoraş din urbe, care nu avea nici în mânecă nici în clin cu oribilul şir de asasinate, plus că n-o cunoştea nici pe Irina, cea care stricase totul prin simpla sa existenţă.

.

M-au lecturat cu toată înţelegerea: Cristian Lisandru, Melami, Atitudini, Anamaria Deleanu, Gabriela Elena, Theodora Marinescu, Cati Lupaşcu.

Compozit

Fără a fi poltron sunt, de cele mai multe ori, un om liniştit. Asta nu înseamnă, însă, că admit ca în grădina mea să pătrundă orice derbedeu. De curând, un astfel de exemplar fojgăia prin preajmă, pretextând că doreşte să estimeze efectele sinistrului, orice va fi înţeles prin termen. Brusc, m-a abordat:

– Tu de ce nu strigi uraaaa?

– Pentru că am răguşit de câtă muie ţi-am dat. Dar, mie mi te poţi adresa şi cu dumneavoastră, fiindcă înţeleg.

Individul a pălit ca şi când şi-ar fi văzut fantoma soacrei. Apoi, pentru a salva aparenţele, căci însoţitorii prinseră a-l privi cu scârbă sporită, bravă:

– Hă, hă, hă! Tare! Ăsta-i bancul de joi…

Discordia

Pictură de Matei Enric

.

În vreme ce doamna Simona Neamţu susţine – firesc – Germania şi, lucrând în mediul privatizat, i s-au diminuat veniturile doar cu 10%, doamna Rodica Comloşan adoră fotbalul argentinian şi este bugetară, astfel că salariul i s-a diminuat cu 25%. Evident, aceste pricini au indus o anume animozitate între locatarele apartamentelor 11 şi 12, astfel încât au mers separat, în acest an, până şi la Festivalul Berii.

– Este irelevant – aprecie Caius. La femei nu-i ca în cazul nostru, să le unească berea propriu-zisă, ci ies mai mult de fiţe. Ar fi suficient să le inunde Stan de la 14 şi prietenia lor ar redeveni aproape ca înainte.

Fin psiholog, Caius preciză că legătura s-ar putea doar apropia de ce-a fost odinioară, deoarece este greu – dacă nu imposibil – să armonizezi 10% cu 25%.

.

Au mai observat o scădere a veniturilor următorii: Elisa, Deea, Simion, Theodora, Mirela, Gabi, Supravieţuitor, Melami, Flavius, Gabriela Elena, Cristian şi circa paisprezece milioane de cetăţeni.

Despre efectul dăunător al alcoolului

Foto: Alex Mazilu

.

Întâmplarea dispuse ca dimineaţa de iunie să ne reunească în Dinar. Amintindu-şi de-un caz din ajun, domnul plutonier-major Onici începu să condamne abuzul de alcool:

– Îl amendez ieri pe unu’ aşa… la fantezie, mai mult de plictiseală. Închipuiţi-vă că tipul era atâta de beat încât, după vreun sfert de ceas, a venit să mai plătească o dată amenda!

– Când m-a părăsit Marieta, am băut până am făcut pe mine! – veni şi Caius cu un exemplu, însă-l ignorarăm, deoarece noi ne aminteam oricum mai bine cum a fost.

Raul îşi aminti la rândul său:

– Eu m-am făcut aşa mangă, încât am abordat-o pe mess pe Julia Roberts. Acum, aţi văzut şi voi: nu ştiu cum să mai scap de ea!…

Cum n-am aflat încă cine-i trimite colegului sms-uri ca din partea Juliei, căutarăm să schimbăm subiectul.

– Eu am ajuns în comă alcoolică la urgenţă de două ori în aceeaşi zi – rememoră Marcel fapte din trecut.

– Asta-i nimic – interveni Teodosie -, eu mi-am salutat vecina de la 11, cu care nu vorbesc!

După ce trecurăm astfel în revistă tot felul de întâmplări stranii datorate excesului de alcool, ne amintirăm de cazul unui nefericit care, în stare avansată de ebrietate, a votat cu băsescu. Dezmeticindu-se, nu-şi mai putu birui mustrările de conştiinţă, astfel că-şi puse capăt zilelor într-un mod atât de violent încât ne-am sfiit a-l mai evoca.

.

Sperăm să ne dea dreptate: Elisa, Theodora, Cristian, Deea, Gabi123, Adela, Teo, Geo, Supravieţuitor, Melami.

Cuvântul dat

Foto: Alice Drogoreanu

.

Nu era doar o impresie de-a noastră, ci Raul devenise în mod evident distrat de câteva zile bune. Faţă de noi, apatic în cea mai mare parte a timpului, devenea pe dată atent şi mai mult decât încordat atunci când privea în uliţă, nădăjduind să apară nu se ştie cine sau ce.

Caius observă:

– La noi n-au fost inundaţii şi nici măcar cutremur, astfel că e improbabil să apară boc. După cine s-o fi tot uitând?

Evident, ridicarăm din umeri, astfel că domnul plutonier-major Onici îl întrebă abrupt pe camarad:

– Aştepţi pe cineva? Sau, ca să fiu mai explicit, pe cine? Că-i clar că aştepţi!

– O tipă… – veni răspunsul lapidar.

– Păi, poate-i ocupată cu dezvoltarea mediului – propuse Teodosie.

– Nu pe aia, una faină! – se învioră Raul. O cheamă Erzsébet…

– Presupun că-i zici Erji – căută domnul Onici să simplifice.

– Nu-i zic nicicum. Adică, văd eu cum o să-i zic. A spus că vine, dar, din obişnuinţă, i-am zis că mă găseşte la Dinar. Or, aici e Yugoslavia, Dinar îi zicem noi. Şi mai e un Dinar pe strada Horia. I-am spus eu că localul vine pe Turgheniev, însă acum îi zice Protopop George Dragomir – cine-o mai fi fost şi ăsta!…

– Dacă vrea, ne găseşte ea! – căutarăm să-l încurajăm, utilizând cu abilitate pronumele ne, în ideea că poate ne alegem şi noi cu-o tură. Orice taximetrist ştie de Turgheniev. Turgheniev este un mare scriitor!

– Mda… – făcu colegul sceptic. Mai bine-i zicea străzii Sándor Petőfi. Deja-s trei zile…

– Atunci, ţi-o fi tras ţeapă – lansarăm o ipoteză.

– Nu cred, şi-a dat cuvântul de udemeristă…

– Ei, dacă şi-a dat cuvântul de udemeristă, vine negreşit! – îl încurajă domnul plutonier. Doar să nu fi cunoscut şi vreun pedelist, că atunci s-ar putea să fi jucat la două capete…

.

Au mai aşteptat-o pe Erzsébet: Elisa, Supravieţuitor, Dan Pătraşcu, Simion Cristian, Theodora Marinescu, Pro Atitudine, Cristian Lisandru, World of Solitaire.