Sărutul morţii (Kriminalroman) – I

18 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

.

Să fii asasin şi să te îndrăgosteşti nu e chiar benefic, mai cu seamă din punct de vedere profesional. Asta o poate confirma şi Tavi care, de când s-a împătimit de nurii Irinei, începu să ucidă în dorul lelii, lăsând şi-o grămadă de indicii la locul – de fapt, locurile – faptei.

– Aşa nu mai merge! – îi reproşai. Doar te plătesc ca să faci treabă. Pricepi? Eu am nevoie de asasini, nu de poeţi! De ce nu te-ai tuns?

– Am uitat… – scânci Tavi.

– Ai uitat… – îl parodiai. La fel cum ai uitat şi cuţitul în doamna Damian! Presupun că pe mâner ai mai uitat şi-o tonă de amprente…

– Nu! Adică, nu cred… Aveam mânuşi…

– Aveai, ce-i drept! Cu mânuşi de piele în luna iulie şi cu laţele astea, probabil nici n-ai atras atenţia când ai ieşit din bloc. De ce nu-ţi iei şi-un girofar?

– Ce să fac cu el? – întrebă imbecilul îndrăgostit.

– Să ţi-l bagi în cur! – explodai. Tu eşti asasin, bă, sau papagal?

– Dar, i-am lichidat pe toţi care m-aţi trimis…

La care, boule! I-ai lichidat tu, însă, cum ai făcut-o? Ţi-am zis să-i elimini scurt pe gemeni, şi tu i-ai tranşat de-a vomitat până şi maiorul Biriboacă de la criminalistică. Apoi, pe Ramona ţi-am zis s-o ştrangulezi, nu şi să-ţi satisfaci ulterior poftele bestiale cu ea!

– Mi-am imaginat că-i Irina… – gemu bestia.

– Bagă-ţi net şi fă-ţi laba, tâmpitule! Dacă mai lucrezi la maniera asta, e o chestiune de zile să fii prins! Să nu crezi că voi mai interveni pentru tine! Şi, la cât o să-ţi dea, poţi să-i pui cruce şi Irinei, ţi-o vor consola alţii! Clar?

– Da, boierule.

După cum aţi presupus, individul mă aprobă doar ca să scape de muştruluială, însă în săptămânile care-au urmat tot cu minţile aiurea se achită de sarcini, astfel încât devine aproape un fapt inexplicabil că nu a fost prins, măgăreaţa căzând pe-un tip, Robert, scriitoraş din urbe, care nu avea nici în mânecă nici în clin cu oribilul şir de asasinate, plus că n-o cunoştea nici pe Irina, cea care stricase totul prin simpla sa existenţă.

.

M-au lecturat cu toată înţelegerea: Cristian Lisandru, Melami, Atitudini, Anamaria Deleanu, Gabriela Elena, Theodora Marinescu, Cati Lupaşcu.

Compozit

23 comentarii

Fără a fi poltron sunt, de cele mai multe ori, un om liniştit. Asta nu înseamnă, însă, că admit ca în grădina mea să pătrundă orice derbedeu. De curând, un astfel de exemplar fojgăia prin preajmă, pretextând că doreşte să estimeze efectele sinistrului, orice va fi înţeles prin termen. Brusc, m-a abordat:

– Tu de ce nu strigi uraaaa?

– Pentru că am răguşit de câtă muie ţi-am dat. Dar, mie mi te poţi adresa şi cu dumneavoastră, fiindcă înţeleg.

Individul a pălit ca şi când şi-ar fi văzut fantoma soacrei. Apoi, pentru a salva aparenţele, căci însoţitorii prinseră a-l privi cu scârbă sporită, bravă:

– Hă, hă, hă! Tare! Ăsta-i bancul de joi