Foto: Alice Drogoreanu

.

Să fii asasin şi să te îndrăgosteşti nu e chiar benefic, mai cu seamă din punct de vedere profesional. Asta o poate confirma şi Tavi care, de când s-a împătimit de nurii Irinei, începu să ucidă în dorul lelii, lăsând şi-o grămadă de indicii la locul – de fapt, locurile – faptei.

– Aşa nu mai merge! – îi reproşai. Doar te plătesc ca să faci treabă. Pricepi? Eu am nevoie de asasini, nu de poeţi! De ce nu te-ai tuns?

– Am uitat… – scânci Tavi.

– Ai uitat… – îl parodiai. La fel cum ai uitat şi cuţitul în doamna Damian! Presupun că pe mâner ai mai uitat şi-o tonă de amprente…

– Nu! Adică, nu cred… Aveam mânuşi…

– Aveai, ce-i drept! Cu mânuşi de piele în luna iulie şi cu laţele astea, probabil nici n-ai atras atenţia când ai ieşit din bloc. De ce nu-ţi iei şi-un girofar?

– Ce să fac cu el? – întrebă imbecilul îndrăgostit.

– Să ţi-l bagi în cur! – explodai. Tu eşti asasin, bă, sau papagal?

– Dar, i-am lichidat pe toţi care m-aţi trimis…

La care, boule! I-ai lichidat tu, însă, cum ai făcut-o? Ţi-am zis să-i elimini scurt pe gemeni, şi tu i-ai tranşat de-a vomitat până şi maiorul Biriboacă de la criminalistică. Apoi, pe Ramona ţi-am zis s-o ştrangulezi, nu şi să-ţi satisfaci ulterior poftele bestiale cu ea!

– Mi-am imaginat că-i Irina… – gemu bestia.

– Bagă-ţi net şi fă-ţi laba, tâmpitule! Dacă mai lucrezi la maniera asta, e o chestiune de zile să fii prins! Să nu crezi că voi mai interveni pentru tine! Şi, la cât o să-ţi dea, poţi să-i pui cruce şi Irinei, ţi-o vor consola alţii! Clar?

– Da, boierule.

După cum aţi presupus, individul mă aprobă doar ca să scape de muştruluială, însă în săptămânile care-au urmat tot cu minţile aiurea se achită de sarcini, astfel încât devine aproape un fapt inexplicabil că nu a fost prins, măgăreaţa căzând pe-un tip, Robert, scriitoraş din urbe, care nu avea nici în mânecă nici în clin cu oribilul şir de asasinate, plus că n-o cunoştea nici pe Irina, cea care stricase totul prin simpla sa existenţă.

.

M-au lecturat cu toată înţelegerea: Cristian Lisandru, Melami, Atitudini, Anamaria Deleanu, Gabriela Elena, Theodora Marinescu, Cati Lupaşcu.

Anunțuri