Foto: Alice Drogoreanu

.

Alarmat de puternice şi repetate bătăi în uşă, privii pe vizor. Nimic! Cu toate acestea, izbiturile continuară, astfel că întrebai frumos:

– De ce dai, băi, boule, cu picioarele?

– Că la mână m-a rănit un grum… – se auzi de după uşă.

„Bine ţi-a făcut, cretinul dracului!” – îmi zisei în gând, apoi rostii cu glas:

– De ce nu suni, deşteptule?

– Nu ajung! – sosi răspunsul, cam irascibil în opinia mea.

Pentru a-mi proteja uşa, hotărâi să deschid. Când colo, canci! Nimeni…

– Unde te uiţi? – reveni glasul.

Într-o doară, privii şi în jos. Acolo, o piticanie, la vreo 40-42 de centimetri, dotată cu o toporişcă. „Bine că n-a dat cu asta-n uşă, că făcea aşchii pe casa scărilor!” – mi-a mai trecut prin minte.

– Ce naiba deschizi aşa greu? – grăi arătarea, cu o notă de reproş. Şi-aşa-s obosit, căci vin tocmai de la Piteşti…

Ultimul amănunt mă făcu să presupun că oaspetele este celebrul pitic Our. Cum s-a dedus ulterior, nu mă înşelasem.

– Unde pot urina? – întrebă acesta.

Cunoscând, din literatura de specialitate, că piticii micţionează doar când sunt întrunite anumite condiţii speciale, ridicai din umeri:

– Ştiu eu? E un parc în spate…

– Closet n-ai? – insistă musafirul.

– Am, da’i fără copac…

– La copac să te pişi tu! Nu te mai lua după ce scrie nebuna aia de Oana, că doar face mişto de mine, n-are nicio bază reală în aserţiuni!…

Dumirit într-o măsură, îi arătai unde e closetul şi, după ce-i dusei creaturii un scăunel, ca să nu pişe gresia, mă retrăsei. Oaspetele sosi mai apoi în odaie:

– Du-te să tragi apa, că n-ajung la buton!…

Chiar dacă tipul mi-a părut nemanierat, executai operaţiunea sugerată, ca să nu am belele cu soţia.

– Fii atent pentru ce am venit! – abordă inoportunul vizitator tema principală. Curând, nebuna se-ntoarce din concediu… Urări, cântece, bla-bla-uri nu-i plac. Ceva, totuşi, trebuie să-i duc, că-i place să primească… Nici nu ştii cât e de hapsână!

– Am unele bănuieli… – replicai. Păi, de ce nu-i cumperi ceva? O vopsea de păr, să zicem…

– De unde, toporişca mea, bani? Noi trăim după alte reguli… Bine, în Mnemess avem comori, da’ n-o să descompletez din alea ca să-i dau ăsteia…

– Totuşi – obiectai -, îţi este ca o mamă…

– Mamă pe naiba! Ea m-a născocit, dar mamă îi este doar lui Piţi, că-l pupă şi-n… – şi explică, cu lungimi obositoare, unde-l (mai) pupă Oana pe Piţi.

– Aşadar, tu eşti inventat, iar nu născut… – ţinui să precizez, dar acribia mea dogmatică trecu neobservată arătării.

– Revenind, zi-mi ce să-i duc?

Cunoscând-o într-o oarecare măsură pe Oana, sugerai să-i ducă câţiva manelişti, în toiul petrecerii.

– Păi, nu ţi-am zis că n-am bani! Ăştia cer lovele… În plus, Oana nu prea e cu manelele…

– Tocmai – îl lămurii -, că nu trebuie să plăteşti. Te înţelegi cu ei să le achiţi la sfârşit, iar atunci nu va mai fi nevoie… Oana, nesuportându-i, se va deda pasiunilor sale tenebroase, apucând vătraiul… În curând…

– Gata, am priceput! – făcu musafirul. Şi-o mai ajut şi eu, cu toporişca… Perfect! Să văd, poate reuşesc să-l duc chiar pe vlăjganul ăla, Nu-ştiu-cum Minune… Şi-i mai pui şi tu ceva grafică festivă pe blog, şi-i ajunge! Am zburat, pa!

– Pa! – răspunsei, mulţumit că am dat un sfat înţelept şi, mai mult decât atât, că l-am văzut dus pe Our.

Când îmi vorbea despre zbor, l-aş fi ajutat pe mignon, asemenea uriaşului, să o facă în condiţii confortabile până la Piteşti. Dar, m-am stăpânit la vreme…

Necioplită creatură!

.

Indignaţi de manierele grobiene ale piticului: Teo Negură, Melami, Theodora Marinescu, Ziarul, Cristian Lisandru, Vania, Ana Usca, Anavero, Caius, Deea, Gabi123, Cristian Dima, Dispecer Blogosferă, Alex Mazilu, Supravieţuitor, Gabitzu.