Foto: Alice Drogoreanu
.
Este ştiut că, în zona de vest a ţării, musafirii sunt descălţaţi la intrare, protejându-se astfel mândria oricărei case, covorul! Obiceiul este atât de adânc înrădăcinat încât oaspeţii nici nu mai aşteaptă invitaţia, lepădându-şi, asemenea lui Moise în preajma rugului ce ardea fără să se mistuie, învelitorile din piei moarte, sub privirile aprobatoare ale gazdei.
Un învăţ atât de solid ancorat nu dispare cu una – cu două, ci doar printr-un seism de-o magnitudine superioară. Cam de pe când a deprins Raul obiceiul de-a se descălţa în tramvai, pentru a se simţi confortabil, apăru şi-un curent nou în conştiinţele cetăţenilor.
– Eu nu sfidez bunele moravuri! – explica Raul uneori. Dacă este cuviincios să te descalţi când intri într-o locuinţă, cu atât mai mult eşti dator să o faci când urci într-un vehicul, acesta fiind locaş, chiar dacă vremelnic, pentru mulţime de semeni…
Deşi expunerea părea logică, concetăţenii lui Raul au raţionat diferit: „Nu poţi şti niciodată ce se află în pantoful omului, iar când descoperi, s-ar putea să fie tardiv! În definitiv, dă-le dracului de covoare, sunt doar nişte obiecte! Sănătatea este mai importantă!…”
Şi astfel, treptat, nu doar că n-au mai fost descălţaţi musafirii, ba chiar s-a ajuns la situaţii când au fost opriţi cu străşnicie să o facă. Aceasta mai cu seamă cu aceia veniţi din alte localităţi, care nu erau la curent cu modificările din mentalul colectiv în zona de vest.
.
Au trecut prin acelaşi tramvai: Ziarul, Andi Bob, Melami, Theodora Marinescu, Teo Negură, Vania, Ana Usca, Supravieţuitor, Cristian Lisandru, Carmen Negoiţă, Adele, Simion Cristian, Elisa, Link-Ping, Gabi123, Călin Hera, Grişka.
Stupefactie de termopane « Elisa-gradina mea de vis
aug. 18, 2010 @ 00:29:13
Datini bulversate - Ziarul toateBlogurile.ro
aug. 18, 2010 @ 01:13:51
aug. 18, 2010 @ 02:48:35
Covorul se murdăreşte uneori chiar dacă te descalţi. De miasma ciorapilor aprinşi te ia o ameţeală de ţi se clatină în mână paharul cu vin roşu, sau afinată.
Trebuie îngrădit obiceiul, să nu se răspândească mai mult decât este.
Mirela Pete. Blog » Blog Archive » Vedi Veneția! ( II)
aug. 18, 2010 @ 04:16:46
aug. 18, 2010 @ 11:06:03
Noi am făcut începutul, după puteri…
aug. 18, 2010 @ 12:37:51
Am trecut prin acelasi tramvai si am simtit mireasma atat de cunoscuta!
aug. 18, 2010 @ 12:39:32
aug. 18, 2010 @ 12:54:46
Precis a fost Raul!
aug. 18, 2010 @ 12:58:06
aug. 18, 2010 @ 14:08:23
Ce chestie…si ai mei au obiceiul asta,si asta in Bucuresti,unde se uita lumea crucis la ei…dar nici mama nu se lasa! 😛
aug. 18, 2010 @ 14:54:32
Bună.
Îmi cer scuze că las acest comentariu aici. Ați fi interesat de un schimb de link-uri? Dacă da aștept un semn pe http://florinmorosan.blogspot.com/p/link-exchange.html
Mulțumesc.
aug. 18, 2010 @ 16:48:43
aug. 18, 2010 @ 17:44:24
aug. 18, 2010 @ 17:58:20
aug. 18, 2010 @ 18:05:40
La Bucuresti musafirii isi scot si sosetele la usa nu numai bocancii! 🙂
aug. 18, 2010 @ 18:40:48
Mai civilizaţi sudiştii…
aug. 18, 2010 @ 18:41:39
Rodica:
Îl trimitem pe Raul şi în Capitală…
aug. 18, 2010 @ 18:42:48
De-aia s-au inventat livinguile, cu fotolii și măsuță cât mai aproape de intrare, să nu-și mai înșire oaspeții pantofăraia și miasmele prin casa gazdelor! Normal că și la noi, în copilărie, unii se descălțau! Era amuzant, copii mici fiind, ne vâram sub masă, cu frate-meu, urmărind de-acolo musafirele coafate, cu cocuri înalte, tapate și rujate cu roșu aprins, în rochii de mătase, decoltate și….desculțe! Era haios de tot. În preajma domnilor nu prea zăboveam, dar nu pot uita că aveau ciorapi supraelastici cu dungi albe și romburi albastre, pe fond vișiniu.
Un obicei uitat demult la noi. Uf! 😉
aug. 18, 2010 @ 18:46:45
aug. 18, 2010 @ 18:47:20
Mirela:
În acele binecuvântate vremuri, era ruşine să te speli în altă zi decât sâmbăta, către seară. Era fain vara la cinematograf, vinerea, când ciorapii supraelastici concurau mirozna duşumelelor frecate cu motorină…
aug. 18, 2010 @ 19:10:32
Comentarii la Ieşirea – 10 | Ioan Sorin Usca
aug. 18, 2010 @ 19:29:29
Pingback la Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 65 | Ana Usca
aug. 18, 2010 @ 19:35:26
aug. 18, 2010 @ 21:56:48
Imi aduc aminte barbatii cu staif care veneau în vizita îmbracati corect si cu buchetul reglementar în mâna pentru gazda. Ce frumos aratau când se descaltau, mai ales daca un ciorap negru, mai slab din „fire” era rupt drept în… vârful degetului mare!
aug. 18, 2010 @ 22:01:36
Acolo mi se rup şi mie, motiv pentru care nu mă descalţ. Găurile se văd oricum, căci port sandale în perioada asta…
aug. 18, 2010 @ 22:17:27
De aia-i bine sa mergi în vizita în „short” si descult în sandale!
aug. 18, 2010 @ 22:26:54
Mi s-au reproşat unghiile inestetice…
aug. 19, 2010 @ 02:16:45
aug. 19, 2010 @ 18:21:04
De acord cu Nicu de mai sus!!! Sa te descalti?? O, Doamne!!!
aug. 19, 2010 @ 18:49:28
Pe aici se practica sistemul, noroc cu Raul…
aug. 19, 2010 @ 22:19:01
Mama unei prietene, a tinut mortis sa se descalte cand a venit la mine, mai mult, si-a lasat sandalele afara, linga pres, ca la tara. I le-au furat, bineinteles 🙂 la plecare, ia-le de unde nu-s.
aug. 19, 2010 @ 22:27:07
Eu am deschis chiar un mic magazin la parter, în care vând pantofii furaţi. Evident, nu eliberăm bon de casă, evaziunea fiscală fiind un dat în cazul nostru!…
Incalca propunerea Olgutei Vasilescu libertatea de exprimare?
dec. 13, 2010 @ 17:18:53