Foto: Alice Drogoreanu

.

I

Fost-a odată, în vremile de demult, pe când despre multe se pretinde că ar fi fost diferite, un castel cu o construcţie solidă, împrejmuit de cetatea aferentă. Castelul ar fi prezentat, poate, interes doar pentru arheologi, de n-ar fi fost locuit, şi nu de vreun boier oarecare, nici de vreun înavuţit peste noapte doritor de-a epata, ci de însuşi domnul acelui ţinut, om – de altfel – destul de la locul lui, pe numele său Radu.

Anotimpurile, pe atunci, dacă erau tot patru la număr, se dovediră mai generoase în precipitaţii decât le cunoaştem în prezent, astfel că rareori aveau locuitorii cetăţii parte de caniculă, detaliu ce-i făcea să se simtă destul de confortabil, în pofida condiţiilor mai precare.

Într-o dimineaţă de primăvară, atrasă către fereastra din care abia se scoseseră pieile de către adierea parfumată, domniţa Raluca zări pe uliţă un tânăr care, după solitudinea impusă de gerul iernii, i se păru de-o frumuseţe răpitoare şi – măcar că-şi impuse să se-abţină – pare că-i făcu şi-un oarecare gest, mai mult gândit decât aievea. Voinicul, Raul pe nume, zări sau simţi aceasta şi pe dată căzu pe gânduri. Domniţa se ivi ca o siluetă indistinctă, datorită depărtării, însă anotimpul auriu îl răvăşi, trezindu-i dorinţi ce hibernară până atunci.

„Să intru la castel e problematic, plus că poate doar mi s-o fi năzărit. Însă, aş putea s-o caut pe Raisa…” – găsi la repezeală o soluţie la care, cunoscând-o pe Raisa din târg, cei mai mulţi contemporani ar fi consimţit, consimţământ căruia putem să-i dăm şi noi credit. Problema era alta: la Raisa nu te prea puteai duce cu mâna goală, iar până să se facă brânza, principala avere a flăcăului, mai avea să treacă cel puţin o lună de zile. Din fericire, tânărul era ager în tocmirea vorbelor, pricepându-se să înfăţişeze drept prezente cele dintr-un viitor incert. Cum Raisa lucra la han, lucrul prezentând un înţeles polisemantic, voinicul purcese într-acolo.

Estimp, domniţa Raluca porni obişnuita tevatură de primăvară în castel, propunând tatălui său să vestească-n cele patru zări că acela care-i va aduce somon şi-l va găti savant va primi jumătate din împărăţie şi mâna sa, dar cel ce se va încumeta s-o ceară şi n-o va mulţumi gustativ va suferi plenar, având să regrete ziua nefericită în care s-a născut. Domnul oftă, zicându-şi cu obidă: „Mâncărimea de primăvară!” Apoi, cu înţelepciune – dar şi cu nemărginită răbdare – îi explică fiicei sale:

– În primul rând, eu sunt domn peste o cetate nu tocmai de seamă, şi nicidecum nu stăpânesc peste-o împărăţie, aşa că dacă ar fi să-mi împart domnia, am fi amândoi mai prejos şi decât primarul din Coştei! Apoi, peţitorii nu se prea înghesuie nici când sunt momiţi cu daruri… Dacă le mai făgăduieşti şi ţepe ori scaieţi, s-ar putea să rămâi tot pe vibrator.

Este ştiut însă că, mai cu seamă când se înfierbântă, tinereţea pune prea puţin preţ pe glasul înţelepciunii. Raluca, totuşi, nu era vreo nărăvaşă:

– Bine, atunci nu-i tragem în ţeapă, doar îi miştocărim puţin în public, iar biruitorului îi făgăduim o dregătorie mai de soi…

– Aşa mai merge! – admise craiul. Dacă mai renunţi şi la somon, optând pentru ceva păsăret, mai că aş face anunţul… Cine ştie? Pe lume-or mai fi şi disperaţi…

.

Îi presupunem atenţi pe: Cristian Dima, Alexandra Cel Mare, Ziarul, Link-Ping, Gabi123, Cristian Lisandru, Cati Lupaşcu, Elisa, Theodora Marinescu, Teo Negură, Mirela Pete, Onu.

Anunțuri