Foto: Alice Drogoreanu
.
Dacă în localurile orientale cafeaua se aduce, de regulă, îndulcită atâta cât trebuie, aşa ca să-i pice bine omului sănătos, europenii pornesc de la prezumţia că nu mai suntem sănătoşi de multă vreme şi oferă o varietate de îndulcitori pe lângă cafea, fiecare urmând a şi-o îmbunătăţi după propriile-i psihoze, angoase ori ipohondrii. Evident, localurile mai modeste oferă doar două plicuri cu zahăr obişnuit, în vreme ce-n cafenelele mai de fiţe ai la dispoziţie zahăr alb, zahăr brun, plus alte făcături care, conţinând multe E-uri, ne protejează sănătatea.
Întotdeauna adaug la cafea un singur plic de zahăr obişnuit, aşa cum procedează toţi arienii sănătoşi la cap. Însă, fiind totul plătit, adun plicul ori plicurile rămase nefolosite şi astfel, până de curând, aveam ce să duc cadou în fiecare iarnă rudelor din Gabon (o aventură de-a nepoată-mi). Dacă destul de multă vreme am procedat astfel, cam de pe la începutul anului 2009, în urma unui presentiment, am încetat orice risipă şi mi-am păstrat mie zahărul, rărind-o şi cu destinaţiile exotice.
Evenimentele ulterioare mi-au dat, parţial, dreptate.
.
Au mai adunat plicuri: Ziarul, Transildania, Elisa, Dispecer Blogosferă, Cristian Lisandru, Gabi123, Vania, Supravieţuitor, Ana Usca, Nataşa, Ada Pavel, Onu, Teo Negură, Carmen Negoiţă, Blonda deşteaptă.
Comentarii recente