Pictură de Matei Enric

.

1.

La Spitalul Clinic de Psihiatrie, Marcel fusese adus de poliţie. Iniţial, se revoltă:

– Doar pentru că am cerut o sârmă de curăţat vase din inox aţi decis să mă internaţi la nebuni?

– Întâi – îi explică agentul Tudose -, că aici este un spital de psihiatrie, nebun e o vorbă din popor şi, în nenumărate cazuri, fără acoperire. Apoi, nu atât că aţi cerut o sârmă din inox a şocat, ci faptul că aţi făcut-o dezbrăcat…

Într-adevăr, pe sub cearşaful cu care-l acoperiseră poliţiştii Marcel nu mai avea niciun fel de vestimentaţie, nici măcar încălţăminte. Fără a-şi aminti exact ce făcuse cu îmbrăcămintea, decise să improvizeze o explicaţie:

– Sunt un tip extrovertit!

Răbdător, agentul căută să-l liniştească:

– Aici este o instituţie care dispune de personal calificat, care vă va crea condiţii să deveniţi introvertit…

– Nu vreau să devin introvertit! – se încăpăţână bărbatul.

– Posibil. Însă, e mai mult decât probabil că familia şi-ar dori-o…

Straniu, dar la familie nu se gândise până atunci! Şi nici la colegii de serviciu. Ca o adiere, îi trecu prin minte că ar fi bine, totuşi, dacă nu s-ar băga presa. „Asta mi-ar lipsi, să apar la Ştirile de la ora 17!”

Marcel încă nu avea de unde să ştie că, o dată ajuns pacientul unui spital de psihiatrie, rolul familiei este hotărâtor. Fie părinţii, în cazul celibatarilor, fie soţul trebuie să se exprime asupra comportamentului tău de până la momentul internării, în fapt acestora aparţinându-le decizia să te reîntorci în societate ori să rămâi în aşezământ. Teodora poate-ar fi avut şi pricini de nemulţumire, deoarece adeseori soţul său uita de el – şi mai ales de casă! – în Dinar, lungindu-se cu prietenii la şpriţuri. De aici, alte motive de tulburare a legăturii: bărbatul revenea la domiciliu adeseori pişat pe el şi – în mod inevitabil – cu portofelul subţiat semnificativ. Altfel, nu prea făcea scandal şi, de obicei, o lăsa să urmărească Pasiuni mistuitoare, deşi i se părea o dobitocie de serial.

În primele zile, Marcel se arătă ostil faţă de doamna doctor Pena, socotind ofensator ca cineva să caute să-l descoasă fără ca el s-o fi solicitat.

– Nu credeţi că această atitudine s-ar putea întoarce împotriva dumneavoastră? Credeţi-mă, vă faceţi singur rău!… – îi spunea de fiecare dată doctoriţa.

Deşi etichetat drept recalcitrant, Marcel decise peste noapte să devină cooperant. Aflat singur în salon, deşi încăperea mai dispunea de trei paturi, avu timp să se gândească la situaţia sa şi să conchidă că un diagnostic de la Psihiatrie l-ar putea ajuta să jongleze într-o perioadă de criză. „La nevoie, m-aş putea pensiona medical, şi-aş avea vreme de ciubucuri. Sigur, nu-mi trebuie să mă declare schizofrenic! Ceva, acolo, ca să mă pot pensiona, da’ să nu-mi pierd dreptul să şofez…”

Dacă s-ar fi priceput, Marcel ar fi optat pentru psihopatie schizoidă, diagnostic pe muchie de cuţit, care te lasă îndestul de apt pentru cele mai multe lucruri, dar te poate face inapt pentru orice însărcinare nedorită. Neştiind de unde până unde poate să meargă, pacientul decise să-şi schimbe atitudinea faţă de doamna Pena, având însă grijă ca, în răstimpuri, să mimeze unele ciudăţenii şi tulburări de comportament. În definitiv, dacă doctoriţa se va dovedi femeie de înţeles, îi va putea spune pe şleau cam ce-şi doreşte, dacă tot a nimerit în această conjunctură.

.

Au încuviinţat internarea lui Marcel: Adele Onete, Caius, Gabi123, Vlady, Ana Usca, Vania, Flavius Obeadă, Alex Mazilu, Adrian Voicu, Scurtul, Melami, Geeo, Ragnar, Simona Ionescu, Elisa, Ivona Boitan, Vladimir Ionaş, George Valah, Piperusha, Călin Hera, Cati Lupaşcu, Gabriela Savitsky, Consiliul Naţional al Blogosferei, Blonda deşteaptă, Umograf, Dumitru Agachi, Cristian Lisandru, Joy, Zâna, Cosmin Ştefănescu,Daurel, Gabitzu, Oplisme, Madi, Nataşa, Cristian Dima, Orfiv, Ada Pavel, Societate, Deea, Mirela Pete, Carmen, Theodora Marinescu, Carmen Negoiţă, Onu, Supravieţuitor, Dispecer Blogosferă, Gând licitat.

Anunțuri