Pictură de Matei Enric

.

4.

– Salut! Te-a adus Poliţia? Şi pe mine…

Deocamdată singur în cameră, Marcel avu la scurt timp de la instalare un vizitator. Uscăţiv, cu un păr ce, deşi cărunt, îl puteai presupune a fi fost blond şi cu un zâmbet perpetuu în colţul stâng al buzelor subţiri, Filip era dornic de noi cunoştinţe, astfel că dădu buzna, chiar dacă destul de decent, peste noul locatar.

– Mda, cu Poliţia… – răspunse Marcel evaziv.

– Eu sunt Filip – se recomandă străinul şi, totodată, colegul lui Marcel, aşezându-se pe patul alăturat. M-au adus politic… Le-a fost frică să mă ducă-n penitenciar şi m-au pasat aici. Da’ o să vadă ei cu cine s-au pus! Oricum, cantina-i faină, e mai bună mâncarea decât la puşcărie…

Învăţat mai mult cu mâncarea de la Dinar, Marcel nu putu face astfel de comparaţii, însă se agăţă de idee, ca să-l dea afară în mod elegant pe intrus:

– Chiar! Nu vrei să-mi arăţi spitalul?

Aşezământul era destul de întins, aleile ducând la cele douăsprezece pavilioane, la care se mai adăugau atelierul, cantina, prăvălia, terenul de sport şi parcul, astfel că Filip avu vreme să-şi descarce inima:

– Întotdeauna mi-au plăcut afacerile. Pe mine m-a arestat Interpolul la Madrid. Am mers în 2002, cu căpşunarii, da’ cum am ajuns acolo m-am apucat de treabă, nici nu m-a interesat unde-s căpşunile lor. Deja după două luni, trăiam pe picior mare! Ai nevoie de ceva? Atâta te costă! Ţi-am livrat marfa, nu ne mai cunoaştem după aia! Aveam şaizeci de angajaţi şi controlam toată zona de nord a Madridului. Când m-au săltat, au mers să-mi facă şi percheziţie, dar a sărit totul în aer înainte să ajungă tipii acolo, aşa că n-aveau nicio probă! Aia-i cantina… – făcu Filip o divagaţie. N-are rost să mergem acum, ne ducem în seria a treia, lasă-i pe nebuni să se înghesuie!…

Într-adevăr, pacienţii se înghesuiau ca şi cum s-ar fi dat cine ştie ce, astfel că o îngrijitoare trebuia să le strige periodic, fără a fi băgată în seamă însă:

– Nu mai avansaţi înainte, că nu mai este locuri!

– La a treia serie o să fim doar câţiva – îşi reluă însoţitorul, devenit ghid, sfatul. Aici, trebuie, ce-i drept, să mănânci, ca să mai speli drogurile pe care ţi le dau ăştia. Ei zic că-s medicamente, da-s droguri! Îţi distrug flora intestinală. Tu ce iei?

– Încă nu mi-au dat nimic – replică Marcel.

– Eşti nou, da’ o să-ţi dea după câteva zile. Cel mai bun e Levo. Dacă faci nasoale, te trece pe Plegomazin. Cu ăla, dormi câte cincizeci de ore şi, când te trezeşti, te simţi mai rău decât după o cafteală în arestul Poliţiei…

Din nou, experienţa nu-i îngădui lui Marcel să opereze comparaţii care să confirme ori infirme aceste aserţiuni.

– Cum îţi ziceam, mă saltă ăia şi mă extrădează, deşi n-aveau nicio dovadă împotriva mea. Ai noştri au încercat să mă facă să vorbesc, da’ nu le-a mers cu mine, şi-atunci au apelat la tertipul cu psihiatria. Însă, de aici o să le răstorn şandramaua!

– Şi cam cu ai putea face ceva de aici? – zise Marcel cu o undă de scepticism.

– Online. Îmi fac blog şi, când voi da semnalul, o să iasă toţi ca unul! Lucrez şi la un dispozitiv, poate-o să ţi-l arăt…

Ajunşi în dreptul magazinului, fură acostaţi de-o arătare inestetică, un tip scund, ţigănos şi cu obrajii umflaţi de infecţii dentare:

– Îmi dai şi mie doi lei să-mi cumpăr bomboane?

Marcel începu să se caute, dar ghidul său interveni ferm:

– Dă-l în pizda mă-si, nu-i da nimic! De aia-i umflat tot, că bagă-n el toată ziua bomboane! Dacă le dai la toţi, nu ne mai rămâne nouă. Chiar, nu intrăm să ne luăm ţigări?

.

Îşi fac, mai mult sau mai puţin, griji pentru Marcel: Melami, Ziarul, Gând licitat, Theodora Marinescu, Cristian Lisandru, George Valah, Elisa, Caius, Tanya, Mirela Pete, Blonda deşteaptă, Cristian Dima, Adele Onete, Gabriela Savitsky, Onu, Vania, Ana Usca, Orfiv, Ada Pavel, Nataşa, Simion Cristian, Alex Mazilu.