Pictură de Matei Enric

.

CAPITOLUL IV

Unde se vorbeşte despre zadarnicele chinuri ale dragostei

Domnul Chihleanu arăta destul de proaspăt după noaptea petrecută în Roy, spre deosebire de Matatia care-şi dorea îngrijiri, minimale însă urgente. Atent la tovarăşa sa de aventuri, descendentul familiei vieneze von Glünicke trase la o benzinărie şi, lăsând doi băieţi să o caute la roţi, intră să se refrişeze. Cum bucatele expuse în vitrină îi părură nedemne, întrebă:

– Ceva de mâncare nu aveţi?

– Ba da, ce se vede sau grătar cu cartofi prăjiţi – îi răspunse o tânără.

Resemnat, aristocratul oftă:

– Atunci, grătar, însă cu piure.

– Să-ntreb dacă are – zise fata, intrând pe-o uşă care ducea, cel mai probabil, la bucătărie.

După o vreme, vocea i se auzi de după uşă: „Eu ce să-i fac, dacă nebunu’ vrea piure? Las’ că-l taxez…” Curând, tânăra reapăru şi spuse cu un chip luminat de zâmbet:

– Imediat vă servim!

Luându-şi şi două beri Leffe, domnul Chihleanu se aşeză în salonul pentru fumători, loc în care uşa deschisă permanent asigura o bună ventilaţie şi care era despărţit de magazin printr-o vitrină. Astfel, când i se aduse grătarul, putu să întrebe referitor la un bărbat zărit înăuntru şi care purta bijuterii de aur:

– Nu ştiţi, domnul este cumva un aristocrat?

– Ăla? Nu, cocălar.

Termenul îi era străin aristocratului, astfel că dori precizări:

– Adică?…

– Adică se dă bengos, da-i pielea pulii – îl lămuri fata.

Eroul nostru socoti că a înţeles în linii generale despre ce e vorba, deşi expunerea îi păru cam neobişnuită.

„Din cum vorbeşte, nici tipa nu pare vreo contesă” – îşi mai zise. Apoi, apucându-se de ceafa la grătar, gândurile începură să-i hălăduiască pe cu totul alte tărâmuri.

„Orice aristocrat pornit să primenească lumea, aşa cum mă aflu şi eu, s-ar cuveni să aibă o pasiune statornică pentru o fiinţă vrednică de el, astfel ca biografii săi să nu fie nevoiţi să scrie, escamotându-şi stânjeneala, că îngrijitoarea Monica îi mai ştergea praful de pe cărţi din vreme-n vreme… Firesc ar fi să se numească Dolenka, însă n-ar fi de dorit nici să fie o fiinţă imaginară – care nici n-ar fi tocmai fiinţă, de vreme ce-ar fiinţa doar în mintea mea! – şi nici să-i atribui numele, în mod arbitrar, te miri cui, doar ca să spun că iubesc şi eu pe cineva. Iubirea este imboldul tainic al faptelor vitejeşti, şi într-o întreprindere radicală nu poţi porni fără un astfel de motor… Hai să zicem că n-ar fi Dolenka chiar şi-n cartea de identitate, însă măcar să se apropie de vrednicia acestui nume. Dar, în practică, zăreşti câte una… Picioare lungi, privire umedă… Îţi zici că s-ar potrivi, şi-o vezi apoi clefăind gumă! S-a terminat! Sau o alta te vrăjeşte cu gestica mâinilor subţiri, pentru a afla ulterior că n-are studii superioare! Ca să nu mai vorbim despre cele care au absolvit astfel de studii şi, de la primele vorbe, te determină să-ţi spui că mai bine nu le-ar fi făcut… Ori acele vietăţi pe care, părând de cea mai nobilă stirpe, ajungi să le cunoşti mai… îndeaproape, şi descoperi îngrozit că au ori un piercing în buric, ori vreun tatuaj te miri pe unde, de-ţi provoacă pe dată erecţia inversă! Măcar, dacă-şi pune piercingu-n rât, ştii de la început să treci respectuos pe partea cealaltă…”

Terminându-şi grătarul, domnul Chihleanu îşi mai luă o bere nefiltrată şi, aprinzându-ţi o ţigaretă, medită la un alt aspect: „N-ar trebui să povestesc nimănui despre gândurile mele de azi! S-ar putea ca vreun romancier să includă în povestea vieţii mele un capitol intitulat Zadarnicele chinuri ale dragostei, denumire nepotrivită într-o carte despre aventurile Domnului Chihleanu! Shakespeare, oricum, m-a ratat, chiar dacă nu întrutotul din vina lui!… În plus, am şi-o vârstă. Oare-mi va fi dat să transform umanitatea cu inima sleită, fără s-o închin vreunei Dolenka vrednică de ea?”

Pe când gândea, destul de posomorât, la aceste lucruri, în benzinărie intră o tânără cu aer uşor mongol, având tenul alb precum petalele de crin, în contrast cu ochii negri enormi, doar uşor oblici. Apariţia de basm i se adresă, fiind de altfel singura sa opţiune în salonul pentru fumători:

– Gdie tualiet?

– Vnutri i pravu… – răspunse domnul Chihleanu, vrăjit.

Cum tânăra urmă grăbită indicaţiilor, vajnicul aristocrat avu vreme să se dezmeticească şi să murmure:

– Ea este!

.

Vrăjiţi de Dolenka: Ziarul, Elisa, Onu, Gabi123, Răzvanrc, Theodora Marinescu, Mirela Pete, Adele Onete, CarmenRagnar, Caius, Vania, Ana Usca, Cristian Dima, Cristian LisandruNataşa şi Orfiv.

 

Anunțuri