Pictură de Matei Enric

.

CAPITOLUL V

Care arată cum a intrat Stanciu în slujba domnului Chihleanu

 

Domnul Chihleanu aşteptă ca minunata făptură să revină de la closet şi, cum ar fi procedat orice aristocrat, o invită peste drum, la Sabres, unde putură lua un platou decent cu somon, păstrăv, ton, şalău, fructe de mare, icre de felurite culori şi, evident, câteva sticle de Riesling de Jidvei, astfel ca dragostea – înmugurită doar în benzinărie – să poată înflori plenar în sufletul descendentului familiei von Glünicke, până la a deveni o pecete indelebilă ce avea să-l motiveze de acum înainte în lupta sa pentru restaurarea Aristocraţiei. Deşi cei doi comunicară plenar, o făcură mai mult printr-o contopire a sufletelor decât prin vorbe, căci rusa domnului Chihleanu era rudimentară, iar germana Dolenkăi pe măsură. Se dovedi astfel, măcar că n-o ceruse nimeni, că doi oameni nobili pot schimba noian de simţăminte utilizând un vocabular modest, capabil a reda doar banalităţi. Până şi ospătarii pricepură că între cei doi s-a înfiripat o minunată poveste de iubire, astfel că avură grijă să umfle nota din plin, ştiind că îndrăgostiţii nu dau atenţie unor astfel de fleacuri.

Dar, ceasul cel fatal veni, iar cei doi s-au despărţit, Dolenka plecând spre Răsărit, iar domnul Chihleanu tot spre Răsărit, însă numai până la Făget. Între cei doi aveau să fie interpuşi de acum vreo trei mii de kilometri, suficienţi ca aristocratul să sufere şi să lupte, pentru a-şi amăgi cumva golul lăuntric, pentru nobila sa cauză.

Primenită între timp, Matatia o luă la goană prin văzduhul strălucitor de Octombrie, în vreme ce bravul său şofer, asemenea marilor mistici, înlătură orice gând, făcându-se una cu Iubirea. Dar, stările de iluminare fiind vremelnice, ieşind din Lugoj eroul începu să cugete din nou, spunându-şi că e nepotrivit ca un aristocrat să hălăduiască solitar, fiind de dorit să-şi găsească un soi de valet-majordom-gardă-băiat la toate. Lăsă în seama Proniei să-i scoată înainte omul potrivit şi, fără a-şi face mai multe griji, intră într-un birt din Făget.

Localul era destul de aglomerat, doar la o masă aflându-se un singur bărbat, căruia eroul nostru îi ceru voie să se aşeze.

– Desigur! De ce să nu staţi, dacă e liber? Că doar n-o să beţi în picioare, când aici sunt atâtea scaune!…

„Pare voinic şi destul de mărginit – nicio legătură cu Margina! -, oare el să fie?”, se întrebă aristocratul în vreme ce mulţumi şi se aşeză.

– Pot să vă ofer o bere? – îşi întrebă apoi comeseanul.

– De ce nu? Deşi, parcă ar merge mai bine un coniac.

– Coniac să fie!

Curând sosi şi băutura, iar băştinaşul continuă:

– Azi am intrat în birt cu cinci lei la mine, da’ cu o sete de cel puţin cincizeci de lei! Mi-am luat un rom, să-mi fac intrarea, apoi s-au aşezat la masă doi poliţişti şi-am mai băut de pe urma lor. Noroc că le ştiam pornirile şi-am dat-o pe naţionalism, ca să-i ung la inimă… Ce să-i faci? Dacă nu-i de lucru nicăieri…

Cum domnul Chihleanu se gândea la chestiuni oarecum similare, marşă:

– Poate că s-ar mai găsi de lucru… De pildă, ţi-ar conveni să lupţi pentru Dreptate?

– Pentru dreptate? De ce nu? În definitiv, nu-i nicio ruşine să faci dreptate, dacă trebuie! Vrei să-l mardesc pe careva?

– Deocamdată, nu. Ar trebui doar să mă însoţeşti prin ţară şi să faci treburile pe care, în general, un aristocrat evită să le facă…

– Sigur! De ce nu? Că tot zicea nevastă-mea că altceva nu ştiu să fac decât să zac prin cârciumi…

Celibatar, domnul Chihleanu avea tendinţa de-a socoti că toţi sunt ca el, astfel că noutatea îl puse într-o anume încurcătură:

– Păi, dacă eşti căsătorit, ce-o să spună doamna?

– Ce să spună? Ca femeile, probabil că o să bombăne, da-i trece ei. O să se bucure că mi-am găsit de lucru, că de când îs ăştia am fost disponibilizat şi n-am mai găsit niciunde. Adevărat că nici n-am prea căutat… Mi-am zis aşa: dacă e să fie, mă găseşte şi aici, dacă nu-i să fie, pot să tot bat eu drumurile, că tot degeaba!

– Să discutăm şi despre leafă… Cu două mii pe lună e bine?

– Perfect!

– Însă, fără să încheiem acte, că n-am chef de Administraţia Financiară!

– Fără, normal! Da’ cine are chef de ei? La ăia le-aş da doar mu…, doar mustrări! – se corectă bărbatul la vreme, surprinzând privirea severă a jupânului. Oricum, n-o să mă înşeli dumneata, se vede că sunteţi un aristocrat!

„Aşadar, este evident aproape oricui!” – îşi zise domnul Chihleanu cu mulţumire.

– Nu mi-ai zis, însă, cum te numeşti…

– Stanciu.

– Şi numele de botez?

– Am şi nume de botez.

– Fireşte că ai, dar, care este?

– Ţi-l spun, da’ nu râzi!

– Nu râd.

– Panciu.

Aristocratul îşi muşcă buza, deoarece promise să nu râdă, în vreme ce noul său angajat explică:

– Tata, Dumnezeu să-l odihnească, făcuse o pasiune pentru Panciu. Posibil să mă fi iubit la fel de mult ca pe-o sticlă de vin…

– Posibil – admise domnul Chihleanu. Ai carnet de şofat?

– Am, da’ maşina am vândut-o, de când cu criza. Da’ am văzut că aveţi un Matiz frumos…

– Aşa-i. Şi, când vom porni, unde dau de tine?

– Ori aici, ori la Cosido, puţin mai jos…

– Şi dacă plecăm noaptea?

– Noaptea? Pe mobil.

Domnul Chihleanu îi dădu lui Stanciu un avans, urmând să se revadă în curând spre a porni să lupte pentru Aristocraţie şi, implicit, pentru Dreptate.

.

Urmăresc cu încordare crescândă: Nicu, Theodora Marinescu, Supravieţuitor, Gabi123, Teo Negură, Adele Onete, Dispecer Blogosferă, Elisa, Vania, Ana Usca, Alex Mazilu.