Foto: Dependent de fotografie
.
Zorii zilei de joi m-au găsit în Old Boys, aşezământ în care intrasem încă din ajun. Printr-un straniu concurs de împrejurări, eram beat. Unii colegi au opinat că starea mea s-ar datora alternanţei dintre berea nefiltrată şi absint, alţii o puseră pe seama fatalităţii. Oricum, devenisem irascibil, mai cu seamă când Tudose căută pe laptop actualizările Zelist:
– Ştii că Alex Mazilu este înaintea ta?
Brusc, totul se împâclise în lăuntrul meu, invidia vitriolându-mă, astfel că improvizai:
– Voi credeţi că blogul lui e ceea ce pare? De fapt, este doar o vitrină, şi-n spatele său se ascund Voiculescu, Vântu, Patriciu, Iliescu, Hrebenciuc…
Textul a prins, astfel că Tudose, Marcel şi Caius l-au scos din blogroll pe dată.
.
Presupun că-mi vor aprecia inspiraţia Cristian Lisandru, Ana Usca, Vania, Supravieţuitor, Ziarul, Teo Negură, Theodora Marinescu, Gabriela Savitsky, Călin Hera şi Mirela Pete.
Comentarii recente