Foto: Alice Drogoreanu
.
Se povesteşte că, în timpuri revolute, hălăduia prin astă lume un flăcău pe numele său Caius. De voinic, voinic era acesta, vorbele ştia destul de meşteşugit a le înşira, editând chiar fraze, plăcut la chip fu, dară cel mai mult îi dădea lui inima ghes să făptuiască binele faţă de toată făptura, întru aceasta găsindu-şi el plinirea.
„Fapta bună mult adună…” – porni să stihuiască, însă negăsind a merge mai departe, îşi spuse că nu-s versurile de el, mulţămindu-se să ajute în dreapta şi-n stânga.
Mergând Caius într-o bună zi la baltă, socotind a avea de unde se întoarce, zări aici între ierburi o broscuţă a cărei privire părea de-o neasemuită tristeţă şi duioşie. Cum se ştie îndeobşte, adeseori prinţese ori zâne se văd silite să poarte acest chip, zavistuite fiind de vreo vrăjitoare, până când vreun suflet curat se milostiveşte să sărute batracianul, redând osânditei chipul de odinioară. Gândind băiatul acestea, apucă broasca cu gingăşie şi-o sărută. Aceea rămase tot broască, însă flăcăului îi înflori pe dată frumuseţe de herpes pe buze, încât avea senzaţia că are gură de iepure, nemaipunând la socoteală aspectul inestetic.
„Dacă aştepţi să ţi se răspundă binelui cu bine, ce vrednicie-i aceea?” – îşi spuse tânărul, mergând mai departe şi întâlnind un pisoi jigărit, pe care prinse a-l obloji cum se pricepu, lăsându-i şi ceva de-ale gurii. Pisoiul mieună recunoscător, iar tânărului i se acoperiră ca prin farmec mâinile de psoriazis.
Destul de indispus de cele două întâmplări, Caius nici nu gândi să abdice de la calea Binelui, astfel că, reîntorcându-se, ajută o bătrână costelivă cu câteva carboave ce le avea la dânsul.
– Dumnezeu să-ţi răsplătească însutit şi înmiit! – îi zise baba. Şi, fiindcă te-am cunoscut curat la inimă şi fără meşterşug, iacă te-oi învăţa ce să faci. Broasca de-o sărutaşi află că este Zâna Apelor, dară n-o vei putea întoarce cum a fost şi nu ţi-o trece buba de la gură de nu te vei spăla la nămiezi în fântâna arteziană din centrul Timişoarei! Iară pisoiul acela era un împărat preschimbat astfel, care mult te-o dărui cu averi, însă trebui-va să te scalzi dezbrăcat, şi-atunci îţi vor cădea şi solzii de pe mâini, făcându-te iarăşi curat la trup şi strălucitor! Apoi, nu-ţi mai rămâne decât s-o iei de muiere pe Zână şi să vă treceţi viaţa în desfătări, scăpaţi fiind şi de grija sărăciei…
Văzând băiatul că baba-i năzdrăvană şi-i ştie toate păţaniile de peste zi, merse pe dată către fântâna care, ca un făcut, azvârlea şi broboane de apă curată, lucru ce nu se petrecea în toată vremea. Flăcăul se dezbrăcă şi intră în fântână, fapt care adună mulţime de gură-cască, başca şi televiziunile care transmiseră evenimentul în direct. Caius nu se vindecă în urma acestui demers, contactând şi-o pneumonie, însă fu socotit slab la minte şi scăpă doar cu o amendă usturătoare, poliţiştii apeciind că-i riscant să-l ducă în arest, ca să nu-i îmbolnăvească pe toţi.
.
Puşi pe fapte bune: Aby, Achilianu, Ada Pavel, Adele Onete, Adrian Voicu, Alex Mazilu, Anamaria Deleanu, Ana Usca, Anavero, Ana Veronica, Andi Bob, Ardeiul zilei, Athe, Blonda deşteaptă, Boghi, Caius, Camelcutza, Carmen, Carmen Negoiţă, Cati Lupaşcu, Cella, Chat Noir, Consiliul Naţional al Blogosferei, Cosmin Ştefănescu, Cristian Dima, Cristian Lisandru, Daurel, Dependent de fotografie, Dispecer Blogosferă, Dispeceriţa, Dumitru Agachi, Eftimie, Elena Agachi, Elisa, Elisa, Flavius Obeadă, Gabi123, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Rus, Gabriela Savitsky, Gând licitat, Geeo, Geocer, George Valah, Grişka, Ioan Sorin Usca, Ivona Boitan, Joaca de-a mine, Joy, Lilick, Link-Ping, Madi, Madiblog, Mana Ciutacu, Manole, Melami, Michaela, Mircea Suman, Mirela Pete, Narcis, Nataşa, Nicu, No băsescu Day, Oana Stoica-Mujea, Onu, Oplisme, Orfiv, Orry, Paul G. Sandu, Petra, Pro Atitudine, Pucca, Ragnar, Răzvan Şerbu, Răzvanrc, Sebra, Simion Cristian, Simon, Simona Ionescu, Societate, Stropi de suflet, Supravieţuitor, Tanya, Teo Negură, Tequilawinter, Theodora Marinescu, Tiberiu Orăşanu, Transildania, Umograf, Vladimir Ionaş, Vlady şi Zâna.
Comentarii recente