Foto: Alice Drogoreanu
.
Zice-se că-n cele timpuri, când împăraţii beau cot la cot cu prostimea prin taverne, scoţându-şi apoi pârleala din biruri şi ciuntiri de lefuri, trăia pe malul unui lac un pescar sărman, care abia-şi ducea zilele împreună cu femeia sa şi cu liota de copii, başca se mai aciuiră şi câteva pisici la casa omului. Pescarul se numea Caius, având de femeie pe Marieta; cât despre copii, nici cei doi nu mai ştiau ce nume le puseră, apăsaţi cum erau mereu de grijile zilei de azi, apoi a celei de mâni şi tot aşa.
Într-o dimineaţă, aruncând omul plasa în undele lacului, simţi că prinse ceva acătării, după zbatere. Era o frumuseţe de morunoaică, lucru cu atât mai de-a mirărilea cu cât în acel lac nu se ştia să fi fost sturioni. Pe când bărbatul gândea la un prânz mulţumitor, salivând cu anticipaţie, peştele prinse a-l agrăi:
– Dă-mi drumul, voinicule, şi nu mă mânca, căci eu sunt Regina sturionilor, şi mult bine ţi-oi face!
Mai gândind că i s-o fi părut de foame, bărbatul răspunse într-o doară:
– Păi, oricum ne faci mult bine, că ni-i umple tigaia şi nu ne-or mai ghiorţăi maţele de foame!…
– Ba, asta să n-o faci, că eu te-oi consilia cum să scapi de sărăcie, şi ţi-oi da patru crapi în locul meu!
Nu prea era în firea omului să dea morunul pe crap, da’ nici să mănânce azi caviar pentru ca mâine să tragă iar mâţa de coadă nu-l prea îmbia. Momit de-o soluţie mai de durată, omul încuviinţă.
– În primul rând – îşi începu Regina consilierea -, sărăcia voastră se trage din modul în care vă alcătuiţi Bugetul. Ia adună-ţi tu familia şi, pentru anul ce-o veni, votaţi-vă un buget de opt ori mai mare! Astfel, n-ar mai rămâne decât problema identificării surselor de finanţare…
– Păi, cred că asta-i principala problemă! Că noi ne-am alocat un Buget mulţumitor, însă mai mult ni se pun biruri decât să aflăm finanţare…
– De ce nu accesezi fondurile europene? – mai zise Regina, apoi dădu patru crapi frumoşi în schimbul propriei vieţi, în conformitate cu cele negociate.
Spre seară, sătui, Caius şi Marieta gândiră cum să atragă fondurile europene, impas din care-i scoase unul dintre prichindei:
– Să mergem toţi în Austria, la furat!
.
Şi-au votat un buget majorat: Supravieţuitor, Elisa, Gabi123, Dale de cultură, Gabriela Elena, Ana Usca, Vania, Theodora Marinescu, Cristian Lisandru, Gabriela Savitsky.
Norocul pescarului - Ziarul toateBlogurile.ro
nov. 06, 2010 @ 09:07:58
nov. 06, 2010 @ 09:47:48
nov. 06, 2010 @ 09:54:46
Prin urmare, doar prin furt se scapa de saracie.
O poveste care m-a intristat peste masura.Amarastenii stiu de ce!
nov. 06, 2010 @ 10:01:02
Este o opţiune, între altele. Rămâne şi prostituţia, dar Caius nu avea aptitudini…
nov. 06, 2010 @ 10:07:36
nov. 06, 2010 @ 10:39:37
Vania, Vania…
Respectul pentru lege nu e chestia cu care te naşti. De unde să înveţe Caiuşii dacă nu de la ăi mai mari…cum să eludeze legea, cum să se îmbogăţească fără efort, cum munca e ruşionoasă, cum cel cinstit devine prostul societăţii-un inadaptat ,cum să te descurci cum poţi, cum să furi vapoare că dacă furi o pâine eşti închis…. de-astea , abordări „româneşti”. Nu suntem noi specialişti în a face totul cu stil propriu?
(am un exemplu personal, un director de şcoală trezit cu pleaşca de a fi actor într-un proiect cu finanţare UE, îmi zicea”legile sunt să fie…trebuie să facem după cum spun eu, chiar dacă finanţatorul e X, nu e important…vreau să facem proiectul cum văd eu” …anulat finanţatorul, zero cel care a atras banii prin proiect, un ong mare, nada lege…el e stăpânul inelelor).
nov. 06, 2010 @ 13:25:11
Eu aş zice că peştele de la coadă se împute. Ca să ţii un măgar la Cotroceni şi să-l realegi cu voluptate, înseamnă că-i coada suferindă rău. Altfel, despre legi, cui îi pasă?…
Bine a?i venit! - cuelisa.comcuelisa.com
nov. 06, 2010 @ 13:49:39
nov. 06, 2010 @ 14:20:06
Uite un tânăt de viitor! Avem nevoie de tineri care găsesc rapid soluţii!
nov. 06, 2010 @ 14:22:58
Eu ce am zis? Coada invaţa de la cap. Capul stricat, coada stricata. Fără legi e haos. Numai in Romania s-a ajuns ca legile sa genereze un haos si mai mare decat lipsa lor. Parerea mea…O lege scrisa devine o lege de respectat, fie ea buna sau rea. Te obliga si nu permite aplicarea alteia totodata, cum ar fi legea junglei, doar eludarea ei (a primei legi).
nov. 06, 2010 @ 14:31:32
nov. 06, 2010 @ 14:39:43
Doina:
L-a mai ajutat şi Regina Sturionilor…
nov. 06, 2010 @ 16:28:13
S-ar putea că ne proiectăm noi bugetele aiurea. Iar de accesat fonduri europene, tot trebuie să ai niţel cheag să depui proiect. Oricum, s-a ales cu patru crăpceni pescarul tău.
nov. 06, 2010 @ 16:39:56
Plus ce-a mai furat în Austria, mai abitir decât m-a furat pe mine derbedeul hera…
nov. 06, 2010 @ 17:49:47
Pai legat de prostitutie, doar nu Caius trebuie sa … Doamne iarta-ma! El sa fie peste, na, în ultimul timp unde te întorci numai de peste dai!
Despre finantare, pai e simplu! Ajunge o autostrada Timisoara – Jimbolia din fonduri europene si se rezolva toate problemele urbei, mai putin autostrada, care oricum nu-i necesara.
nov. 06, 2010 @ 18:03:04
În acele timpuri, nu se făceau autostrăzi. Cât despre prostituţie, merge şi la domni, după modelul vladimir tismăneanu…
V - cuelisa.comcuelisa.com
nov. 06, 2010 @ 18:21:45
nov. 06, 2010 @ 18:43:49
Care hera? soţia lui Zeus?
Acuma ce-ţi veni că nu-s la curent cu noile tale războaie.
nov. 06, 2010 @ 19:36:38
nov. 06, 2010 @ 19:38:36
Păi la Viena sunt și lebede, dacă tot veni vorba…da ce-i pasă ”Reginei” de imagine(a) …pescarilor! 😀
nov. 06, 2010 @ 20:01:58
nov. 06, 2010 @ 20:09:46
:))
!!!
nov. 06, 2010 @ 20:10:26
Caius e foarte realist: icrele negre nu se mananca cu lingura!
nov. 06, 2010 @ 20:11:33
nov. 06, 2010 @ 20:26:44
In acele vremuri nu erau nici fonduri europene. Hai, ipocrizia e o frumoasa calitate occidentala care înca n-a ajuns la gurile Begai cea curata. Cum spune Sophie, tânara, tânara, da’ coapta (vorba lu’ nenea Iancu): legile sunt date ca sa stie Caius ce sa NU respecte! Asa-i peste tot.
nov. 06, 2010 @ 20:37:39
nov. 06, 2010 @ 20:54:59
Gabriela:
Derbedeul de la ev.z. face concursuri de PA, mă invită, apoi nu-mi admite textele, zicând că nu-s conforme cu ideologia.
nov. 06, 2010 @ 20:56:23
Mirela:
Caius este un domn, mai bine fură decât să mănânce lebede, că el e doar sărac, nu-i hera călin!
nov. 06, 2010 @ 20:56:44
Felix:
Asta e!
nov. 06, 2010 @ 20:57:19
Simion:
Ba, dacă poţi, şi cu polonicul!
nov. 06, 2010 @ 20:58:23
Dan:
Cred că toate-s mult mai simple şi mult mai complicate, funcţie de firea omului.
nov. 06, 2010 @ 21:40:26
Adevarul gol-golut.
nov. 06, 2010 @ 21:41:13
Poveştile spun mereu adevărul.
nov. 06, 2010 @ 21:51:37
Sa zică mersi Regina ca nu a început cu cuvintele „tzarane, tzarane”… Ce-ar fi dat tipul cu ea de toți pomii.
nov. 06, 2010 @ 22:19:57
Da, Caius e un tip sensibil…
nov. 06, 2010 @ 23:24:31
nov. 06, 2010 @ 23:38:41
Prostituţia nu-i o soluţie. Te bagă Primăria în insolvenţă dacă nu-ţi plăteşti amenzile. Şi ce interes ai să le plăteşti??
nov. 06, 2010 @ 23:46:28
nov. 07, 2010 @ 00:23:01
Asteptam si eu sa vad ce fonduri mai trebuie sa acceseze, ce inginerii financiare ii mai trec prin cap sa scape de saracie si cand colo, auzi indemn:
„Să mergem toţi în Austria, la furat!”
Dexign: noul site, la inaugurare. Design de brand « Mirela Pete. Blog
nov. 07, 2010 @ 00:25:00
nov. 07, 2010 @ 01:11:30
Fac abstracţie de conotaţiile social-politice, de altfel bine punctate, din plăcerea de a scoate în evidenţă umorul haz-de necaz ! După o lectură pe un ritm monoton, cum firesc cerea acţiunea, vine finalul asemeni poantei de la sfârşit a unui banc de-am trezit şi pe motanul Serioja cu râsul meu. Sincer, am recitit postarea aceasta , după nici două minute de la prima citire, aşa cum fac întotdeauna când îmi place ceva în mod deosebit…
nov. 07, 2010 @ 01:42:07
Neliniştitu' » Post Topic » Cu cântarul la psihiatru – Hai, că-i ultima!
nov. 07, 2010 @ 02:03:16
nov. 07, 2010 @ 02:24:49
nov. 07, 2010 @ 08:38:40
Omuletii tai sunt geniali, ca tre stiintza si pt furt!
nov. 07, 2010 @ 09:11:13
Sebra:
Vorbeam despre nobila prostituţie, aceea de-a da din codiţă pe lângă mai marii zilei.
nov. 07, 2010 @ 09:12:29
Gabriela Elena:
O soluţie fericită pentru o familie, greu de realizat de către un popor întreg! Va trebui să alegem şi alte ţări, că nu-i loc pentru toţi în Austria…
nov. 07, 2010 @ 09:13:21
Aurora:
Nataşa întreabă de Serioja…
nov. 07, 2010 @ 09:14:08
Elena:
Mai mult cu furtul, că aduce mai mari foloase decât Ştiinţa…
Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 18 | Ioan Sorin Usca
nov. 07, 2010 @ 09:24:21
Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 137 | Ana Usca
nov. 07, 2010 @ 09:32:56
nov. 07, 2010 @ 09:50:32
nov. 07, 2010 @ 10:18:30
nov. 07, 2010 @ 10:43:01
nov. 07, 2010 @ 11:29:43
Asta mi-a dat mie o idee de postare… Cred ca Guvrnul Romaniei ar trebui trimis la furat, prin occident
nov. 07, 2010 @ 11:46:42
Păi, materializează ideea. Dar, cu grijă, să nu-şi ţină banii doar pentru ei!…
nov. 07, 2010 @ 13:28:27
Dexign. Ilustrație de carte « Mirela Pete. Blog
feb. 12, 2011 @ 22:33:54