Foto: Alice Drogoreanu
.
Nereuşind să se realizeze în vreun fel, Caius gândi să ceară mâna fetei lui Roşu Împărat, socotind că n-o primi-o fără niscai avantaje. Împăratul, la rândul său, fu mulţumit de cerere, gândind a scăpa astfel de balcâză şi de-a pune flăcăul la ceva treabă, căci fata, cum ar fi fost aceea, se chema că-i fiică de-mpărat. Aşa că-i zise, pentru început, să răpuie pe Taurul Negru, care-i prăpădea grânele zonei septentrionale.
Merse flăcăul acasă şi, cam a patra zi, luă o balegă de vacă din grajd şi cu dânsa împachetată frumos porni la palat.
– Răpus-ai taurul? – întrebă Împăratul Roş.
– Răpus! Cum m-o văzut, a şi făcut pe el de frică, căci ştia că atât i-a fost! Ţi-am adus ultima lui balegă, s-o vezi…
– Mânc-o cu mumă-ta – făcu împăratul conciliant, nevoind s-o cerceteze. Acum ai a-mi răpune pe Lupul Sur, ce-mi răreşte iepurii din sudul împărăţiei.
Flăcăul petrecu şi acum liniştit câteva zile, adună apoi gunoiul produs de câinele său şi porni din nou spre palat spre-a-şi vădi vitejia.
Împăratul mai ceru o carte ce să nu mai fi văzut alt împărat vecin, iar tânărul îi aduse a doua zi Negru de fum de Ivona Boitan.
– Da’i bună?
– Foarte bună! Într-un registru grav, împănat cu citate biblice, autoarea dă expresie simţămintelor care…
– Bine, bine! – scurtă împăratul discuţia. Precum văd, nu-mi rămâne decât să-ţi dau fata…
Se înţeleseră să facă nunta într-o săptămână, apoi băiatul plecă iar Împăratul Roşu, rămas doar cu curtenii, izbucni:
– Yes! Yes!! Yes!!! A luat-o!
.
Fost-au fost poftiţi la nuntă: Elisa, Adele Onete, Gabriela Elena, Supravieţuitor, Grişka, Tanya, Cristian Lisandru, Theodora Marinescu, Cati Lupaşcu, Amour de Jour, Mirela Pete, Orfiv, Gabi123, Deea, Ragnar, Ana Usca şi Vania.
nov. 12, 2010 @ 09:19:12
Apăi, dacă-i nuntă…. Mai întrebi? 🙂
nov. 12, 2010 @ 09:21:05
nov. 12, 2010 @ 09:24:50
Na, asta da imparat! Ne-ar prinde si noua bine unul din astia 🙂 Ca in realitate mananca balega si refuza cartea :)))
nov. 12, 2010 @ 09:52:46
Adele:
Atunci, om merge…
nov. 12, 2010 @ 09:53:32
Ţestoasa:
Sunt şi cultivaţi între ei. Ştiu pe unul care citeşte Levantul…
Muncile lui Caius - Ziarul toateBlogurile.ro
nov. 12, 2010 @ 10:14:42
nov. 12, 2010 @ 11:43:17
nov. 12, 2010 @ 16:13:53
nov. 12, 2010 @ 16:37:07
adevarata afacere buna e aia care multumeste ambele parti..se pare ca nu altul e cazul aici…
nov. 12, 2010 @ 17:11:12
Da, toţi au fost mulţumiţi.
nov. 12, 2010 @ 18:02:09
Face ce face şi îi iese de fiecare dată. Mărită bine Roş Împărat. Ar face avere cu o agentie matrimonială…sau îi prea mult stres?
nov. 12, 2010 @ 18:22:43
Nu erau în spiritul epocii astfel de agenţii…
nov. 12, 2010 @ 18:40:55
Șmecher mare Roșu Împărat! Mă gândesc că fata aia balcâză era și lălâie, și fără succesuri! 😀
nov. 12, 2010 @ 18:43:39
Cele mai mari succesuri le-a repurtat când a editat fraze.
nov. 12, 2010 @ 21:27:20
nov. 12, 2010 @ 21:44:22
Vania vad ca pingul de la Tanya nu a intrat. Este in spam?
nov. 12, 2010 @ 21:45:28
Nu e nici acolo, am văzut că a dat ping.
nov. 12, 2010 @ 21:53:29
Vad ca nu a intrat pingul nici la blogul lui Ioan Sorin. Am vreificat toata lista si la restul au intrat.
Sa ii spun Tanyei sa il repete?
nov. 12, 2010 @ 21:57:35
Poate-a intrat, acolo-i cu moderare, că mai apar ploieşteni obraznici.
nov. 12, 2010 @ 22:08:45
Eu vroiam sa te intreb daca sa repete Tanya procedura de trimitere a pingului
nov. 12, 2010 @ 22:15:28
Păi, acolo a intrat. Am văzut pingul şi aici.
nov. 12, 2010 @ 22:26:51
De la mine nu a intrat ultimul ping. Cel de la articolul despre Udrea http://haicasepoate.wordpress.com/2010/11/12/udrea-si-ar-dori-sa-benefecieze-doar-ei-de-rezultate/
nov. 12, 2010 @ 22:28:35
nov. 12, 2010 @ 22:32:39
Uite ca acum a intrat.
I-am spus Tanyei sa il refaca.
nov. 12, 2010 @ 22:41:24
Da, insistenţa e bună uneori.
nov. 12, 2010 @ 22:53:07
Două mâțe Serafine! « Mirela Pete. Blog
nov. 12, 2010 @ 23:05:14
nov. 12, 2010 @ 23:32:10
nov. 12, 2010 @ 23:48:11
Comentarii la Cartea Proverbelor lui Solomon – 24 | Ioan Sorin Usca
nov. 13, 2010 @ 08:36:43
Ioan Usca/Ioan Traia – Comentarii la Psalmul 143 | Ana Usca
nov. 13, 2010 @ 08:45:39
nov. 14, 2010 @ 02:07:01
Ăla de citeşte Levantul de câţiva ani, mănâncă şi balegă. Permanent.
nov. 14, 2010 @ 08:33:37
Păi, trebuie să se hrănească şi el…
- Elisa – gradina mea de vis
nov. 14, 2010 @ 12:13:23