.

Privind prin fereastră către mare, aburii verzui ai înserării o făcură pe Adina să imagineze o lume de basm, în care apariţia unei zâne ar fi fost perfect logică. Totuşi, când o entitate cu aspect feminin tuşi uşor lângă eu, fu surprinsă. „O fi vreo zână, ori e venită la furat? Dar, dacă era la furat, n-ar fi tuşit… Era evident o tuse căutată, nu un act reflex, impus de vreo indispoziţie pulmonară!”.

– Da, sunt o zână – păru arătarea să răspundă unei întrebări nerostite. Am venit să-ţi aduc o veste bună şi una rea! Află că mai ai şapte fraţi, însă aceştia au fost preschimbaţi în lebede de către o vrăjitoare…

Adina rămase tăcută, nereuşind să distingă, din cele două aserţiuni juxtapuse, care-ar fi vestea cea bună. În final, crezu că a găsit-o: „Slavă Domnului! Sunt şi variante cu unsprezece fraţi…”.

– Acum, totul depinde de tine – continuă zâna. Trebuie ca noaptea, dintr-un cimitir, să culegi urzici din care…

– Da, cunosc procedura de la Andersen… – o întrerupse Adina. Problema ar fi alta: De ce tocmai eu?

– Pentru că eşti sora lor?…

– Şi? Eu n-am apelat niciodată la ei… De fapt, nici nu ştiam de existenţa lor, chiar dacă unele bănuieli au mai planat.

– Acum, asta e! – conchise vedenia de basm. Nu-i putem lăsa aşa, ar însemna să triumfe rivala mea…

– Mă rog, deduc că între voi ar fi o anumită ostilitate, dar, mie ce rău mi-a făcut vrăjitoarea, ca să mă ambiţionez?

– Cum, ce rău? Doar ţi-a prefăcut fraţii în lebede!

Tânăra se gândi că poate tocmai aceasta este partea pozitivă a istoriei.

– Bun, să presupunem că m-aş apuca să fac fire de urzică şi să le tricotez cămăşile… Dar, nu trebuie să păstrez şi legământul tăcerii în timpul ăsta?

– Ba da, normal! – admise zâna.

– Ei, vezi? Asta e mai dificil! Mie-mi cam place trăncăneala, sunt moldoveancă…

– Nu numai moldovenilor le place – nuanţă spectrala entitate. Dar, poţi vorbi pe mess… Acolo dai la tastatură, nu sunt prevederi în această privinţă…

– Mda! Cu mâinile urzicate şi ocupate cu andrele, taman de tastat aş fi bună! Eventual, să tastez cu picioarele… N-ar merge să le desenez cămăşile?

– Nu, trebuie să fie urzică naturală!

– Şi ei n-o să se urzice dacă îmbracă aşa ceva?

– Păi, au pene…

– Au acum, dar e de presupus că vor redeveni oameni…

– Ei, asta e! Poate-o să se urzice puţin, dar altfel rămân păsări…

– Şi vrăjitoarea ce-a avut cu ei? – mai dori tânăra să afle.

– Nu ştiu! Ori vor fi făcut ei ceva, ori a fost o răutate gratuită, ştiind că o să mă irite…

În cele din urmă, Adina porni în cimitirul romano-catolic din apropiere şi adună câteva pungi bune de urzici, protejându-se minimal cu mănuşi de cauciuc. Deşi paznicul cimitirului simţi mişcarea, alese soluţia prudentă să stea în casă, presupunând că profanatorii îşi fac mendrele şi nedorind s-o încaseze.

Revenită acasă, Adina puse urzicile la fiert, etapă necesară în confecţionarea firelor de urzică.  Însă aburul cu iz răscolitor o determină să-şi prepare un sos, cu care decise să asezoneze o mâncare de orez. „Poate rămâne mezinul cu o aripă în loc de mână!” – îşi zise, în vreme ce-şi lua micul dejun (îi spunem astfel din pricina orei). Turnându-şi şi-un pahar de vin, tânăra fu cuprinsă de-o dulce moleşeală, astfel că-i trecu orice chef de tricotat şi puse restul urzicilor în congelator. „Voi face o cură de urzici!” – mai gândi, apoi adormi.

Cele şapte lebede rămaseră atracţia urbei, turiştilor plăcându-le în mod deosebit să le arunce bucăţi de somon.

.

Dispuşi să renunţe la somon: Carmen Negoiţă, Adrian Voicu, Onu, Adele Onete, Cosmin Ştefănescu, Chat Noir, Tanya, Theodora MarinescuGabi123, Supravieţuitor, George Valah, Michaela, Madi, Ana Usca, Simon, ElisaCaius şi Vania.

Anunțuri