Întreaga seară a stat sub semnul celor două obiective: să nu mă dau de gol cum că aş fi acasă faţă de colindători şi să nu-l ratez pe Moş. Către ora zece, am identificat foşnete în apartamentul alăturat, ajutat şi de paharul lipit de perete. Deschizând uşa cu profesionalism, îl înhăţai pe individ pe casa scărilor.

– Ia vino tu puţin încoace! Adică, de la 20 tu vroiai să treci la 18 şi pe mine să mă sari?

Cu mâna stângă ridicată-n dreptul feţei – căci în dreapta ţinea sacul – Moşul îngăimă dezvinovăţiri puţin credibile:

– Nu, da’ mă gândeam să vă las ultimul, ca să avem vreme să discutăm…

– Păi, avem tot timpul din lume! Ce mi-ai adus?

Oftând, moşul scoase o borsetă.

– Sunt şi bani înăuntru… – adăugă.

– Câţi?

– Cam treizeci de mii de euro.

– Adică, tu-mi citeşti blogul moca tot anul şi vii acum să-mi arunci praf în ochi?

Inutil să mai spun cât eram de mânios. Adăugai pe dată:

– Scoate tot ce ai în sac!

Individul se mai scobi după o servietă cu două milioane.

– Mai caută, mai caută! – îl îndemnai.

– Serios, nu mai am! E şi criza asta…

Aici, explodai:

– Băi, papagal vopsit, tu-mi vorbeşti mie de criză? Da’ eu cum pot să pun câte-o postare pe zi?…

Până la urmă, obţinui un cadou relativ decent, de zece milioane de euro şi-un bax de ţigări de foi. Nataşa îmi reproşă, totuşi, că astea mi s-ar fi cuvenit fără să mai luăm în calcul ceasurile de pândă. Are dreptate, anul viitor voi fi mai atent!

.

Vor fi primit cadouri similare: Caius, Dionis, Grişka, Geocer, Adele Onete, Theodora Marinescu, Link-Ping, Haicăsepoate, Carmen Negoiţă, Ragnar, Gabi123.