Foto: Alex Mazilu

.

Era-n noaptea de Anul Nou. Cum petrecerea lâncezea, cei mai mulţi bosuflându-se din cauză că, deja beat, impuneam doar muzica dorită de mine, mi-am zis să ies după ţigări la non-stop. De fapt, aveam mai multe motive: să respir aer curat, să-mi dezmorţesc fundul şi – nu în ultimul rând – să respect o tradiţie. Sunt ani buni de când, de Revelion, ies după ţigări, chiar şi atunci când am rezerve suficiente, pentru ca, la urarea la mulţi ani!, să răspund cu o grosolănie, scornită ad-hoc. Nu trebuie înţeles de aici că aş avea înclinaţii negative, fiind vorba mai mult de-o superstiţie, spunându-se că aşa cum eşti de Anul Nou te vei afla tot anul. Acum, a mai fost ceva. Un joc de lumini stârnit din senin şi oprit la fel de brusc, însă la o oră nepotrivită – mai era un ceas până la trecerea dintre ani – şi fără pocniturile specifice artificiilor.

Straniu, dar vânzătoarea nu-mi mai ură nimic anul acesta, ci-mi întinse mecanic pachetele de ţigări şi mă întrebă:

– I-aţi văzut pe ăia?

Privii peste drum şi, alături de McDonald’s, văzui lăbărţată o măgăoaie metalică, aducând a tomberon din vremuri revolute, dacă n-ar fi fost dimensiunile impresionante. Din hardughie coborâră două fiinţe bipede, în mod cert ne-europene, care, neavând ce face, veniră către chioşc.

– Ce se dă aici? – întrebă una dintre arătări.

– Nu se dă, se vinde! – răspunse vânzătoarea prudent. Avem de toate, cafea filtru, ţigări, sucuri, chipsuri…

– Veniţi de departe? – mutai discuţia pe-un alt plan.

– Mda… – răspunse cealaltă vietate. Din, cum îi ziceţi voi, Antennae, da’ nu se cheamă aşa.

– Asta unde vine? – întrebă vânzătoarea.

– În spaţiu…

– Înseamnă că voi sunteţi…?

Se gândi, probabil, la extratereştri, însă cei doi i-o luară înainte:

– Paleoastronauţi.

– Adică?

– Adică, astronauţi – pentru că navigăm prin spaţiu – şi paleo, fiindcă uitaţi cu ce gioarsă ne-au trimis!

– La voi este Anul Nou? – adusei discuţia la subiectul momentului.

– Înţeleg ce vreţi să spuneţi, dar la noi e altfel. Într-un fel, este. Însă, o zi ar avea 843 de ore de-ale voastre – noi am împărţit-o doar în 40, de unde şi expresia: Într-al patruzecilea ceas -, iar un an are fix o sută de zile. Plus că nu prea sărbătorim…

În final, cei doi optară pentru câte-o cafea, însă eu îi convinsei să luăm şi-o sticlă de coniac. Până băurăm, le povestii ce mai e nou prin galaxia noastră şi, evident, l-am înjurat pe băsescu, paleoastronauţii dându-mi dreptate şi confirmându-mi bănuiala că până şi-n galaxia lor, situată la vreo şase milioane de ani-lumină, s-a auzit că tipu-i un derbedeu.

.

Martori că aşa a fost: Ziarul, Adele Onete, My Life in Few Words, Gabriela Elena, Dramoleta, Caius, Popa Ţeapă, Răzvan Rinder, Grişka, Supravieţuitor.