Cum protestam cu toţii, refuzând să alimentăm autoturismele, ne-am adunat în Dinar, aşa cum o facem şi atunci când nu protestăm.
– Voi ce măsuri aţi luat? – întrebă Teodosie.
Deşi nu era cel mai în măsură să vorbească, pedelistul Aurel răspunse primul:
– Eu, în loc să dau banii pe benzină, mai bine îmi cumpăr un langoş!…
– Ba să nu te mai îmbuibi atâta, ci să te duci să alimentezi, că tu ai votat cu derbedeul, aşa că n-ai de ce să protestezi! – observă domnul plutonier-major Onici.
– Am greşit! – recunoscu retardatul.
– Ai greşit, îţi cumperi benzină! – deciserăm cu toţii.
– Tu cum procedezi? – insistă Teodosie, vizându-l pe plutonier.
– Eu merg cu taxiul…
– Nu-i corect – interveni Caius. Nu alimentezi tu, dar alimentează taximetristul…
– Păi, alimentează ei, da’ nu de la benzinărie.
– Dar, de unde?
– Fură direct din vagoane.
– Şi nu-i prinde?
– Teoretic, i-ar putea prinde, că au pus camere de supraveghere. Practic, însă, e mai greu, că au făcut nu ştiu ce fentă şi, pe monitor, în loc să-i vadă pe ăia cum fură, apare Pamela Anderson…
– Atunci, de ce nu fură toată lumea de acolo? – se miră Filaret.
– Ei, de ce? De ce-a votat Aurel cu maimuţoiul? Aşa-s oamenii, bătuţi cu leuca-n cap! Plus că şi noi ne-am puturoşit, preferăm să plătim la benzinăria de lângă casă decât să ne ducem până la Solventul şi să alimentăm gratuit…
Cel mai mult, însă, a fost dezbătut cazul meu, deoarece toţi văzuseră că am venit cu Matizul.
– Eu mi-am început protestul anticipat, din 3 Ianuarie… – explicai. Şi, pe 5, s-a aneantizat şi ultimul strop de carburant. De-atunci, merg aşa…
– Fără benzină? – se mirară toţi.
– Fără!
– Şi ce ai pus în loc?
– Nimic!
– Nu se poate! – opinară cei mai mulţi. Din nimic, n-are cum să rezulte energie!
– Poate, la hârburile voastre, da’ la Matiz uite că merge! Păcat că, până acum, am alimentat ca un fraier!…
– Tot aşa, mai ştiu eu pe-un tip… – încercă din nou Aurel să intervină, însă fu repede domolit:
– Taci, băi, din gură, şi du-te să-ţi iei benzină!
.
Au mai protestat: Ziarul, Melami, Haicăsepoate, Caius, Theodora Marinescu, Cristian Lisandru, Gabi123, Mihaela Man, Mirela Pete, Zalmoxys, Teo Negură.
Comentarii recente