Foto: Valeriu Costin
.
Marcel este elev în clasa a şasea şi – chiar dacă la fotbal dă cu stângu-n dreptu’ – alcătuieşte compuneri foarte frumoase. Chiar şi colegii recunosc, indirect, acest lucru, solicitându-l adeseori:
– Îmi faci şi mie, pe miercuri, o compunere?
– Adică, să ţi-o alcătuiesc? – răspunde Marcel printr-o altă întrebare, atent la anumite nuanţe.
– Da, să mi-o scrii!
– Şi mie ce-mi iese?
De obicei, cei doi reuşesc să ajungă la o înţelegere.
Doru şi-a văduvit destul de serios colecţia de maşinuţe, însă iată ce scriere minunată primi în schimb:
Destin
Când, după o zi de muncă, cetăţenii osteniţi merg către căminele lor, pentru a-şi reîmprospăta forţele prin odihnă şi – implicit – somn, un singur om continuă să vegheze, copleşit de grijile şi problemele celor mulţi. Acesta este Preşedintele. Ales de oameni, trăieşte pentru oameni, se dedică lor, munceşte neistovit pentru propăşirea materială şi spirituală a acestora. Cabinetul său de lucru este Ţara.
Deşi poate părea unul dintre cei mulţi, confundându-se şi contopindu-se cu mulţimile, el este, în pofida asemănărilor, diferit. Voinţa sa nu cunoaşte sincope, mintea sa pătrunzătoare scrutează prin veacuri, inima sa nobilă bate pentru binele semenilor! Ar putea recurge la soluţii facile, populiste, însă nu o face, ştiind că poporul nu înseamnă doar generaţia prezentă. Poate neînţeles de multe ori, el rămâne totuşi fondatorul optimismului românesc. La fel cum promovează oamenii vrednici, cu viziuni curajoase, atunci când întâlneşte firi retrograde şi animate de interese personale, meschine, le demască înfierându-le tarele. Datorită abnegaţiei sale, pretutindeni corupţia bate în retragere, inechităţile dispar şi se instaurează dreptatea şi bunele premise de viitor.
Din nefericire, activitatea Preşedintelui se limitează doar la două mandate. Conform atribuţiilor constituţionale, Preşedintele desemnează primul-ministru.
„Îi ajunge, pentru trei maşinuţe!” – îşi zise Marcel, încheind lucrarea destul de abrupt. Doru fu mulţumit, la fel cum se arătă şi doamna profesoară a doua zi. Aceasta chiar făcu observaţia, oarecum măgulitoare pentru Doru:
– Dacă cumva revin comuniştii, tu ai să ajungi un om important!
.
Recomandări: Link-Ping, Caius, Dragoş Sorin Nicula, Theodora Marinescu, Bogdan Onin, Zalmoxys, George Valah, Mirela Pete, Popa Ţeapă, Luna pătrată.
mart. 16, 2011 @ 08:36:18
Baiatul asta o sa ajunga consilier. In al doilea mandat de patru ani (dupa asta de cinci, intrerupt) al presedintelui.
mart. 16, 2011 @ 08:54:50
Chiar mă gândeam că, dacă domnul preşedinte îşi scurtează al doilea mandat, ar trebui, potrivit Constituţiei, să mai candideze o dată!
mart. 16, 2011 @ 10:10:37
mart. 16, 2011 @ 11:09:07
Poate ca sunt eu retardat sau mai incet la minte, dar din ce-am vazut, idealul presedintelui descris nu se potriveste deloc unui comunist. Asa ar trebui sa fie orice presedinte, cu exceptia capacitatii de a numi prim-ministrul, adica dedicat tarii, si nu intereselor meschine ale unor grupuri de interese.
Daca povestea este adevarata, remarca de la final mi se pare a veni din partea unei persoane ori lipsita de cultura politica si morala, ori, repet, sunt eu retardat.
mart. 16, 2011 @ 11:13:14
in ceea ce priveste blogul: l-am accesat prin enterclick, este prima si singura oara cand trag cu ochiul peste ceva de pe enterclick, dar sunt placut surprins.
Foarte profund si bine spus mesajul, cel putin din postul asta, fiindca n-am avut timp sa ma uit si pe altele.
Mi-ar face deosebita placere sa te adaug la blogroll-ul meu si poate si invers. Daca esti interesat, te rog intra pe http://wisherblog.blogspot.com la Link Exchange si lasa-mi adresa blogului si numele (asa cum vrei sa apara in blogroll).
Multumesc, o zi buna!
mart. 16, 2011 @ 11:18:47
Aşa ar fi înţelept. Poate să folosească precedentul mandatului domnul Iliescu dacă nu reuşeşte să modifice Constituţia destul de repede.
mart. 16, 2011 @ 11:25:22
Ciprian:
Doamna profesoară a apreciat just. Nu se referea la un ideal de preşedinte, ci la abilitatea elevului de a scoate alb din negru. În acest sens, democraţia e mai diluată, lingăii putându-se manifesta mai bine în sistemele autoritare.
mart. 16, 2011 @ 11:26:50
Gabriela:
Ceva trebuie făcut, ar fi păcat să-l pierdem!
mart. 16, 2011 @ 11:54:49
Important e să fie fondatorul optimismului autohton…
mart. 16, 2011 @ 11:59:14
profesoara avea dreptate, copilul are stofă, nu glumă. iar dacă pentru trei mașinuțe scria așa, să ne gândim ce-ar fi putut face pentru un mandat de premier sau de prim-vice al CC (în cazul revenirii la vechea orânduire)
mart. 16, 2011 @ 12:04:43
Totuşi, să nu uităm că Marcel este autorul, profa crezând eronat că scrierea-i aparţine lui Doru.
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor a emis o avertizare cod galben de inundaţii pentru zona de vest şi sud-vest
mart. 16, 2011 @ 14:47:42
mart. 16, 2011 @ 16:12:05
Tare-mi place compunerea asta. I-as da chiar mai multe masinute, merita. Limba de lemn e excelenta, mi-as face cateva linguri din ea.
mart. 16, 2011 @ 16:21:28
Copilul a inovat, căci n-a auzit nicăieri astfel de formulări…
mart. 16, 2011 @ 17:50:25
De cele mai multe ori, cei care sunt talentati si scriu compuneri frumoase, nu prea stiu sa „negocieze” astfel:
„Şi mie ce-mi iese?”
Marcel este o exceptie. 🙂
mart. 16, 2011 @ 17:53:45
Şi, iată, s-a ales cu trei maşinuţe!
mart. 16, 2011 @ 18:53:22
Unii îsi termina mandatul dupa doua masinute, la fel de abrupt.
mart. 16, 2011 @ 19:06:47
De aceea se cer nemuriţi în compuneri cât mai e vreme.
mart. 16, 2011 @ 20:28:58
mart. 16, 2011 @ 20:49:56
Marcel este băsist ?
mart. 16, 2011 @ 21:41:20
Nu, e autor de compuneri pe diferite subiecte.
mart. 16, 2011 @ 22:54:57
Un tanar promitator exact asa cum ii place presedintelui lor.
mart. 16, 2011 @ 22:57:51
mart. 16, 2011 @ 23:20:12
mart. 17, 2011 @ 00:09:12
mart. 17, 2011 @ 00:15:00
mart. 17, 2011 @ 00:37:29
mart. 17, 2011 @ 01:17:16
mart. 17, 2011 @ 06:58:55
Normal ca este diferit, pentru ca nu priveste drept … spre cetatean.
mart. 17, 2011 @ 07:10:10
mart. 17, 2011 @ 08:44:19
Doru cunoaste dialectul specific al limbii de lemn. Jos palaria, are cultura solida…
mart. 17, 2011 @ 08:53:50
Gabi:
Păcat că, până creşte, preşedintele va fi demult dispăruit.
mart. 17, 2011 @ 08:54:25
Gabriela:
Nu ştiu dacă scrierea viza un chior anume…
mart. 17, 2011 @ 08:54:54
Răzvan:
De fapt, Marcel are cultură, Doru are maşinuţe.
mart. 17, 2011 @ 08:59:52
Margareta Sterian sau spiritul iscoditor « Mirela Pete. Blog
mart. 18, 2011 @ 08:48:24
Poveste parfumată între bloggeri. Parfumul celei mai frumoase vacanțe « Mirela Pete. Blog
mart. 18, 2011 @ 20:53:35
mart. 20, 2011 @ 14:57:34
Marcel ăsta nu-i Patapievici când era mic?
mart. 20, 2011 @ 17:28:43
Nu, Marcel e talentat.