Raţa – 5

12 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

.

V

Negăsind-o pe Raisa la han, flăcăului nu-i mai rămase decât s-o pornească spre baltă, ca să încheie ceea ce-şi propuse. Se simţi un moment, este adevărat, tentat să-şi ia şi arcul, dar îşi aminti că femeia-i spusese să aducă pasărea vie, astfel că-şi luă cu el doar laţuri pentru a întinde capcane. „Poate vrea s-o mai şi îngraşe” – îşi mai zise, pătrunzând în desişul de rugi, scăldat într-un abur lăptos.

Pe neaşteptate, aproape se împiedică de-o femeie despre care s-ar fi spus că este bătrână, deşi-i puteai atribui orice vârstă.

– Ajută-mă cu ceva, flăcăule! – îl rugă aceea, deşi tonul putea fi luat şi ca unul poruncitor.

„La cum arată, cred că cel mai bine i-ar prinde-un păhăruţ…” – gândi Raul, apoi răspunse:

– N-am la mine nici băutură, nici merinde şi nici bani. De fapt, bani n-am nici acasă, până s-o face brânza… Dar, dacă te duci la han, poţi întreba de Raisa şi-i spui din partea mea să-ţi dea ceva. Mă socotesc eu cu ea…

– Aşa voi face – răspunse femeia, uşor ironic. Mă bucur că te văd fără armă! Mergi după raţe?

– Da, mi-ar trebui una…

– Mă gândeam eu. E bună pe varză! Atunci, nu te mai reţin, negreşit raţa te aşteaptă.

„Bine-ar fi!” – îşi zise tânărul, afundându-se în stufărişul ce vestea apropierea apei. Ajuns la baltă, nu zări nicio pasăre, doar orăcăitul broaştelor tulbura văzduhul argintiu.

– Cred, Raul, că pe mine mă cauţi… – se auzi din ierburi.

Fără a zări pe cineva, descoperi mai apoi o raţă cu penajul capului în nuanţe de albastru cu irizaţii verzui şi-un cioc ce părea auriu. Privirea, în general inexpresivă la păsări, licărea oarecum a veselie. „Oare de unde-mi ştie numele?” – se întrebă la repezeală.

– Te miri că-ţi ştiu numele, sau că vorbesc? – îl întrebă pasărea.

– Că vorbeşti este un dat, şi trebuie luat ca atare. Cum, însă, de-mi ştii şi numele?…

– Am nimerit-o – glumi vietatea. Şi, fiindcă eşti pe punctul să te întrebi cum să mi te adresezi, de vreme ce vom face conversaţie, aş zice să-mi spui Rasia. E simplu de reţinut, inversezi doar două litere… Ar fi, cred, incomod să-mi spui Anas platyrhynchos, şi de neacceptat pentru mine să mi te adresezi cu: raţo!…

– Rasia e bine… – îngăimă tânărul, în vreme ce se concentră să-şi cenzureze un gând.

Rasia râse de-a binelea:

– Erai pe punctul de-a gândi că-ţi va veni cam greu să mă faci pe varză? Ori, poate, că nu merită umflata de Raluca asemenea jertfă?…

– N-nu… – bâigui Raul.

– Nu? Atunci, de ce-ai roşit? Nici când te-ai dus prima dată la Raisa nu erai aşa de fâstâcit!…

Flăcăul hotărî să tacă cât mai mult, apoi îşi dădu seama că-i totuna, gândurile sale fiindu-i cunoscute făpturii. Dar uită curând de acestea, recunoscându-şi părinţii pe marginea bălţii.

„Ce tineri sunt!” – îi trecu prin minte când aceia îl chemară, bucuroşi să-l revadă.

.

Recomandări: Daniela Alexandrescu, Nea Costache, Gabi123, Supravieţuitor, Theodora Marinescu, Sophie, Mirela Pete, Gabitzu, Caius, Teo Negură, Verovers, Carmen.

 

Raţa – 4

15 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

.

 

IV

– Cine-a venit? – răsună pe culoar glasul îngălat al Ravecăi, sosit din cine ştie ce cotlon.

– Diverşi – răspunse sumar Radu, văzându-şi de drum.

– Au adus ceva? – mai întrebă femeia, însă nu mai avu cine să-i răspundă.

Şi craiului i se păru Ramses cam ciudat, după cum fusese descris şi de Raluca. În schimb, îl plăcu pe dată pe Raul şi s-ar fi zis că, dacă ar fi avut de unde, îl şi cunoştea. Flăcăul avu aceeaşi senzaţie, măcar că putea să jure că se află pentru prima dată în castel.

Străinul fu poftit primul să vorbească, aceasta fiind procedura obişnuită a oamenilor din toate timpurile. Dintre două sarcini – una neplăcută, iar cealaltă, ademenitoare -, întotdeauna partea mai bună este lăsată la urmă, dacă nu cumva prima este ocolită cu totul.

Se vădi curând a fi dificilă comunicarea cu oaspetele venit de cine ştie unde. Nefiind în vreo grozăvie de cetate, domnul Radu nu avea tâlmaci decât pentru vecinii apropiaţi, şi aceasta fiind o făloşenie prisoselnică, deoarece acele limbi le cunoştea şi craiul. Ca întotdeauna în astfel de împrejurări, se recurse la semne. Străinul îi îmbie un tub craiului şi-i făcu semn către cer.

– Probabil e ceva cu care să cercetezi astrele… – explică Radu celor din încăpere.

Cum într-o odaie, fie ea şi de mari dimensiuni, nu ai ce stele să cauţi, după cum n-o puteai face nici în curte, câtă vreme afară domnea lumina zilei, craiul Radu păru să continue ideea mângâind cu un gest rotund al mâinii bolta cerească şi aducând câteva galaxii la o apropiere rezonabilă. După o vreme, repetă gestul şi apărură cu totul alte stele, din emisfera sudică, cum am zice noi astăzi.

– Unii, însă, preferă aşa-zisa cercetare ştiinţifică… – adăugă Radu, mai mult pentru Rareş şi Raul.

Oaspetele păru să se ruşineze, îşi ascunse instrumentul şi, din gestică, păru a da să se retragă, nimeni nedorind să-l împiedice.

– Nici nu-l prea plăcuse Raluca – observă domnul cetăţii – şi, în plus, se pare că omul habar nu avea de anunţ, ci venise să facă negustorie… Aşa că, ai rămas singurul pretendent… – se întoarse către Raul.

Tânărul confirmă că pentru aceasta venise.

– Şi cu ce bucate te-ai gândit s-o impresionezi?

– Raţă pe varză…

– Interesant! – aprecie craiul. Ce ingrediente foloseşti?

– O raţă, varză albă, roşii, untelemn, o portocală, condimente…

– Ai uitat dafinul!

– Şi dafin…

– E bun! – aprecie Radu. Aproape că m-aş cununa eu cu tine, dacă ştii să faci aşa mâncăruri… Glumeam – preciză, căci Raul se cam speriase. Cum, de altfel, glumeai şi tu. Presupun că raţa o s-o pregătească Raisa, e reţeta ei…

Flăcăul plecă privirea, prins cu oul sub haină sau – cum am zice noi astăzi – cu mâţa-n sac.

– Nu te sfii, n-are nimic! Raisa găteşte excelent, şi nu-i necesar ca pretendentul să fie bucătar. Proba era mai mult aşa… să nu pară că fata-i disperată după împreunări. Că doar nu era să strig prin târg: Care-o vrea s-o ia, a lui să fie!…

„Aha!” – îşi spuse tânărul, care bănuise lucruri asemănătoare zărind-o fugitiv pe tânără în odaie. „Din depărtare, în fereastra castelului, părea să aibă o anume strălucire şi transparenţă, dar cât a dat pe-aici am observat că-i era călcătura destul de apăsată, iar materialitatea sa – neîndoielnică!”

– Şi-aş vrea să merg la baltă după raţă… – spuse cu glas, mai mult ca să spună ceva.

– Dar, avem raţe şi-aici! – obiectă viitorul socru. Alegi una, i-o dai Raisei, şi pe zintâi din Prier terminăm treaba!

– Aşa mi-am propus, să prind eu raţa… – o ţinu Raul pe-a sa.

– Mă rog… Cum crezi. Dar, e posibil să nu mai vrei să te întorci de la baltă. Însă, tu hotărăşti cum faci!

Destul de nedumerit, tânărul plecă, primul său drum fiind la han.

.

Recomandări: Caius, Teo Negură, Link-Ping, Supravieţuitor, Mirela Pete, Daniela Alexandrescu, Gabriela Elena, Ragnar, Luna pătrată, Bogdan Onin.

 

Raţa – 3

20 comentarii

Foto: Alex Mazilu

.

 

III

– Sunt mulţi? – întrebă agitată domniţa Raluca, încă din zorii zilei.

Obişnuindu-se, în ani, ca măcar în acest moment al zilei să fie lăsat în pace, domnul cetăţii răspunse cu un aer abulic, mimând naivitatea:

– Nu ştiu, depinde la ce te referi…

– La peţitori! – tună moştenitoarea, pe-un ton ce sugera continuarea: „Până şi-un bou şi-ar da seama!”

– A, la ăia!… Nu ştiu, probabil că or fi. Rareş se ocupă…

– Şi Rareş unde-i?

– Unde trebuie. Dar, te sfătuiesc să nu te duci pe-acolo, nu-i cazul să te vadă eventualii râvnitori că mori de curiozitate!… Îţi scazi singură preţul…

Raluca se roti pe călcâie, decisă să-l caute pe Rareş. „Nu poate fi nu ştiu unde. Nici castelul nostru nu-i tocmai imens, plus că trebuie să fie undeva către uliţă, că doar n-o să-i plimbe pe pretendenţi prin toate cotloanele!”

Craiul oftă, pricepând prea bine ce avea să facă fiică-sa. „Nu mi-e că se face de râs. Oricum, la noi nu prea-i lumea obişnuită cu fineţurile… Dar, dacă află că n-a venit nici dracu, mi-e că iarăşi începe cu scenele! Însă, cine ştie?, poate s-avem noroc…”

Amintindu-şi de tinereţe, Radu zâmbi oarecum amar. Parcă el nu fusese la fel? Cât îl avertiză craiul cel bătrân, când o curta pe Raveca, că intră de bunăvoie într-un jug din care n-o să mai poată ieşi! „El vorbea, el auzea… Dar, când l-am pus în faţa faptului împlinit, s-a resemnat. Acum, e vremea mea să mă resemnez şi să-i dau dreptate. Cine ştie? Poate că aşa ar fi ieşit oricum… Cât despre jug, nu-i cine ştie ce! Dacă Raveca are bucate-n faţă, e uşor s-o eviţi. Bine că se mai poate deplasa singură! Încă… Iar din câte-o văd pe Raluca, leit mă-sa! Dacă s-o găsi vreunul, însă, treaba lui! Eu oricum cred că n-o să mai zăbovesc mult pe-aici… Posibil că va naşte-o fată, poate-i va zice Radmila şi, pe la trei ani, va descoperi că-i pofticioasă… Şi tot aşa, până s-o termina şi cu cetatea asta!…”

– Te cheamă Rareş, sunt doi! – îl întrerupse Raluca.

„Slavă Cerului!” – îşi zise craiul, nutrind de două parale nădejde, apoi răspunse:

– Merg îndată.

– Unu-i Raul, altul e Ramses. Ramses ăla-i cam ciudat, nu are păr pe cap. Eu îl prefer pe Raul, care pare-a fi de la noi din cetate. Ce fac dacă Ramses găteşte mai bine?

– E simplu, spui că ţi-au plăcut mai mult bucatele lui Raul!

Domniţa se repezi să-şi îmbrăţişeze tatăl, uimită de ascuţimea de minte a acestuia, în vreme ce domnul răbdă şi această manifestare de recunoştinţă cu obişnuita-i resemnare.

„Recunosc, şi eu am fost neghiob! Dar, parcă, femeile-s mai odioase când le apucă! Ori poate-am devenit eu cam misogin, de când cu Raveca… În definitiv, e singura balenă din cetate, altele nu-s aşa. Ori că trăiesc mai în lipsuri, ori că-s mai ponderate… În sfârşit, asta e!” – îşi mai zise craiul, mergând să-i cunoască pe cei doi disperaţi.

.

Recomandări: Gabi123, Caius, Mirela Pete, Zalmoxys, Grişka, Luna pătrată, Carmen.

 

Raţa – 2

27 comentarii

Foto: Adina Huţanu

.

 

II

Domnul Radu avea nu doar o bună percepţie a realităţii, ci şi-un accentuat simţ al nuanţelor. „Voi concepe anunţul astfel încât să fie, pe de-o parte, atractiv, însă, pe de altă parte, şi veridic. Şi nu mai zic nimic despre miştocăreala publică! În definitiv, unul ajuns într-o asemenea postură, s-ar putea să nici nu se prindă, astfel că l-am alerta inutil…”

Cu toate că în epocă nu se prea obişnuia ca oamenii să scrie, artele în general aflându-se doar în stadiu larvar, Radu vădi unele înclinaţii către literatură, ca şi spre studiul ştiinţific. Observând, în rând cu toată lumea, că doamna Raveca luase proporţii după naştere, concepu în gând titlul unui articol: Obezitatea, o problemă a secolului IV. Mai apoi, se reculese: „De fapt, este problema mea, secolul cred că prea puţin se sinchiseşte de obezitate! Titlul, însă, e fain adus din condei!”

De data aceasta, după ce chibzui, domnul formulă următorul anunţ: „Acela care va găti oareşce păsăret într-un mod care s-o mulţumească pe fiica mea, va primi mâna acesteia, în sensul cununiei, şi s-ar putea alege cu anumite foloase! Doritorii se vor prezenta la castel pentru înscrieri, proba decisivă urmând a se disputa în zintâi a lui Prier”.

– Adică, cum, s-ar putea alege cu anumite foloase? – spumegă Raluca, auzind anunţul. Oare nu i-aş fi chiar eu comoara cea de mare preţ?…

– Nu toţi au discernământul necesar… – improviză tatăl fetei, dar consimţi să modifice finalul în: se vor alege cu anumite foloase, îmbunându-şi moştenitoarea.

„Ce foloase?” – se întrebară flăcăii în târg, după ce se dădu citire veştii în cetate. „Dacă se face şi asta o balenă ca mă-sa, am pus-o! Perspective sunt, de vreme ce criteriul unic este mâncarea…”

Raisa şi Raul ascultară amândoi vestea de pe prispa hanului.

– Tu nu te bagi? – îl întrebă femeia pe flăcău.

– Ştiu eu?… N-ai fi geloasă?

– Poate, puţin. Dar, dacă ai fi ginerele domnului, n-ai mai veni la mine doar cu boţul de brânză şi trei cepe…

Raul simţi nevoia s-o întărâte:

– Poate, alături de domniţă, nici n-aş mai da pe la tine…

Raisa pufni în râs:

– De asta nu-mi fac eu griji!

Tânărul nu înţelese: „Adică, cum nu-şi face griji? E sigură că voi veni în continuare, ori îi este tot aia?…”

– Ştiu eu o reţetă la care nu rezistă nicio bulimică… – continuă femeia. Ai nevoie de o raţă, o varză, roşii, foi de dafin, o portocală, ulei, condimente după gust… Sarcina ta ar fi să procuri raţa, restu-ţi dau eu. Dacă vrei, ţi-o şi gătesc!

„Normal că vreau, că eu cine ştie ce năzdrăvănie aş scoate! Sunt sudist, îţi scot porcăria maximă din cele mai bune materii prime!…”

Fără a rosti aceste gânduri, Raul promise să meargă a doua zi la baltă, în căutarea unei raţe.

– S-o prinzi vie – îl sfătui femeia, că până-n zintâi din Prier e cam mult s-o laşi la fezandat!…

.

Recomandări: Gabi123, Nea Costache, Gabriela Savitsky, Caius, Theodora Marinescu, Luna pătrată, Carmen, Bogdan Onin, Mirela Pete.

 

Raţa – 1

26 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

.

I

Fost-a odată, în vremile de demult, pe când despre multe se pretinde că ar fi fost diferite, un castel cu o construcţie solidă, împrejmuit de cetatea aferentă. Castelul ar fi prezentat, poate, interes doar pentru arheologi, de n-ar fi fost locuit, şi nu de vreun boier oarecare, nici de vreun înavuţit peste noapte doritor de-a epata, ci de însuşi domnul acelui ţinut, om – de altfel – destul de la locul lui, pe numele său Radu.

Anotimpurile, pe atunci, dacă erau tot patru la număr, se dovediră mai generoase în precipitaţii decât le cunoaştem în prezent, astfel că rareori aveau locuitorii cetăţii parte de caniculă, detaliu ce-i făcea să se simtă destul de confortabil, în pofida condiţiilor mai precare.

Într-o dimineaţă de primăvară, atrasă către fereastra din care abia se scoseseră pieile de către adierea parfumată, domniţa Raluca zări pe uliţă un tânăr care, după solitudinea impusă de gerul iernii, i se păru de-o frumuseţe răpitoare şi – măcar că-şi impuse să se-abţină – pare că-i făcu şi-un oarecare gest, mai mult gândit decât aievea. Voinicul, Raul pe nume, zări sau simţi aceasta şi pe dată căzu pe gânduri. Domniţa se ivi ca o siluetă indistinctă, datorită depărtării, însă anotimpul auriu îl răvăşi, trezindu-i dorinţi ce hibernară până atunci.

„Să intru la castel e problematic, plus că poate doar mi s-o fi năzărit. Însă, aş putea s-o caut pe Raisa…” – găsi la repezeală o soluţie la care, cunoscând-o pe Raisa din târg, cei mai mulţi contemporani ar fi consimţit, consimţământ căruia putem să-i dăm şi noi credit. Problema era alta: la Raisa nu te prea puteai duce cu mâna goală, iar până să se facă brânza, principala avere a flăcăului, mai avea să treacă cel puţin o lună de zile. Din fericire, tânărul era ager în tocmirea vorbelor, pricepându-se să înfăţişeze drept prezente cele dintr-un viitor incert. Cum Raisa lucra la han, lucrul prezentând un înţeles polisemantic, voinicul purcese într-acolo.

Estimp, domniţa Raluca porni obişnuita tevatură de primăvară în castel, propunând tatălui său să vestească-n cele patru zări că acela care-i va aduce somon şi-l va găti savant va primi jumătate din împărăţie şi mâna sa, dar cel ce se va încumeta s-o ceară şi n-o va mulţumi gustativ va suferi plenar, având să regrete ziua nefericită în care s-a născut. Domnul oftă, zicându-şi cu obidă: „Mâncărimea de primăvară!” Apoi, cu înţelepciune – dar şi cu nemărginită răbdare – îi explică fiicei sale:

– În primul rând, eu sunt domn peste o cetate nu tocmai de seamă, şi nicidecum nu stăpânesc peste-o împărăţie, aşa că dacă ar fi să-mi împart domnia, am fi amândoi mai prejos şi decât primarul din Coştei! Apoi, peţitorii nu se prea înghesuie nici când sunt momiţi cu daruri… Dacă le mai făgăduieşti şi ţepe ori scaieţi, s-ar putea să rămâi tot pe vibrator.

Este ştiut însă că, mai cu seamă când se înfierbântă, tinereţea pune prea puţin preţ pe glasul înţelepciunii. Raluca, totuşi, nu era vreo nărăvaşă:

– Bine, atunci nu-i tragem în ţeapă, doar îi miştocărim puţin în public, iar biruitorului îi făgăduim o dregătorie mai de soi…

– Aşa mai merge! – admise craiul. Dacă mai renunţi şi la somon, optând pentru ceva păsăret, mai că aş face anunţul… Cine ştie? Pe lume-or mai fi şi disperaţi…

.

Recomandări: Caius, Veronicisme, Gabi Rotaru, Anavero, Haicăsepoate, Theodora Marinescu, Gabi123, Răzvan Cătălin Rinder, Dispecer Blogosferă, Supravieţuitor, George Valah, Teo Negură, Luna pătrată, Gabriela Elena.

 

Destin

39 comentarii

Foto: Valeriu Costin

.

Marcel este elev în clasa a şasea şi – chiar dacă la fotbal dă cu stângu-n dreptu’ – alcătuieşte compuneri foarte frumoase. Chiar şi colegii recunosc, indirect, acest lucru, solicitându-l adeseori:

– Îmi faci şi mie, pe miercuri, o compunere?

– Adică, să ţi-o alcătuiesc? – răspunde Marcel printr-o altă întrebare, atent la anumite nuanţe.

– Da, să mi-o scrii!

– Şi mie ce-mi iese?

De obicei, cei doi reuşesc să ajungă la o înţelegere.

Doru şi-a văduvit destul de serios colecţia de maşinuţe, însă iată ce scriere minunată primi în schimb:

Destin

Când, după o zi de muncă, cetăţenii osteniţi merg către căminele lor, pentru a-şi reîmprospăta forţele prin odihnă şi – implicit – somn, un singur om continuă să vegheze, copleşit de grijile şi problemele celor mulţi. Acesta este Preşedintele. Ales de oameni, trăieşte pentru oameni, se dedică lor, munceşte neistovit pentru propăşirea materială şi spirituală a acestora. Cabinetul său de lucru este Ţara.

Deşi poate părea unul dintre cei mulţi, confundându-se şi contopindu-se cu mulţimile, el este, în pofida asemănărilor, diferit. Voinţa sa nu cunoaşte sincope, mintea sa pătrunzătoare scrutează prin veacuri, inima sa nobilă bate pentru binele semenilor! Ar putea recurge la soluţii facile, populiste, însă nu o face, ştiind că poporul nu înseamnă doar generaţia prezentă. Poate neînţeles de multe ori, el rămâne totuşi fondatorul optimismului românesc. La fel cum promovează oamenii vrednici, cu viziuni curajoase, atunci când întâlneşte firi retrograde şi animate de interese personale, meschine, le demască înfierându-le tarele. Datorită abnegaţiei sale, pretutindeni corupţia bate în retragere, inechităţile dispar şi se instaurează dreptatea şi bunele premise de viitor.

Din nefericire, activitatea Preşedintelui se limitează doar la două mandate. Conform atribuţiilor constituţionale, Preşedintele desemnează primul-ministru.

„Îi ajunge, pentru trei maşinuţe!” – îşi zise Marcel, încheind lucrarea destul de abrupt. Doru fu mulţumit, la fel cum se arătă şi doamna profesoară a doua zi. Aceasta chiar făcu observaţia, oarecum măgulitoare pentru Doru:

– Dacă cumva revin comuniştii, tu ai să ajungi un om important!

.

Recomandări: Link-Ping, Caius, Dragoş Sorin Nicula, Theodora Marinescu, Bogdan Onin, Zalmoxys, George Valah, Mirela PetePopa Ţeapă, Luna pătrată.

Aluzii

34 comentarii

Foto: Alex Mazilu

.

Pe George îl cunoscui într-un moment dificil al vieţii sale, astfel că-l luai oarecum sub ocrotirea mea, alegându-i cărţi valoroase, care să-l edifice asupra tainelor lumii. Docil, acesta citi Ana Karenina, Romeo şi Julieta ori Suferinţele tânărului Werther, alăturând desfătării estetice aprofundarea cufundării în nonsens. Totuşi, ezita să o facă!

– Eşti un laş! – îl dojeneam adeseori. Doar îţi prelungeşti agonia…

Deşi-mi dădea dreptate la modul teoretic, George amâna gestul izbăvitor.

M-am expus chiar şi riscurilor, procurându-i un revolver. Cu toate acestea, deznodământul se amâna de la o lună la alta.

Prin februarie, i-am înlesnit cunoştinţa virtuală cu Lavinia, o tânără cu comportament suicidar şi o fermă convingere că totul este lipsit de sens. Cei doi începură să schimbe opinii şi să-i deplângă pe Nero, Mitea Karamazov, Tristan, Euridice, ori alte personaje mitologice, istorice sau literare, dar, în subsidiar, deplângând şi amplificând propria tristeţe, angoasă şi lipsă de perspective cât de cât senine. Într-un cuvânt, erau nefericiţi.

Deciseră să o facă deodată, George cu revolverul, iar Lavinia prin electrocutare. Cum revolverul răsună, auzindu-se lămurit în telefon, Lavinia speră ca George s-o fi făcut pe bune, după care alese să meargă la culcare, întreaga tărăşenie reuşind s-o irite şi s-o obosească.

.

Recomandări: Caius, Haicăsepoate, Gabriela Elena, Mirela Pete, Ada Pavel, Gabi123, Supravieţuitor, Ragnar, Theodora Marinescu, Teo Negură, Carmen, Bogdan Onin, Umograf.

Flori

35 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

.

 

Întotdeauna luna Martie aduce cu sine spinoasa problemă a procurării de flori. Evident, luna nu are nicio vină, ci doar datina de a dovedi femeilor că nu ne le-am uitat cu totul o dată cu reluarea campionatului de fotbal.

Am rememorat şi-n acest an obligaţiile stricte: Ramona, Marcela, Marieta, Simona şi Carmen. Aşadar, cinci fire! Cum iarna s-a lungit, prin parcuri aş căuta degeaba, iar din cimitire mă sfiesc să fur, părându-mi o impietate. Acestea fiind datele, urma să fac risipă. Cică: Risipei se dedă Florarul… Florarii prosperă, clienţii se dedau risipei! Din fericire, la prima casă de după intersecţia semaforizată se vând flori, familia care se ocupă de afacere ţinând cont şi de vremurile dificile pe care le traversăm.

– Ce fel de flori aveţi? – întreb.

– Din punct de vedere al aspectului, două feluri: frumoase, încât abia-ţi mai poţi lua privirea de la ele, şi urâte. Alea urâte-s mai ieftine.

„Cât de urâte pot să fie? Sunt, totuşi, flori!…” – gândii, însă întrebai totuşi:

– Şi alea mai ieftine, cât sunt de urâte?

– De tot! Zici că s-a şters cineva la cur cu ele…

„Ei, zici că, însă nu s-a şters nimeni!” – îmi făcui curaj.

– Păi, aş vrea cinci fire din alea urâte. Sunt toate la fel?

– Nu. Avem flori urâte cu o mireasmă îmbătătoare şi flori urâte care put ca dracu, nici muştele nu vin pe ele. Alea care put sunt mai ieftine.

– Şi cum se polenizează?

– Cum pot.

Decisei fulgerător:

– Aş vrea din cele care put. Alea-s toate la fel?

– De două feluri: care rezistă şi care se ofilesc repede. Alea care se ofilesc sunt mai ieftine.

– Păi, din alea mi-ar trebui. Dar, până le dăruiesc, am timp să beau o cafea fără să se pleoştească?

– Oho! Puteţi bea şi-un coniac!

– E bine. Şi alea care se ofilesc…?

– Dacă vreţi mai ieftine, vi le culegeţi singur – mă completă

Acceptai, evident.

– Silvia, domnul vrea să-şi culeagă cinci fire de flori urâte, care put ca dracu şi se ofilesc repede! – strigă florarul către soţie, aceasta urmând să supravegheze ca nu cumva să culeg mai multe.

Astfel, cu doar cinci lei, trecui şi de acest Martie. Cât despre mirosul florilor în discuţie, nu l-aş recomanda nimănui!

.

Recomandări: Theodora, Caius, Haicăsepoate, Luna pătrată, Onu, Teo Negură, Bogdan Onin, Gabi123, Mirela Pete, Răzvan Cătălin Rinder, Carmen Negoiţă, Ragnar, Supravieţuitor, Cosmin Ştefănescu, Dispecer Blogosferă, Daniela Alexandrescu, Grişka, Verovers, Carmen, Umograf.

 

Mutantul

39 comentarii

Pictură de Matei Enric

.

 

Consumând poşirci contrafăcute şi tot felul de E-uri, Aurel deveni mutant. Mai exact, îi apărură pe corp aripioare precum cele ale peştilor. Aceasta, este adevărat, ne-a povestit-o el, deoarece nu l-am lăsat să ne arate, ca să nu ne facă scârbă.

– Oricum – îl încurajă domnul plutonier-major Onici – e mai bine decât să fii tatuat! Cel puţin, este ceva natural…

– Mda, grozav de natural! Cu dorsală de peşte! Sunt un mutant împuţit! – cădea Aurel, ajutat şi de excesul de alcool, în abisurile disperării.

– Dar, cel puţin, îţi ajută la ceva? – căuta Caius să-i deturneze gândurile.

– Când înot, parcă merge mai bine. Dar, ar putea să fie şi autosugestie, şi înainte înotam destul de bine. Plus că acum înot mai rar. Vă închipuiţi că n-o să mă arăt la ştrand cu toate porcăriile alea pe mine!

Pornind de la acest caz particular, uneori mai teoretizăm asupra speciilor de pe lume.

– Posibil ca, după creaţie, primii melci, or ce-or fi fost pe-atunci, să fi mâncat ceva buruieni iradiate de vreun asteroid. Apoi, au început să le crească ba cozi, ba mustăţi, ba trompe, ba marsupii, şi-aşa s-a ajuns la varietatea de azi. Ba şi primii oameni, fiind în majoritatea lor troglodiţi, s-ar fi putut adăposti şi-n locuri bogate în zăcăminte de uraniu, parte dintre aceştia involuând în maimuţe şi apărând gibonii, macacii, urangutanii, bloggerii sifilitici, gorilele… Aşa că-i foarte probabil ca creaţionismul să se fi împletit cu mutantismul. Oricum ai lua-o, însă, Darwin ăla era un mare bou!

Ajunşi aici cu meditaţiile, optăm de regulă pentru coniac Martell, evitând astfel cine ştie ce reacţii nedorite. Aurel, însă, merge pe rom, zicându-şi că, în cazul său, e tot aia.

.

Recomandări: Theodora, Zalmoxys, Răzvan Cătălin Rinder, Caius, Gabriela Savitsky, Dumitru Agachi, Luna pătrată, Umograf.

 

Tsunami

42 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

.

Lovită de-un cutremur de gradul 8 pe scara Richter – urmat de tsunami în premieră în Marea Neagră -, România încerca să-şi revină. Pe seară, premierul boc se adresă naţiunii:

– Suntem gata? Da? Bun! Bună seara! Doresc să mă adresez românilor şi să le spun cu toată convingerea: Am pus-o! Cu toate că avem cu 300.000 de asistaţi social mai puţin, din nefericire s-au înregistrat şi însemnate pagube materiale! Sfătuiesc românii să-şi păstreze calmul, deoarece e tot aia. Nu pot să nu subliniez, însă, că datorită valului de nouă metri care a măturat litoralul, a fost eradicată contrabanda în zona portului Constanţa, acţiune temerară pe care ne-o asumăm şi la care guvernările anterioare nici măcar nu au visat! Întrebări dacă aveţi…

– Bună seara, domnule prim-ministru. Victor Ciutacu sunt, de la Antena 3. Ne puteţi spune când va începe plata despăgubirilor pentru cei asiguraţi?

– Care despăgubiri? Derbedeul dracului!

.

Recomandări: Theodora, Gabriela Savitsky, Theodora Marinescu, Răzvan Cătălin Rinder, Caius, Gabi123, Supravieţuitor, Carmen, Umograf, Luna pătrată, Gabriela Elena, Mirela Pete, Nea Costache.

 

Older Entries Newer Entries