Azilul de noapte

39 comentarii

Foto: Alice Drogoreanu

.

– Organismul meu este intoxicat cu alcool! – clamă Învăţătorul, pentru a suta oară doar în acea seară.

– Mai taci, dracului, din gură! – i-o tăie Rodion. Cu ce-ai vrea să fie intoxicat, cu caviar? Zii mulţam că ai avut ce bea…

Cum despre Rodion circula zvonul că ar fi ucis o cămătăreasă, având apoi de băut toată săptămâna, chiar şi năbădăiosul Învăţător se supunea o vreme, cenzurându-şi laitmotivul.

Un blond subţirel de vârstă incertă, în schimb, iubea platonic cămătăresele, suferind sincer de fiecare dată când se auzea c-a mai mierlit-o vreuna, motiv pentru care fusese poreclit Mîşkin şi, pe cale de consecinţă, pus să introducă băutură în azil cum s-o pricepe, ba şi să cureţe closetele. Totuşi, făcea acestea fără să le resimtă ca pe-o umilinţă, ci din dorinţa de-a-şi sluji semenii, astfel că, mai cu seamă în absenţă, ceilalţi îl etichetară drept idiot.

Ca orice aşezământ similar, azilul de noapte funcţiona după un regulament stupid, băutura fiind interzisă şi doritorii trebuind să se prezinte înaintea orei 20, după aceea poarta fiind zăvorâtă.

– Ce porcărie! – observă un ins cu trăsături indefinibile, supranumit Cicikov. Când afară palpită viaţa, ăştia ne ţin închişi aici, ba încă şi pe uscat!…

– Păi, nu te-a adus nimeni cu forţa… – obiectă Profesorul, căruia i se mai spunea şi Nikolai Feodorovici. Puteai să stai la non-stop şi să bei. Da’ ştii şi tu că pe la trei te răzbeşte frigul oricât ai fi băut…

– Pe la trei, da, te cam răzbeşte – admise Cicikov. Da’ de ce n-ar putea să lase deschis permanent, să vină fiecare când vrea?

– Mda! Îmi şi imaginez ce du-te-vino ar fi… Las’ că-i bine-aşa, ai vreme până la opt seara să bei… Plus că şi-aşa ne mai aducem rezervă…

Fie în pungi de perfuzie, fie într-un baston, băutura arareori lipsea din azil, aşa că Cicikov era socotit un chiţibuşar.

– Organismul meu este intoxicat cu alcool! – îşi reluă Învăţătorul lamentaţia.

Rodion nu mai avu chef să-l combată direct, aşa că se adresă celorlalţi:

– E marcat de Maxim Gorki. Aşa ajungi dacă citeşti o singură carte… Odată, am avut un coleg de cameră care-ţi cita din Turgheniev, Tolstoi, Ilf şi Petrov, Cehov, Gogol, Goncearovski… Cu ăla, era un ospăţ spiritual să stai în azil! Azi, în schimb…

Nu-şi mai încheie gândul, dar cei mai mulţi înţeleseră încotro bate, unii chiar ruşinându-se. Însă, tocmai calculatul Rodion avu să tulbure tihna în acea noapte printr-o criză de nervi. Hodoronc-troc, găsi aşezământul insalubru.

.

Recomandări: Dragoş Sorin Nicula, Schtiel, Theodora Marinescu, Gabriela Elena, Shayna, Teo Negură, Răzvan Cătălin Rinder, Clipe de Cluj, Supravieţuitor, George Valah, Rokssana, Caius, Haicăsepoate, Bogdan Onin, Carmen.

 

Anunțuri

Pisikalia – 7

37 comentarii

VII. Baghi

 

Încă de când era pisoi, Baghi s-a consacrat studiului, cufundându-se în cărţi aducătoare de mulţumire lăuntrică şi ştiinţă. Inutil să mai spunem că cei mai mulţi semeni de-ai săi, în acelaşi timp, intrau prin genţi ori sertare, săreau pe dulapuri, se atârnau de perdele ori îşi înfigeau ghearele te miri pe unde, dacă nu cumva făceau altele şi mai şi. Însă nu şi Baghi! Nu ne vom mira, astfel, dacă Baghi a ajuns conferenţiar. Cum printre pisici cunoaşterea teoretică nu este la cine ştie ce preţ, motanul cel învăţat avea să se adreseze mai mult bipezilor, aparent mai predispuşi acumulării de noi cunoştinţe.

În general bine receptat, ultima conferinţă, ţinută într-un orăşel pe undeva prin sud, îl puse pe gânduri pe Baghi.  Tema conferinţei era „Sensul vieţii”, aşa că sosiră cam o sută de curioşi. După formulele introductive, motanul atacă subiectul abrupt:

– Voi încerca să arăt azi aspectul adeseori iluzoriu al vieţii, pornind de la cunoscutele cuvinte lumea vis e – un vis sarbăd – de motan.

Sală reacţionă printr-o foială neobişnuită.

– Ştiţi poemul, nu? – plusă motanul.

– Parcă… – murmurară câţiva.

– Sau, putem face apel la Moşieri de altădată, de Nikolai Vasilievici Gogol, unde tocmai o pisică, sălbăticindu-se intempestiv, avea să vestească agonia unei lumi tihnite…

Nici de data aceasta sala nu reacţionă prea bine, astfel că motanul mai trânti câteva remarci la întâmplare, după care încheie abrupt. Auditoriul aplaudă rece, apoi se grăbi la birt. Rămas singur, Baghi cugetă că oamenii sunt tot un fel de mâţe, mai mult primând cele de la pântece în jos în comportamentul lor, opinie, desigur, exagerată, existând şi excepţii.

.

Recomandări: Teo Negură, Shayna, Nea Costache, Caius, Rokssana, Onu, VeroVers, Gabi123, Clipe de Cluj, MelamiMirela Pete, Supravieţuitor.

 

Pisikalia – 6

40 comentarii

VI. Serafina


Purtând un nume angelic, Serafina este interesată de anghelologie:

– Ca şi bipezii, îngerii sunt de două feluri: buni şi răi. Îngerii buni veghează asupra pisicilor, se îngrijesc ca ele să fie întotdeauna sătule, le sfătuiesc pe calea binelui, arătându-le, de pildă, vrabia de pe pervaz şi, în general, foiesc pentru confortul nostru. Îngerii răi, în schimb, fie nu se preocupă de pisici, fie – mai grav! – le provoacă neajunsuri.

Îngerii răi n-au fost dintru început astfel, ci au devenit răi prin îndepărtarea de Bine, adică şi-au zis: Ce atâta pisici, noi n-avem altă treabă? Dar, s-a dovedit că această atitudine i-a urâţit, motiv pentru care şi sunt reprezentaţi cu cap de şobolan şi fără coadă, ca să râdă de ei până şi pisoii nou-născuţi.

Îngerii arată tot ca nişte pisici, dar ei sunt fiinţe netrupeşti. Îi reprezentăm cu aripi, sugerând astfel capacitatea lor de a se deplasa dintr-un loc în altul aproape instantaneu, chiar dacă ei sunt circumscrişi, adică nu au omniprezenţa. Pisicile care fac fapte bune, adică torc, miaună duios, folosesc litiera şi nu-şi ascut ghearele pe tapiserie, dobândesc capacitatea de-a vedea îngerii, intrând în dialog cu ei. Astfel, ele cer – şi primesc – somon, ficat de curcan, jucărioare, pungi în care să se costumeze, cutii de carton confortabile şi alte facilităţi.

În schimb, pisicile rele, care-şi fac treaba după uşă, se urcă pe dulapuri umplându-se de praf, sâsâie la pisoii mai mici ori fură din mâncare, sunt ispitite mai apoi de îngerii căzuţi şi atrase în locuri nesănătoase, multe dintre ele sfârşind în subsoluri insalubre, pline de gândaci şi paraziţi. Aşa a păţit şi-o vecină de-a mea, care-a umblat cu motani şi acum are cinci bastarzi, unul mai obraznic decât celălalt!

.

Recomandări: Mirela Pete, Teo Negură, Melami, Supravieţuitor, Rokssana, Caius, Theodora Marinescu, Gabi123, Clipe de Cluj, Ragnar, Schtiel, Shayna, Haicăsepoate.

 

Grafică şi Design

10 comentarii

 

 

Deşi un scriitor talentat, Raul nu are defel simţ estetic când e vorba să-şi prezinte creaţiile. Textele sunt toate cu aliniere stânga, pozele luate de pe internet fără niciun discernământ şi trântite ca şi cu furca, nu are un banner ca oamenii, n-are logo şi, cireaşa de pe tort, dintre toate şabloanele posibile l-a ales pe cel mai urât. Într-un cuvânt, blogul său arată ca dracu, motiv pentru care mă şi ruşinez să-i dau link.

– Da’ ce are? – ne mai întreabă uneori.

– Are că-i ca o cocină de porci! – îl lămurim. De ce nu apelezi la nişte profesionişti? Uite, ar fi site-ul Grafică şi Design

– Şi ăsta cu ce se-ocupă?

– Presupun că cu grafica şi cu design-ul, dacă numele nu s-o fi dorind vreo pistă falsă… – soseşte răspunsul, cu o ironie care lui Raul îi scapă. Poate nu se ocupă doar de bloguri, dar mai citeşti şi tu pe-acolo şi vezi despre ce-i vorba. Afli cine sunt, ce promoţii ori servicii oferă, ai rubrică de contact… Vezi tu! Sunt, oricum, cei mai buni graficieni şi tehnoredactori acolo.

– Da’ hai, pe bune: blogul meu e chiar aşa de naşpa?

– Crede-ne, n-ai vrea să auzi răspunsul! – încheiem noi discuţia pe această temă.

 

Pisikalia – 5

23 comentarii

V. Pufy şi cei patru pisoi

Se spune că bine este a locui fraţii împreună. Fără a contesta aceasta, observăm că şi animozităţile sunt inevitabile acolo unde acelaşi spaţiu este împărţit de patru pisoi care abia primesc primele sfaturi de viaţă din partea mamei. Cum numele pisoilor sunt încă incerte, vom reda în cele ce urmează o discuţie pilduitoare între ei, fără însă a indica autorul fiecărei replici. Se deduce cu uşurinţă că intervenţiile aparţin unuia sau altuia dintre pisoi, singură Pufy fiind menţionată în mod special, ca mai uşor de identificat.

 

– Stai, bă, unde te-mpingi, nu vezi că nu mai e loc?

– Da’ ce, numai tu vrei să sugi?

– Vă spun la mama pe amândoi!

– Ce să-i spui? Că doar ne vede…

– Termină, băi, că-ţi trag una!

Aici, Pufy intervine, subliniind că un pisoi bine educat nu vorbeşte astfel.

– Păi, dacă vorbim aşa, înseamnă că n-am fost educaţi bine!

– Eşti prost, bă, tu aşa vorbeşti cu mama?

– Beee, lingăule!

– M-am spart de cât lapte-am băgat în mine!

– Bine că te mai şi lauzi, hală ce eşti!

– Are-un gust puternic şi amărui…

Pufy intervine din nou, îngrijorată:

– Tu ce bei acolo?

– Lapte…

– Şi unde-ai mai văzut tu lapte la pet?

– Hăăă, ce fraier, a băut altceva!

– Păi, mai are cineva loc de tine, umflatule?

– Acum, tu ce mai vrei? Te-am întrebat eu ceva?

Pufy are un uşor rictus, traductibil prin „cine m-a pus?” Noi presupunem ce anume a stimulat-o, dar păstrăm discreţia.

.

Recomandări: Shayna, Răzvan Cătălin Rinder, Gabi123, Caius, Onu, Theodora Marinescu, Mirela Pete, Zalmoxys, Gabriela Elena.

 

Pisikalia – 4

33 comentarii

IV. Piţi

 

Crescut într-o casă plină de cărţi şi moştenind o genă mai cu seamă pe linie maternă, Piţi adeseori îmbracă în forme literare sentimentele ce-l animă, folosindu-se mai cu seamă de laptop pentru aceasta. De curând, a conceput deja vestita Lamento di Pizzi (Lamentaţia lui Piţi), operă de care nu ne îndoim că va face carieră şi, în urma reformei învăţământului, va fi introdusă în programele şcolare. Imboldul scriitoricesc credem că a venit, în cazul bucăţii în discuţie, în urma unor trăiri intense, situate undeva la graniţa dintre angoasă şi deprimare.

 

„Am împlinit şase ani! Şase! Nu unul, nu doi, nu trei… Ci şase! Cu toate acestea, măcar că am acumulat toată ştiinţa lumii, aproape întreaga mea experienţă este una teoretică sau, ca să mă exprim mai exact, virtuală. Tot ce cunosc în afara apartamentului meu se datorează internetului. Iar maică-mea, abuzând de neuronul pe care-l poartă la limita infracţionalităţii, mă ţine tot pe pastile. Pentru mâncărimi de ţumburuş, zice. Ea, în schimb, nu ia pastile. De altfel, la ce i-ar folosi? Când ai un singur neuron – firav şi ăla, fie că te doare, fie că te mănâncă, stimulul – folosesc intenţionat singularul, pentru a sublinia o idee! – e mult prea slab ca să necesite tratament.

Fireşte, internetul mi-a facilitat multe cunoştinţe, pisici celebre contactându-mă pe messenger. Cel mai frecvent îmi scriu Nataşa şi Serafina, dezbatem despre muzică, literatură, Whiskas… Dar, în toate astea e doar un simulacru de trăire, e ca şi cum ai încerca un parfum printr-o sticlă ori ai savura o mâncare citind doar eticheta. Am zis de-atâtea ori să mă ducă şi pe mine la Cluj ori la Timişoara, însă nu m-au lăsat nici măcar să scormonesc în mormanul de nisip din curte. Cică: sunt câini… Da’ pentru ei nu-s câini? Maică-mea umblă vandra, producând cine ştie câte accidente rutiere – motiv pentru care nici nu mă lasă să mă uit la Ştirile de la ora 17, a parolat postul -, însă pe mine nu m-ar lua o dată, cel mult dacă mă mai duce, uneori, la veterinar!

Astfel, îmi târşesc anii în meditaţii sterile, ideile mele sunt lipsite de concreteţe, privirea-mi nu mai desluşeşte limpede-n zare, iar ghearele nici nu mai am chef să mi le înfig, ajungând să ignor până şi tapiseriile. Băga-mi-aş coada-n ea, viaţă!”

.

Recomandări: Gabriela Elena, Supravieţuitor, Caius, Mirela Pete, Melami, Rokssana, Răzvan Cătălin Rinder, Ragnar, Schtiel, Sophie, Bogdan Onin.

 

Ţigareta electronică originală Sailebao

13 comentarii

Dacă sunt şi firi dârze, care n-ar abandona niciodată fumatul propriu-zis, sunt şi mulţi dintre aceia care-au constatat că, de prin 1996, ţigările s-au prostit oricum în toată lumea, aşa că ar prefera să renunţe la fumat.

Dar, oricum ar fi ţigaretele în epoca globalizării, sevrajul e tot sevraj, astfel că o ţigară electronică ajută să faci trecerea de la fumat către abstinenţă fără cohorta de neajunsuri, cum ar fi slăbiciunile, năduşelile, tremurul ori nevoia de-a umbla pe pereţi. Însă, şi ţigaretele electronice sunt de două feluri: ţigări electronice de calitate şi hai să fie. Cu prima categorie, poţi abandona fumatul, cu cea de a doua plăteşti mai puţin, dar fără rezultat.

Cum uşor se poate deduce, preţul ne spune ceva despre aşteptările pe care le putem avea de la astfel de ţigarete. Cu ţigara electronică ieftină, oferită şi online de sumedenie de ţepari – doar simţim toţi româneşte! – te afli-n treabă, pentru a reveni apoi la ţigareta clasică. Cu ţigareta electronică originală Sailebao, în schimb, fumatul devine o amintire frumoasă între altele şi poate fi abandonat definitiv. Totul e de încercat, preţurile fiind ceva mai mari, însă nu prohibitive.

Într-un cuvânt, ţigara electronică originală Sailebao este cel mai bun dispozitiv pentru a renunţa la fumat. Alege calitatea şi nu ofertele mincinoase! Mai multe informaţii la tigaraelectronică.

Older Entries