Foto: Alice Drogoreanu
.
– Organismul meu este intoxicat cu alcool! – clamă Învăţătorul, pentru a suta oară doar în acea seară.
– Mai taci, dracului, din gură! – i-o tăie Rodion. Cu ce-ai vrea să fie intoxicat, cu caviar? Zii mulţam că ai avut ce bea…
Cum despre Rodion circula zvonul că ar fi ucis o cămătăreasă, având apoi de băut toată săptămâna, chiar şi năbădăiosul Învăţător se supunea o vreme, cenzurându-şi laitmotivul.
Un blond subţirel de vârstă incertă, în schimb, iubea platonic cămătăresele, suferind sincer de fiecare dată când se auzea c-a mai mierlit-o vreuna, motiv pentru care fusese poreclit Mîşkin şi, pe cale de consecinţă, pus să introducă băutură în azil cum s-o pricepe, ba şi să cureţe closetele. Totuşi, făcea acestea fără să le resimtă ca pe-o umilinţă, ci din dorinţa de-a-şi sluji semenii, astfel că, mai cu seamă în absenţă, ceilalţi îl etichetară drept idiot.
Ca orice aşezământ similar, azilul de noapte funcţiona după un regulament stupid, băutura fiind interzisă şi doritorii trebuind să se prezinte înaintea orei 20, după aceea poarta fiind zăvorâtă.
– Ce porcărie! – observă un ins cu trăsături indefinibile, supranumit Cicikov. Când afară palpită viaţa, ăştia ne ţin închişi aici, ba încă şi pe uscat!…
– Păi, nu te-a adus nimeni cu forţa… – obiectă Profesorul, căruia i se mai spunea şi Nikolai Feodorovici. Puteai să stai la non-stop şi să bei. Da’ ştii şi tu că pe la trei te răzbeşte frigul oricât ai fi băut…
– Pe la trei, da, te cam răzbeşte – admise Cicikov. Da’ de ce n-ar putea să lase deschis permanent, să vină fiecare când vrea?
– Mda! Îmi şi imaginez ce du-te-vino ar fi… Las’ că-i bine-aşa, ai vreme până la opt seara să bei… Plus că şi-aşa ne mai aducem rezervă…
Fie în pungi de perfuzie, fie într-un baston, băutura arareori lipsea din azil, aşa că Cicikov era socotit un chiţibuşar.
– Organismul meu este intoxicat cu alcool! – îşi reluă Învăţătorul lamentaţia.
Rodion nu mai avu chef să-l combată direct, aşa că se adresă celorlalţi:
– E marcat de Maxim Gorki. Aşa ajungi dacă citeşti o singură carte… Odată, am avut un coleg de cameră care-ţi cita din Turgheniev, Tolstoi, Ilf şi Petrov, Cehov, Gogol, Goncearovski… Cu ăla, era un ospăţ spiritual să stai în azil! Azi, în schimb…
Nu-şi mai încheie gândul, dar cei mai mulţi înţeleseră încotro bate, unii chiar ruşinându-se. Însă, tocmai calculatul Rodion avu să tulbure tihna în acea noapte printr-o criză de nervi. Hodoronc-troc, găsi aşezământul insalubru.
.
Recomandări: Dragoş Sorin Nicula, Schtiel, Theodora Marinescu, Gabriela Elena, Shayna, Teo Negură, Răzvan Cătălin Rinder, Clipe de Cluj, Supravieţuitor, George Valah, Rokssana, Caius, Haicăsepoate, Bogdan Onin, Carmen.
Metamorfoze | Gabriela Savitsky
apr. 12, 2011 @ 13:00:00
apr. 12, 2011 @ 16:16:14
Un corp bine imbuibat cu alcool nu se mai alterează. Să i-o spună cineva Învăţătorului …
apr. 12, 2011 @ 16:17:41
Învăţătorul este mai mult cu setea, decât cu buna păstrare a rămăşiţelor pământeşti.
apr. 12, 2011 @ 17:10:43
I-ar fi totuna…
apr. 12, 2011 @ 17:50:44
apr. 12, 2011 @ 18:58:21
apr. 12, 2011 @ 19:15:11
apr. 12, 2011 @ 19:45:38
Era prin cartierul nostru un om care ‘locuia” sub acoperisul unui mic punct termic.il vedeam si la chioscul non-stop din preajma cumparandus-i spirt medicinal.
Nu l-am mai vazut din iarna…
apr. 12, 2011 @ 19:48:26
apr. 12, 2011 @ 19:57:50
Va fi fost Marmeladov…
apr. 12, 2011 @ 20:02:34
apr. 12, 2011 @ 22:57:39
brrrr, tu nu spui, Vania, că pe ăştia îi scot dimineaţa, înainte de ora 8, din azil…Într-o zi l-am văzut pe unul, cu bocceluţa după el, stând în plină iarna, privind lumea de pe o bancă. Suflete moarte, ce mai!
Pe altul, săptămână trecută, la o ceartă, l-au aruncat într-o pubelă şi i-au dat foc.
Cum să rezişti fără băutură?
apr. 13, 2011 @ 00:12:24
apr. 13, 2011 @ 07:26:49
Sophie:
Fără băutură? Nu poţi!
apr. 13, 2011 @ 09:15:10
apr. 13, 2011 @ 09:20:36
apr. 13, 2011 @ 09:42:14
Lipseşte Alioşa Karamazov. Sau i-am zărit silueta pe scări?
apr. 13, 2011 @ 10:07:55
Păi, ăla-i evlavios, ce să caute la azil?
Scandal | Gabriela Savitsky
apr. 13, 2011 @ 10:53:45
Miercurea fără cuvinte. Wordless Wednesday 4 « Mirela Pete. Blog
apr. 13, 2011 @ 14:58:46
Dunăre, apă tulbure « Clipe de Cluj
apr. 13, 2011 @ 15:09:13
Back to Houston! – Silavaracald
apr. 13, 2011 @ 17:13:08
Bobocelul ghinionist « Stropi de suflet la vedere
apr. 13, 2011 @ 20:32:22
apr. 13, 2011 @ 20:34:01
apr. 13, 2011 @ 21:47:43
Tot invatatorul e de invidiat
apr. 13, 2011 @ 21:48:07
apr. 13, 2011 @ 21:49:14
Şi ceilalţi se simt destul de bine, dar n-o spun.
apr. 14, 2011 @ 08:05:41
apr. 15, 2011 @ 08:02:26
Asta cu azilul de noapte e cam deprimantă, preferam pisicuţele ! 😀
apr. 15, 2011 @ 08:39:06
E un azil de noapte în care trag şi pisici.
Un dar cu aromă de santal « Mirela Pete. Blog
apr. 15, 2011 @ 10:25:40
apr. 16, 2011 @ 01:15:46
„azilul de noapte funcţiona după un regulament stupid, băutura fiind interzisă” m-a amuzat copios constatarea,,,,noroc cu rezervele din bastoane sau perfuzii ca altfel banuiesc ca lipsind bautura pentru ocupantii azilului ar fi fost ca si cum ar lipsi centrul universului
apr. 16, 2011 @ 07:57:00
Alcoolul este raţiunea de-a subzista.
Grădina botanică din Cluj, între oficial şi …de suflet « Clipe de Cluj
apr. 16, 2011 @ 23:25:39
Parfumuri româneşti de caldă amintire « Mirela Pete. Blog
apr. 17, 2011 @ 20:10:41
Statuia Sfântul Gheorghe ucigând balaurul « Clipe de Cluj
apr. 17, 2011 @ 20:37:32
Ilustrate de Cluj 2 « Clipe de Cluj
apr. 18, 2011 @ 20:11:17
Miercurea fără cuvinte (2) Pentru azi: BUFET SUEDEZ! Serviţi vă rog! « Stropi de suflet la vedere
apr. 20, 2011 @ 13:24:32
Sărbători fericite ! « Stropi de suflet la vedere
apr. 22, 2011 @ 17:28:38