Foto: SilviuP
.
Marius detestă toţi melcii, dar în special specia Helix aspersa. În opinia sa, aceştia sunt vietăţi întrutotul nevrednice care nu doar că se târăsc de-a lungul întregii lor existenţe, dar sunt şi heliofobe, vădindu-şi caracterul tenebros.
– Ei, asta-i! – protestăm noi. Atunci, spune-ne cu ce-ar fi mai bună o molie?
– Cel puţin, mănâncă lână… – încearcă Marius un răspuns mulţumitor.
– Şi? Aurel, de pildă, mănâncă langoşi şi, cu toate astea, la el în pd-l e respectat, fiind socotit aproape tot ca un om, deşi-i miros mâinile într-un mod respingător…
De regulă, disputele noastre se încheie cu un gest de lehamite din partea ambelor tabere. „Nu pricepeţi!” – pare a comunica Marius; „Dă-l dracului de bou!” – părem noi să spunem şi, de fapt, cam asta şi spunem. Marius e ilustrarea perfectă a faptului că ura este o patimă iraţională care, atunci când pune stăpânire pe-un suflet, niciun argument, oricât de bine ales, nu mai foloseşte, acela alegând să se mistuie singur, cufundându-se într-un abis lăuntric.
Deşi Marius nu ne-a povestit niciodată, ştim care este resortul acestei stranii fobii. În anul trei de liceu, la ora de română, întrebat ce-a avut de pregătit, reuşi să răspundă după ce-i şoptiră câţiva colegi:
– După melci…
Profesorul aprobă, însă nu se mulţumi cu atât, cerându-i să dezvolte.
– În După melci, este vorba de nişte oameni care merg să strângă melci – improviză elevul Marius.
– În ce scop? – întrebă profesorul, care avea poftă să facă mişto de el.
– Gastronomic – sosi răspunsul, la plezneală.
Proful îl mai ironiză o vreme, căci dorea să se mai scurgă vreo zece minute din oră, apoi îi dădu pace, fără să-l noteze.
„Şi atunci, ce are?” – probabil că s-ar întreba cei mai mulţi. „Are, că Aurelia frecventa cenaclul literar al şcolii!” – ar răspunde Marius, dacă ar fi sincer. Însă, nu este, preferând să se acopere de ridicol, dezvoltând diatribe absurde:
– Melcii sunt lascivi! De pildă, ei nu pot privi curat o fată, ci îndată încep să alunece, o dată, de două…
– Asta-i natura lor – caută Caius să-l îmbuneze. Au, vrând-nevrând, un comportament gasteropodal. La urma urmei, sunt nevertebrate, la ce te-ai aştepta? Doar nu vrei să-i preocupe curăţia sufletească! În plus, ei alunecă unde apucă, n-au o înclinaţie predilectă pentru fete…
– Reprezintă o încorporată poftă! – se încăpăţânează colegul.
– Încurci poemele – remarcă, uneori, domnul plutonier-major Onici. Bine că nu spui şi că ei de umbră mult se tem…
– Păi, tocmai asta-i, că nu se tem de umbră! Sunt heliofobi… – plusează amicul, ca şi când toate prostiile astea ar interesa pe cineva.
Uneori, după ce bea mai mult, începe să lăcrimeze amintindu-şi de anii de liceu:
– Eram mult mai prost pe-atunci!…
În opinia noastră, nu s-a schimbat prea mult.
.
Au empatizat: Gabi123, Supravieţuitor, Rokssana, Melami, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel, Ela Roseni, George Valah, Florin Moroşan, Theodora Marinescu, Bogdan Onin, Nea Costache, Teo Negură, Cleo, Shayna, Clipe de Cluj, Link-Ping, Adrian Voicu, Mirela Pete, Sorina Ivaşcu, Gia, Zina, Irina Comba, Felix Gabriel Lefter, Alex Mazilu, Gând licitat, Gabriela Elena, Ilarie, Caius, Anavero, Aurora Georgescu, Gabriela Savitsky, Cristi, Ragnar, Zalmoxys, Simion Cristian, Jocuri cu cuvinte, Verovers, Ana Veronica, Anamaria Deleanu, Ana Usca, Vania, Mihai Motrescu, Onu, Răzvan Şerbu, Michaela, Grişka, Dragoş Sorin Nicula, Oigen, Ana Pauper, Nicu, Piperusha, Mircea Suman, Deepiny, Daurel, Cella, Vio, Dumitru Agachi, Se-cret, Cati Lupaşcu, Gabitzu, Octavia Sandu, Dan Văideanu, Mădălin Ciortea, Evergreen, Augustin Rădescu.
iun. 04, 2011 @ 12:44:49
iun. 04, 2011 @ 13:01:33
cu zoologia nu m-am impacat niciiodata, iar in „rest” incep sa-i seman tot mai mult elevului Marius (daca nu incurc sursa raspunsurilor );
in ceea cel priveste pe dl plut major Onici, daca a invatat literetura in anii, aceia, l-as contrazice si l-as asigura ca nu are de sa aibe sau sa isi faca temeri pt avantajele reformei in sistemul pe care-l slujeste– se poate reprofila,
dar mai stii? – nici sa stii mai mult decit superiorii nu e bine …
–-
mde, imi cer scuze ca nu am rezistat si in cele 15 minute in cxare am acces((voie) la net nu am rewzistat si am citit, ba am ami si raspuns aiurea-n tramvai (nu cel de la Festriv de teatru,..),
si mai imi permit, abuzind de bunavointa lui Vania, sa Va salut pe toti cei cunoscurti;
zile frumoase !
privwsc ceasul si vazin acele, cu secundar, cu tot, simt ca mingea pt gimnastica mainii al;uneca insprre calculator
si-atunci
‘ Mi-a fost frica, si-am fugit!’
iun. 04, 2011 @ 13:29:13
Onici se simte bine la locul de muncă, având bani oricum din alte surse. La Zoologie am fost studios, în pofida profesoarei sifilitice, care n-avea loc pe planetă de mine. Acum suntem vecini…
iun. 04, 2011 @ 13:29:43
Cand eram copil ma fascinau melcii fara cochilie care erau deosebiti fata de ceilalti. 🙂
iun. 04, 2011 @ 13:31:12
Îmi plăceau şi mie, deşi cei clasici par mai eleganţi şi mai comestibili.
iun. 04, 2011 @ 14:14:31
Poveste parfumată. Parfumul inocenţei « Mirela Pete. Blog
iun. 04, 2011 @ 16:26:42
iun. 04, 2011 @ 17:11:27
iun. 04, 2011 @ 18:51:27
Ediţia a X-a, ediţie aniversară TIFF « Clipe de Cluj
iun. 04, 2011 @ 18:51:29
iun. 04, 2011 @ 19:32:53
iun. 04, 2011 @ 19:59:45
iun. 04, 2011 @ 20:32:51
iun. 04, 2011 @ 20:56:52
iun. 04, 2011 @ 22:10:24
iun. 04, 2011 @ 22:59:30
Ehee… stia Marius ce ştia! Melci manânci, ca melcul mergi şi mintea tot inceată ca melcul e… dar, face bine la ten! Cine nu a auzit de efectul regenerator-miraculos al extractului de melci !! Cred că domnul Onici stie sigur! oricum nu+i scapă nimic!
iun. 04, 2011 @ 23:07:18
iun. 04, 2011 @ 23:28:47
iun. 05, 2011 @ 00:43:18
… şi a fost lansarea… « Stropi de suflet la vedere
iun. 05, 2011 @ 00:58:50
iun. 05, 2011 @ 08:34:25
Onici poate că ştie, dar Marius nici de efectele asupra tenului n-a auzit.
iun. 05, 2011 @ 08:49:21
Melcii îşi duc casa în spate, şi nu se plâng, ei sunt cuviincioşi, cu bun simţ, de îndată ce-i atingi ei nu vociferează, se retrag în cochilie… nu putem fi cu toţii melci, ne-am plictisi!
iun. 05, 2011 @ 09:13:25
Plus că ar fi complicat să avem toţi locuinţă….
Comentarii la Apocalipsa – 17 | Ioan Sorin Usca
iun. 05, 2011 @ 10:09:20
iun. 05, 2011 @ 13:41:18
Poveste parfumată. Propunerea temei: Mon amie la Rose « Mirela Pete. Blog
iun. 05, 2011 @ 20:05:34
iun. 05, 2011 @ 20:54:13
Mie mi se pare complicat să ai locuinţă şi s-o cari în spate. Dar cel cu mai multe case, cum procedează?
iun. 05, 2011 @ 21:07:47
La melci, nu cred că au mai multe case.
iun. 06, 2011 @ 00:21:48
iun. 06, 2011 @ 08:00:26
iun. 06, 2011 @ 08:16:38
iun. 06, 2011 @ 08:19:52
iun. 06, 2011 @ 08:36:35
După melci
Ion Barbu
Dintr-atatia frati mai mari:
Unii morti,
Altii plugari
Dintr-atatia frati mai mici:
Prunci de treaba,
Scunzi, peltici,
Numai eu rasad mai rãu
Dintr-atatia (prin ce har?)
Mã brodisem sui, hoinar.
Eram mult mai prost pe-atunci…
Când Paresim da prin lunci
Cu pietrisul de albine,
Ne parea la toti mai bine:
Tanci ursuzi,
Desculti si uzi
Fetiscane
(Cozi plavane)
Infasate-n lungi zavelci
O porneau în turma bleaga
Sã culeaga
Ierburi noi, craite, melci…
Era umed la bordei
Si tuleam si eu cu ei.
I
Tot asa o data, iar,
La un sfant prin Faurar
Ori la sfintii Mucenici
Tarla noastra de pitici
Odihnea pe creasta, sus,
– Eu voinic prea tare nu-s.
Rupt din fuga
Subt o gluga
De aluni, pe buturuga
Odihnii
Si eu curand..
Vezi, atunci mi-a dat prin gând
Ca tot stand si alegand
Jos pe vraful de foi ude
Prin lastari si vrejuri crude,
S-ar putea sã dau de el,
Melcul prost, incetinel…
In ungher adânc, un gând
Imi soptea ca melcul bland
Din mormant de foi, pe-aproape
Cheama Omul sã-l dezgroape…
Si pornii la scotocit
(Cu noroc, cãci la-m gasit)
Era tot o mogaldeata
Ochi de bou, dar cu albeata:
Intre el si ce-i afar’
Strejuia un zid de var.
-Ce sã fac cu el asa?
Sã-l arunc nu îmi venea…
Vream sã vad cum se dezghioaca
Pui molatic, din ghioaca :
Vream sã vad cum iar invie
Somnoros, din colivie…
Si de-a lungul, pe pãmânt
M-asezai cuacest descant :
– „Melc, melc,
Cotobelc,
Ghem vargat
Si ferecat;
Lasa noaptea din gaoace,
Melc natang si fã-te-ncoace
Nu e bine sã te-ascunzi
Sub paretii grei si scunzi
Printre vreacuri cerne soare,
Colti de iarba pe razoare
Au zvacnit iar muguri noi
Pun pe ramura altoi.
Melc, melc,
Cotobelc,
Iarna leapada cojoace
Si tu singur în gaoace!
Hai, iesi,
Din cornoasele camesi!
Scoate patru firisoare
Stravezii, tremuratoare,
Scoate umede si mici
Patru fire de arnici;
Si agata la festile
Ciufulite de zambile
Sau la fir de margarint
Inzauatul tau argint…
Peste gardurile vii
Dinspre vii,
Ori de vrei si mai la vale,
In tarlale
-Tipareste brau de bale…”
Dupa ce l-am descantat
L-am pus jos
Si-am asteptat…
Inserase mai de-a bine
Crengi uscate peste mine,
Bazaind la vantul stramb
Imi ziceau rastiti din dramb…
Nazdravana de padure
Jumulita de secure,
Scurt, furis
Inghitea din luminis.
Din lemnoase vagauni,
Capcauni
Ii vedeam piezisi cum casca
Buze searbade de iasca;
Si intorsi
Ochi bubosi
Innoptau sub frunti pestrite
De parose
Si barboase
Joimarite.
Si cum stau sub vant si frig
Strans carlig,
-Iscodind cu ochii treji
Mai de sus de brana, drumul
Unde seara tese fumul
Multor mreji;
De sub vreascuri vazui bine
Repezita inspre mine
O gusata cu gateji.
Chiondoras
Cata la cale:
De pe sale,
Când la deal si când la vale,
Curgeau betele taras.
Iar din plosca ei de gusa
De matusa
Un taios, un aspru: hârrsi..
Plans prelung cum scoate fiara,
Plans dogit,
Când un sarpe-i musca ghiara,
Muget aspru si largit
De vuia din funduri seara…
-Mi-a fost frica, si-am fugit!
II
Toata noaptea viscoli…
Inca bine n-ajunsesem
Ca porni duium, sã vie
O vifornita tarzie
De Paresemi.
Vântura, stârnind gâlceava
Alba pleava;
Si cadeau si maruntei
Bobi de mei…
(Ningea bine, cu temei).
In bordei
Foc vârtos mânca napraznic
Retevei.
Pe coliba singur paznic
M-au lasat c-un vraf de pene…
Rar, le culegeam alene:
Mosul Iene
Razbatea de prin poiene
Sã-mi dea genele prin gene.
Si trudie,
Langa vatra prigonit
Privegheam prelung tãciunii…
Umbre dese,
Ca paunii,
Imi roteau pe hornul sui
Leasa ochilor verzui.
Si-mi ziceam în gând:
„Dar el,
Melcul, prost, incetinel?
Tremura-în ghioaca, varga,
Nu cumva un vant sã-l sparga:
Roagã vantul sã nu-l fure
Si sã nu mai biciuiasca
Barbi de muschi, obraji de iasca,
Prin padure.
Roaga vantul sã se-ndure”
De la jarul straveziu,
Mai tarziu,
Somnoros venii la geam.
(Era-înalt, nu ajungeam.)
Dar prin sticla petecita,
Dar prin ghiata încâlcita,
Fulgera sul lung de har,
Prapadenia de-afar’:
Podul lumii se surpase
Iar pe case,
Pana sus, peste colnic,
Albicioase
Ori foioase
Cadeau cepi de arbagic.
Viu îmi adusei aminte.
Ce-auzisem inainte,
De o noapte intre toate
Urgisita,
Când, pe coate,
Guri spurcate
Suflã vapt
Sã dãrâme
Din pãmânt…
Când, pe-un sloi, rupând din pita,
Baba Dochia-învãlitã
Cu opt sarici
Sta covrig,
Sta, înghite
Si sughite
Si se vaicara
De frig.
– Hei, e noaptea-aceea poate!
Inapoi
La fulgii moi
Cumpenind a somn, pe coate,
Cu tot gandul, sus, la-el,
Soptii:
„Melc incetinel,
Cum n-ai vrut sã iesi mai iute!
Nici vifornitã, nici mute
Prin paduri nu te-ar fi prins…
Iar acum, când focu-i stins,
Hornul nins,
Am fi doi s-alegem pene
Si alene
Sã chemam pe mosul Iene
Din poiene,
Sã ne-nchida:
Mie, gene;
Tie,
Cornul drept,
Cel stâng,
Binisor,
Pe când se frâng
Lemne-n crâng,
Melc natâng,
Melc natâng!”
III
Dintre pene si cotoare
Gata nins,
Cum mija un pic de soare
Pe întins
(In câmpie
Colilie
Razboind cu lunecusul
Din tãpoi saltând urcusul),
Inaltat la dâmbii prinsi,
Mã-intorsei subt alunis,…
Il zarii langa culcusu-i
De frunzis.
Era, tot, o scorojita
Limba vanata, sucita,
O nuia, ea un hengher
Il tinea în zgarzi de ger!
Zale reci,
Aspre benti ce se-întretaie,
Sus, pe vreascurile seci,
Il prindeau:
O frunza moarta, cu pastaie.
Si pe trupul lui zgarcit
M-am plecat
Si l-am bocit:
– „Melc, melc, ce-ai fãcut
Din somn cum te-ai desfacut?
Ai crezut în vorba mea
Prefacuta… Ea glumea!
Ai crezut ca ploua soare,
C-a dat iarba pe razoare,
Ca alunul e un cantec…
– Astea-s vorbe si descantec!
Trebuia sã dormi ca ieri,
Surd la cânt si imbieri,
Sã tragi alt oblon de var
intre trup si ce-i afar’…
– Vezi?
Iesisi la un descantec;
Iarna ti-a muscat din pântec…
Ai pornit spre lunci si crâng,
Dar pornisi cu cornul stâng,
Melc natâng,
Melc natâng!”
Iar când vrui sã-l mai alint
Intinsei o mâna-amara
De plans mult….
si, dârdâind,
Doua coarne de argint
Rasucit, se fãrâmarã.
Ca e ciunt, nu m-am uitat…
Ci, în punga lui cu bale,
Cu-insutite griji, pe cale
L-am purtat
Leganat:
Punga mica de matasa…
Iar acasa
L-am pus bine
Sus, în pod
(Tot langa mine),
Ca sã-i cânt din când în când
Fie tare
Fie-n gând:
„Melc, melc,
Cotobelc,
Ploua soare
Prin fâneturi si razoare,
Lujerii te-asteapta-în crâng
Dar n-ai corn
Nici drept,
Nici stâng;
Sunt în sân la mosul Iene
Din poiene:
Cornul drept,
Cornul stâng…
– Iarna coarnele se frâng,
Melc natâng,
Melc natâng!”
iun. 06, 2011 @ 08:44:35
Pe asta n-o ştiam!
DEXIGN. Thermos: logo, tipărituri, birotică « Mirela Pete. Blog
iun. 06, 2011 @ 08:51:27
iun. 13, 2011 @ 13:25:36
Fainute pampfletele dvs. parinte Vania, le-am apreciat mereu indiferent de tema, am ras adeseori fiindca am gandit literar si uneori chiar m-ati obligat sa privesc incercand o maniera stiintifica, ca acum. De pilda melcul este un animal foarte complicat fata de cat ne apare la primele vederi, cu un sistem fiziologic complex, nemaitinand cont ca are capacitati androgine, cateva lucruri de exceptie ar fi faptul ca dara pe care o lasa si noi o numim „bale” contine o substanta care ii poate asigura mersul chiar si pe taisul unei lame protejandu-i si asigurandu-i un mediu aseptic, de asemenea isi poate rari bataile inimii, si ii dispare senzatia de foame, dramuindu-si proviziile interne de ardere, cumva asemanator persoanelor care intra in stare de rugaciune, de meditatie, el insa doarme si poate dormi destul de mult, pana la 3 ani, apoi casa pe care si-o poarta cu sine ceea ce-i permite o mobilitate nelimitata, neatasarea de un loc anume, el poate trai oricum si oriunde, visul oricarui ascet, are totusi o lipsa majora care-i poate fi fatala, nimic nu-l avertizeaza cand se incumeta sa traverseze o strada pe rosu insa nu toti melcii au acest ghinion, apoi desenul de pe cochilie intruchipeaza o spirala, credeti oare ca intamplator?
In adolescenta chiar am luat un melc din mijlocul unei strazi si ma gandisem sa-l iau acasa fiindca nu vroiam sa i se intample ceva asemanator si sa nu treaca nimeni caruia sa-i pese dar pe urma mi-am dat seama ca nu ar fi fost mediul sau firesc si in loc sa-i fie mai bine i-ar fi fost mai rau, ce fel de libertate ar mai fi fost asta?
In plus, ca si omul fiecare melc are timpul sau de ajungere.
iun. 13, 2011 @ 13:32:17
Mai mult, depune ouăle pe la cap. Dacă ar folosi şi oamenii capul când se plodesc, n-am mai fi şapte miliarde…