Deşi teiul înflori de zile bune, albinele stăteau ciorchine pe gardul de peste drum. Admirau vegetaţia, priveau la trecători şi nu făceau nimic.
– Ce-aveţi? – întrebai. Uite, e teiul în floare!…
– Nu prea avem chef… – bâzâi una, într-un târziu. Mierea de tei este cam aspră. Poate, când înfloresc salcâmii.
– Păi, ăia au înflorit pe la mijlocul lui mai!
– Deh… Las’ că mai vine şi 2012.
– Şi până atunci, noi ce mâncăm? – începui să devin iritat.
– Ştim noi? Ia-ţi un hamburger.
– Şi dulce?
– Păi, ai zahăr. Că pe noi tot cu sirop ne ţii…
O altă albină se băgă în discuţie:
– Auziţi! Noi nu încercăm să mergem prin trandafiri, să vedem ce iese?
– Ce să iasă? – o repeziră câteva. Unde-ai mai auzit de miere de trandafiri? Din trandafiri se face dulceaţă! Iei patru sute de grame de petale, o lămâie…
– Ştim cum se face dulceaţa de trandafiri! – fu întreruptă.
– Fetelor, să vă spun o chestie! – interveni o albină mai voinică. Pe Rebreanu e una care-a încercat să scoată miere de crizantemă! A ieşit o porcărie, de ziceai că mănânci colivă!…
Cum rămăsei nebăgat în seamă, mi-am zis să merg să-mi iau ţigări. Teiul aromea văzduhul, însă părea ca nimeni să nu-l bage-n seamă. În special albinele ţineau să-l ignore.
.
Recomandări: Shayna, Theodora Marinescu, Rokssana, Teo Negură, George Valah, Supravieţuitor, Mirela Pete, Gabi123, Link-Ping, Zalmoxys, Clipe de Cluj, Ragnar, Grişka, Vania, Ilarie, Caius, Jocuri cu cuvinte, Bogdan Onin, Cristi.
iun. 13, 2011 @ 08:56:28
Foarte frumos, de unde aflam ca nici albinele nu mai vor sa faca miere…
iun. 13, 2011 @ 09:02:21
Poate s-au reprofilat pe turism…
iun. 13, 2011 @ 09:16:38
iun. 13, 2011 @ 10:26:25
Nu strica niciodata niste apicultura. Avem si noi o albina pe Florilor si zice ca de cand cu criza economica, nici nu se mai merita sa faci miere…
iun. 13, 2011 @ 10:37:37
Cam aşa zic şi-ale mele, da’ se referă mai mult la băsescu. Zic că nu-s ele proaste să facă miere, ca să-şi îndulcească derbedeul romul cu ea.
iun. 13, 2011 @ 10:59:27
E vremea Teiului…păcat că n-are cine să-i convertească mireasma în miere, fie ea şi mai aspră. Îi lăsăm tot pe parfumieri să tragă foloasele! Albinuţele astea dau iama în trandafiri, la făcut…dulceaţă? Măi să fie! 😉
iun. 13, 2011 @ 11:01:55
…citind răspunsul dat mai sus, încep să le privesc cu alţi ochi pe şmecheroaicele astea mici şi cu AC! 😀
iun. 13, 2011 @ 11:13:15
Poate că doar cele de aici n-au chef de muncă. Câteva mi-au spus că pleacă-n Spania, cică aşa le-a sfătuit unu’.
iun. 13, 2011 @ 11:23:57
iun. 13, 2011 @ 14:32:14
iun. 13, 2011 @ 14:37:14
Eu le-as dresa un pic, macar sa fie albine ucigase…daca teiul nu le place, sa fie cu alt folos…mai pentru dresor.
iun. 13, 2011 @ 14:45:15
iun. 13, 2011 @ 14:45:17
În scopul ăsta, conving nişte viespi. Nu pot spune unde le-am trimis, că mai citesc ăştia pe-aici…
iun. 13, 2011 @ 15:13:03
Vaaaaaaaiiiiiiiii, ce dor imi era sa va citesc si ce bine imi face! Multumesc!
iun. 13, 2011 @ 15:39:59
iun. 13, 2011 @ 16:13:53
La mine-i uşor de citit, că nu-mi schimb blogul…
iun. 13, 2011 @ 16:30:34
iun. 13, 2011 @ 16:32:06
Ha? Nici eu n-am schimbat nimic doar m-am aruncat, ca Don Quijote, in lupte inutile, fara sansa de reusita si, tot ca dansul, cand ma implic, apoi ma „bag pana la urechi” desi nu-i prima oara cand ma inec sau imi prind urechile…
Suparat pe mine Vania?
iun. 13, 2011 @ 16:32:46
iun. 13, 2011 @ 16:41:16
A, nu, doar că am văzut că ai dispărut de pe bloguri.
iun. 13, 2011 @ 19:29:53
iun. 13, 2011 @ 19:58:42
Mi-a plăcut foarte mult povestioara asta, o mică bijuterie, cu parfum de tei. Se împacă bine aici, pe blogul ăsta, fantezia cu umorul, de asta vin şi eu aici mereu, ca albinele la florile de tei ! 🙂
iun. 13, 2011 @ 20:10:14
Eu am scris cu ciudă, că putorile astea nu vor să facă miere! Trag toată ziua la hidromel şi vorbesc aiureli!…
iun. 13, 2011 @ 23:01:11
iun. 13, 2011 @ 23:38:19
Oare de ce florile de tei nu mai sunt preferatele albinelor? Aaa, da, stiu: ar pisca-o pe putoarea aia blonda a derbedeului si nu mai au liniste pana n-o fac!
iun. 13, 2011 @ 23:57:24
Poate că aşteptau o firmă de recrutare de forţă de muncă…Pentru Spania, Canda sau Irlanda…
iun. 14, 2011 @ 00:03:05
iun. 14, 2011 @ 07:41:45
Nea Costache:
În principiu, i-ar înţepa, cu condiţia să vină ei aici…
iun. 14, 2011 @ 07:42:37
Răzvan:
Multe din ele s-au şi zburătăcit prin alte locuri…
iun. 14, 2011 @ 08:41:27
iun. 14, 2011 @ 08:44:08
La noi, albinele sunt la treaba.le-am vazut la florile de tei si toate florile!
Bine ca inca mai sunt tei!
iun. 14, 2011 @ 09:04:32
iun. 14, 2011 @ 09:09:05
Mă gândesc că, într-un Stat reformat, nu dă bine să vezi copaci, albine, râuri şi alte elemente haotice…
iun. 14, 2011 @ 09:35:46
iun. 14, 2011 @ 16:30:45
iun. 15, 2011 @ 11:41:02
Salba (reluare) | Blogul lui Nea Costache
iun. 17, 2011 @ 22:16:17