Curând, Taras dori să împărtăşească şi semenilor din experienţele proprii şi în special din simţămintele care-l înmiresmau lăuntric. Socoti că Literatura ar fi cea mai nimerită pentru a da un trup concret viziunilor sale. Concepu, astfel, primul text:

Jjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjj nbbnnnnnnnnnnnnb     nbnnbbnnbbbbbn

 

– Nu prea înţeleg! – mărturisi Olga, după ce pisoiul îi lectură prima sa producţie.

– Păi, uite! Spune-ţi în gând: Jjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjjj…

Pisicuţa încercă o vreme, apoi admise:

– Chiar! Îţi dă o stare aşa… ca un foşnet de vânt, ca un porumbel fugărit de pe pervaz, ca periile maşinii de salubritate pe asfalt, ca frunzele teiului înflorit… Aproape că m-a luat şi somnul!

– Vezi? – se bucură Taras. Asta înseamnă să urci de la trupul literei la înţelesul ei mai înalt!

– Şi aia cu nbbn? – căută Olga să desluşească şi sensul restului scrierii.

– Acolo cred că am adormit cu bărbia pe tastatură şi, visând probabil că scriu, cine ştie cum m-am învârtit şi chiar am scris. Este un text aparţinând genului oniric…

Taras mai compuse şi alte scrieri, însă după câteva zile se simţi neîmplinit.

– Refuz futilitatea! – clamă el, iar Olga aproape că roşi, deşi nu putu, deoarece e pisică. Motanul nu observă detaliul, reluându-şi ideea: Nu ţine aşa, să te pui pe scris când nu ai cunoştinţe prealabile! Că eu, în afară de nişte prostii pe Discovery, n-am aprofundat nimic!

Mustrat astfel de cuget, pisoiul îşi impuse un program riguros de studiu.

– Voi începe cu limbile străine! – hotărî.

În nici o săptămână, Taras făcu progrese uimitoare. Întâi, află că în română miau se scrie cu cratimă, descoperire pe care i-o comunică şi lui Victor Ciutacu, pe mess.

Apoi abordă limbile clasice, alcătuind un fel de hexaplă, după o idee mai veche de-a lui Origen:

miau   (mi-au) –   miaum   –   μίαου   –  [םיאו]   –   мяу  –  the esheck

 

– Foarte tare! – admise Olga. Da’ de ce-ai pus linia asta la miau?

– Aia-i cratimă, şi aşa scriu miau intelectualii – o lămuri pisoiul studios.

– Şi-aici?

– E-n latină.

– Aproape ca la noi! – sesiză pisica.

– Da, seamănă.

– Şi asta?

– Este miau în greaca veche, dar se-nţelege şi-n greaca nouă. Dincoace, între paranteze drepte – că-i scriere de la dreapta la stânga şi, dacă nu uzam de acest artificiu, îmi strica tot documentul – e-n ebraică. Aici a fost mai greu, că ei n-au vocale…

– Şi cum miaună pisicile la ei, fără vocale?

– Nu ştiu. Poate că nici nu miaună şi de aia, în Biblie, nu se scrie nimic despre pisici…

– Aici e-n ruseşte? – trecu Olga mai departe.

– Îhî!

Amândoi pisoii se înfiorară, căci nu există mieunat pe lume mai răvăşitor decât acela în limba părinţilor tăi!

– Şi asta de la urmă? – întrebă Olga, după ce se reculese.

– E-n engleză. Limbă de căcat, da’ nu strică să ştii puţin, că se foloseşte mult pe internet.

Într-adevăr, engleza nu părea cine ştie ce limbă, de vreme ce evoca, faţă de celelalte limbi studiate, mai degrabă eşecul.

.

Recomandări: Theodora Marinescu, Shayna, Teo Negură, Mirela Pete, Jocuri cu cuvinte, Rokssana, Supravieţuitor.