Apropiindu-se extragerea, eram tot mai posomorât.

– Ce numere-ai jucat? – întrebă Teodosie, mai mult ca să atenueze tăcerea stânjenitoare.

– 27, 8, 12, 30, 3 şi 18 – răspunsei, într-o logică similară

– Şi ţi s-au arătat toate?

– Da.

Oricâtă bunăvoinţă aş fi avut, mai mult nu găseam ce să spun.

– Dar – interveni Caius -, de ce mai joci?

– Din obişnuinţă.

Urma să fie al patruzeci şi unulea mare premiu. Sunt săptămâni când nu iau bilet, ca să se reporteze premiile şi să nu mă deranjez pentru sume minore. Las întotdeauna să treacă de douăzeci de milioane de euro. Deşi, la urma urmei, tot n-am ce face cu banii.

Extragerea începu, dar nu aduse nicio surpriză îmbucurătoare:

– Primul număr: douăzeci şi şapte. Al doilea număr: opt…

Când prezentatoarea ajunse să-l anunţe pe optsprezece, ultimul număr extras, n-o mai urmăream niciunul.

– Asta e! – conchise domnul plutonier-major Onici.

– Totuşi, ce te deranjează? – întrebă Filaret, singurul care părea să nu înţeleagă.

– Păi, tu ştii cât impozit îmi trag ăştia? Adică, eu văd numerele cu zile bune înainte, şi ei doar vin şi-şi iau partea, fără să facă nimic! N-au decât să joace ei la loterie, dacă le trebuie bani!

.

Recomandări: Rokssana, Schtiel, Shayna, George Valah, Ragnar, Verovers, Gabriela Elena, Teo Negură, Theodora Marinescu, Mirela Pete, Caius, Ilarie, Carmen, Cristi, Melami.