Pedelistul Aurel privea parcul din faţa blocului său ca şi cum l-ar fi văzut pentru prima dată. Dimineaţa senină îi dădea o prospeţime care nu putea să nu mişte până şi cel mai posomorât suflet. Ca fermecat, Aurel prinse a se plimba prin părculeţ şi-a privi cerul argintiu printre coroanele copacilor. Alegerea văzduhului vast îl făcu să piardă din vedere detaliile, astfel că abia după ce călcă într-unul dintre acestea fu readus, oarecum brutal, în codinianeitate, ca să ne exprimăm pretenţios.
– Futu-i! – îi scăpă. În vreme ce noi facem telegondole, patinoare şi-un Aqua Park nou, cei tributari încă guvernărilor anterioare se cacă prin parcuri!…
Chiar dacă cineva i-ar fi explicat că pantoful lui a avut de suferit din pricina unui boschetar apolitic, supărat cum era, Aurel ar fi susţinut cu tărie că precis e unul care-a votat cu liberalii ori, mai rău, cu socialiştii.
Vraja dimineţii se risipise. Se întoarse acasă destul de cătrănit, gândindu-se dacă n-ar fi mai bine să-şi arunce pantofii în europubelă, relicvă a guvernării Năstase. Fu întrerupt de factorul poştal. „Cel puţin, bine că n-a luat Voiculescu Poşta!” – îşi zise.
– Bună dimineaţa, domnul Aurel! Mă bucur că vă prind, aveţi o recomandată…
„Ce recomandată?” – se întrebă pedelistul, în vreme ce iscăli de primire. Firesc, era o somaţie de la ANAF.
– Ce drac de declaraţie de venit mai vor şi ăştia? Iarăşi ne-am întors la tarele epocii Tăriceanu?…
Poştaşul ridică din umeri, ca unul căruia nu i-ar fi păsat nici măcar dacă ar fi luat Vântu sarea.
Biruindu-şi repulsia, Aurel reuşi cumva să-şi spele pantofii, deşi doar unul fusese grav întinat. Fu apoi apelat de Marieta, fosta soţie, care-i spuse că Anca – fiica lor – a picat la Bac. Fireşte, era şi-o notă de reproş, cu înţelesul: „La ce dracu eşti la putere, doar ca să plăteşti cotizaţia?”
Era prea mult! Deşi om civilizat, Aurel izbucni:
– Futu-vă guvernarea Goga, şi Catargiu, şi Creţulescu, şi Kogălniceanu, şi Sturza, şi Tătărăscu, şi Miron Cristea, şi Manea Mănescu, şi Văcăroiu, şi…
Din pricina nervilor, Aurel nu reuşi, însă, să-şi amintească toţi premierii.
Îl vitriolă, în schimb, un alt gând: „Şi toate astea mi se întâmplă acum, când încă suntem la putere!…”
.
Recomandări: Gabi123, Imagini, Luna pătrată, Rokssana, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel, Tanya, Ulise.
Comentarii recente