Deşi s-ar putea crede că, la noi, nu se petrece nimic deosebit, decât cel mult că mai taie boc o panglică şi udrea se dă cu telegondola, ori câte-un troglodit mai face o năstruşnicie îmboldit de băutura în exces, se mai petrec şi alte lucruri, nu atât spectaculoase, cât durabile. Între aceste alte lucruri, am aminti volumul de versuri scris de Bianca C. Dan, Transplant de iubire, prefaţă de Ion Kamla, postfaţă de Petru Făgăraş, coperta: Nataly Rubeo, Editura Emma Books, Sebeş, 2011.
Redăm aici unul dintre poeme:
Îmi port poemele, ca pe-un pansament,
chiar dacă spitalele-n care stau sunt reci
şi ploaia intră prin crăpăturile din tavan
în reprize dezordonate.
Mi-aş dori o amputare a gândurilor,
fără anestezie,
singurul calmant să-mi fie luna atârnată la geam,
ca o nesfârşită perfuzie
la care să mă conectez printre gânduri.
.
Vestim veste bună şi către: Andra Pavel, Adina Olivia Huţanu, Ana Veronica, Andrei, Androxa, Anca, Cati Lupaşcu, Cella, Cenuşăreasa, Cristi Milla, Daniela Alexandrescu, Diana Alzner, Dionis, Doina Popescu, Dumitru Agachi, Ela Roseni, Freestyler, Gabi123, Gabitzu, Gabriela Elena, Gabriela Savitsky, Gând licitat, George Valah, Imagini, Irizaţii, Ivona Boitan, Lady A, Lady Allia, Lecturi recenzate, Mirela Pete, Nea Costache, Oana Clara, Ragnar, Rokssana, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, Teo Negură, Theodora Marinescu, Verovers.
iul. 24, 2011 @ 11:05:23
iul. 24, 2011 @ 11:27:59
Superbe versuri!
iul. 24, 2011 @ 11:32:01
Sper să ajungă şi autoarea pe aici, să afle aprecierile…
iul. 24, 2011 @ 11:40:34
Felicitari!
iul. 24, 2011 @ 11:41:57
Să fie primite!
iul. 24, 2011 @ 12:34:37
Iti multumesc pentru recomandare, Vania, ma bucur mult ca ai ales sa-i sustii talentul, merita.
O duminica linistita!
iul. 24, 2011 @ 12:40:13
Doamne-ajută.
iul. 24, 2011 @ 15:34:10
Superbe versuri! Felicitari autoarei!
iul. 24, 2011 @ 15:40:21
incitant, am notat, mulţumim
iul. 24, 2011 @ 15:42:41
iul. 24, 2011 @ 15:59:01
Nea Costache:
Poate citeşte. Greu de aflat, că-i taciturnă…
iul. 24, 2011 @ 15:59:26
Cella:
Înseamnă că mi-am realizat obiectivul.
Cu ce se mai îndelednicește un blogger-țăran? | Blogul lui Nea Costache
iul. 24, 2011 @ 16:21:39
Riviera veneţiană: Adriatica la Bibione. Prima parte de vacanţă « Mirela Pete. Blog
iul. 24, 2011 @ 16:47:37
Veneţia, din nou a noastră! « Mirela Pete. Blog
iul. 24, 2011 @ 16:50:48
iul. 24, 2011 @ 17:46:54
Pe blogul autoarei, sunt mai multe texte, poemul de aici l-am ales eu, poate nu-i cel mai reprezentativ.
iul. 24, 2011 @ 18:38:37
iul. 24, 2011 @ 19:47:10
Multumesc pentru semnal! Poemul transcris aici e superb, cu seducatoarea imagine a lunii-perfuzie!
iul. 24, 2011 @ 19:57:02
Mai prozaic, spuneam cândva cum mi-am făcut perfuzie cu coniac…
iul. 24, 2011 @ 20:49:29
Felicitări autoarei! Frumos gestul de a promova cartea. 😉
iul. 24, 2011 @ 20:58:25
Aveam în plan de mai demult, însă mai uit şi eu, că-s ramolit.
iul. 24, 2011 @ 21:01:32
Sună cam trist…dar sunt frumoase versurile.
iul. 24, 2011 @ 21:04:10
Le-am ales eu pe acelea ce sunau trist, căci sunt ancorat în realitate…
iul. 24, 2011 @ 22:19:32
iul. 24, 2011 @ 23:05:10
iul. 24, 2011 @ 23:06:27
iul. 24, 2011 @ 23:24:53
iul. 24, 2011 @ 23:58:43
Bine v-am regasit ! | Mika Blog
iul. 25, 2011 @ 00:08:36
iul. 25, 2011 @ 00:55:31
iul. 25, 2011 @ 01:03:13
iul. 25, 2011 @ 08:46:12
Bibliografie la Comentarii la Cartea Facerea | Ioan Sorin Usca
iul. 25, 2011 @ 09:49:08
Nataşa pe dulapul fierbinte | Ana Usca
iul. 25, 2011 @ 10:19:00
E vremea scrisorilor și anonimatului » Blogu' unui Gând licitat -
iul. 25, 2011 @ 11:04:03
iul. 25, 2011 @ 21:03:54
iul. 25, 2011 @ 21:55:38
Feriti-vă de SMS-uri capcană! | Blogul lui Nea Costache
iul. 26, 2011 @ 11:20:50
iul. 26, 2011 @ 18:16:48
Donatorii de iubire cu dificultate se gasesc.De fapt, judecand drept, ei nici nu se cauta.Ne sunt trimisi.
Felicitari!
Miercurea fără cuvinte | Blogul lui Nea Costache
iul. 26, 2011 @ 23:52:49
sept. 15, 2011 @ 21:25:58
Va multumesc din suflet tuturor pentru cuvintele de apreciere, sincera sa fiu, sunt coplesita, nu ma asteptam sa dau peste aceasta postare, si imi pare rau ca nu am descoperit-o mai devreme, dar mai bine mai tarziu decat niciodata. Ce sa spun, multumesc initiatorului acestei promovari pentru interesul aratat, si mai vreau sa precizez ca pe blogul meu exista varianta electronica a acestei carti, pentru cine vrea sa citeasca poemele. Va imbratisez cu drag!
sept. 26, 2011 @ 09:44:42
Oi scrie, peste câteva zile şi io despre carte…:)!