Sancţiunea

33 comentarii

– Uite, postez abia de câteva zile şi am deja cinci de „like”! – constată domnul plutonier-major Onici, bucuros.

Proaspăt blogger, încă îl amuză primirea comentariilor şi evidenţierile făcute fiecărei postări. La articolul Toamnă înmiresmată a strâns, într-adevăr, cinci aprecieri pozitive, căci ne-am vorbit în Dinar să-l încurajăm, aşa că am apăsat butonul like eu, Caius, Ilarie şi Teodosie. Cum domnul plutonier şi-a dat şi el un like, se împlini numărul simţualităţii. Dar, după cum pofta vine mâncând, autorul şi-ar fi dorit acum măcar vreo opt intervenţii, ca prefigurare a Zilei neînserate.

– Virgil nu ţi-a dat! – observai, iar chipul domnului plutonier se posomorî.

Din fericire, Virgil tocmai parcă peste drum, în dreptul hotelului Perla, astfel că situaţia se putea clarifica, cu atât mai lesne cu cât acela veni în Dinar.

– Ce mai e nou? – întrebă Virgil, după ce salută.

– Nimic important – mormăi domnul Onici. Mi-am făcut blog, da’ cui îi pasă?…

– De ce? E foarte fain! – protestă, mai mult din politeţe, Virgil.

– Daaa? E fain? Atunci, de ce nu mi-ai dat niciun like? Sau, poate, nu-ţi place?

– Ba-mi place! – trânti nefericitul.

– Posibil… – admise plutonierul. Păi, spune-ne şi nouă, care text ţi-a plăcut mai mult?

Părea evident că Virgil blufase, deoarece nu reuşi să-şi amintească niciun titlu.

– Hai, că nu-i greu! Sunt doar patru postări… Adevărat, nu ai dat like la niciuna! Like e greu să dai, da’ maşina ştii s-o parchezi neregulamentar!

– Cum, neregulamentar? – se făcu acela a nu pricepe.

– Aşa, bine! De ce-o parchezi în faţă la Perla, când dumneata intri în Dinar? La Perla parchează doar clienţii lor…

– De când asta? – se încăpăţână ignorantul.

– De când există Perla. E regulament de ordine interioară…

Simţii nevoia să ajut:

– În plus, domnul Virgil nu a adaptat viteza la condiţiile de trafic!

– Păi, maşina stă, doar e parcată! – încercă Virgil să obiecteze.

– Da, dar e parcată neregulamentar, doar ţi-am spus! Aşa că, n-ar trebui să aibă viteza zero, cât are acum, ci să circule! – îi explică domnul Onici, după care-l amendă cu trei sute de lei.

Virgil plecă destul de posomorât, ca să-şi mute maşina parcată ilegal.

– Nu dai şi tu un coniac? – mai apucă să-l întrebe Caius.

.

Recomandări: Dana Pătrănoiu, Gând licitat, Haicăsepoate, Imagini, Mirela Pete, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Prometeu – 2

30 comentarii

Promitev  zăbovi zile bune la han, mai cu seamă că o cunoscu şi pe Andrada, femeia pe care niciun băştinaş nu reuşise s-o cunoască atât de îndeaproape, vorbind strict despre întinderea temporală a legăturii. Pe când îi mângâia spatele, într-o dimineaţă, o întrebă:

– Andrada e nume dacic?

– Nu ştiu, Deceneu le are pe astea… Tot el mi-a zis Filoloaga, dar am înţeles că m-a poreclit astfel în mod eufemistic. Vulgul, însă, îmi zice Focoasa, aşa cum ai şi auzit.

– De ce-ţi spune aşa? – fu curios Promitev.

– Ei, pentru că mereu ceream un foc. Fireşte, până să apari tu, ceream degeaba! Uneori, cred că Zalmoxe mi te-a dăruit!…

– Cine-i Zalmoxe? – întrebă străinul, cu un glas destul de straniu.

– Un mare Zeu!

– Aha… O fi, dar n-are niciun amestec în cazul de faţă!

Nu doar Andrada îşi putea aprinde acum luleaua oricând şi-o dorea, ci şi ceilalţi oameni care trăgeau la han. Dacă Andrada îl răsplătea pe călător cum ştia ea mai bine, ceilalţi îi mulţumiră într-un mod diferit, oferindu-i ofrande de vin, pe lângă cotidiana pastramă de mânz ori ciorbă de barză.

– Nu pricep – zise într-o seară Gerula – de ce-ai mai furat focul purtăreţ de la bătrânu-tău, de vreme ce nu vrei să încerci luleaua! Nici mie nu mi-a trebuit multă vreme, dar, dacă ai venit tu cu focul, uite, m-am apucat! Ştii ce fain e!…

– Ei, bătrânului vroiam să-i plătesc un pocinog mai vechi… Ştiam că o să turbeze de furie dacă-i fur focul. Însă, nu aveam niciun plan precis. Mi-am zis, în schimb, că-i voi găsi eu vreo utilitate… Cât despre lulea, chiar că nu simt nicio atracţie!…

– Şi uite că i-ai găsit-o, vreau să spun utilitatea! – interveni Deceneu. Acum, foc aveam şi noi, fireşte, nu suntem tocmai nişte troglodiţi! Este, peste două sate, şi-un băiat care-a inventat roata, mai lucrăm ceramică, tăbăcim piei de viezure, prelucrăm metale… Dar, foc purtăreţ nu aveam! Poate de aia nu se prea înghesuie nici turiştii…

– Nu cred! – opină Promitev. De ce nu încercaţi să vă faceţi un Imn al Turismului? Aveţi vreun compozitor?

– Ar fi unul, Orfiv, da-i plecat acum s-o caute pe Evridiki…

Fără motiv, Andrada se îmbujoră.

– S-o întoarce el! – zise străinul cu optimism. Poeţi aveţi?

– De ăia sunt mai mulţi, da’ nu prea au rime! Altfel, prozodic, se descurcă. Plus că, din vreme-n vreme, mai exilează şi romanii câte unul pe la noi…

Discuţia despre arte continuă până în noapte, când, pe neaşteptate, Promitev simţi un junghi sub coasta dreaptă, ca o lamă de jungher. Pe dată se crispă, broboane de sudoare rece răsărindu-i pe frunte.

– Ce ai? – săriră câţiva.

– Nu ştiu. Simt ca şi cum un vultur mi-ar sfâşia ficatul…

Hangiul îi aduse o fiertură îndulcită cu miere şi Promitev se retrase cu Andrada în odaie. Cam în acelaşi timp se cază împăratul Traian, venit în aşezarea dacică cu prilejul campaniei electorale. Mesenii tocmai discutau despre recenta criză:

– Auzi la el, vultur! E cirotic, aia are!

– Păi, cum să nu fie, dacă bagă-n el toată ziua la vin? Noi, cel puţin, mai tragem şi din lulea, păstrăm un echilibru…

Nou venitul Traian, care fusese oarecând navigator şi bătuse aproape întreaga lume cunoscută, interveni în discuţie, după ce fu pus la curent cu detaliile:

– Acum, oamenii se mai şi îmbolnăvesc, nu întotdeauna din vina lor… Sigur, voi nu prea sunteţi interesaţi de aspect, deoarece muriţi de obicei în luptă, dar în alte ţări oamenii se îngrijesc de sănătate şi au medici…

– Am auzit… – spuse Deceneu pe un ton ce trăda îndoiala. Şi medicii ăia se ocupă de oricine?

– Ei, nu chiar de oricine! Dar, dacă-ţi plăteşti CAS-ul, taxa pentru formular, medicaţia şi deranjul medicului, te face ca nou, dacă-ţi ajută şi zeii!

.

Recomandări: Cristi Milla, Gabi123, Imagini, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Shayna, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Prometeu – 1

26 comentarii

Întreaga Dacie dormita sub soarele arzător de iunie. Parcă presimţind că va fi caniculă, nici turiştii nu s-au prea înghesuit în acel an, astfel că în prăvălia cu suveniruri doar câte-o muscă mai intra să bâzâie greoi printre pieile de viezure şi cuiburile de barză din ceramică.

Peste drum, Deceneu ieşise înaintea hanului cu o ulcică de vin, căutând un loc umbros.

– Ai halit? – îl întrebă Gerula, apărut după obiceiul său fără nicio treabă.

– Oarecum… – mormăi Deceneu. Au doar brânză şi mânz… Başca, le mai şi scriu cu â din a, slugoii. Dacă-i întrebi de ce, n-au niciun argument filologic! Pur mimetism… Nici nu mai trebuie să ne atace romanii, ne batem singuri!…

– Garnitură ce au?

– Mazăre şi varză! Mi s-a aplecat… Plus că a mai venit şi căldura asta. Dacă nu dă o ploaie, se duce tot grâul…

– Mda… – admise Gerula, care nu prea obişnuia să privească lucrurile în perspectivă. Nu dai un vin? – schimbă el subiectul.

– Băi, tu iarăşi ai venit la cerşit? Acuşi îţi găsesc o rimă la Gerula!…

– Ei, şi? Parcă eu nu pot găsi o rimă la Deceneu?…

Mai vârstnicul se irită vizibil:

– Băi, faţă de bideu!… – mai zise, azvârlindu-i restul de vin în faţă.

Câţiva copii care se jucau în uliţă strigară pe dată:

– Gerula, vezi să nu-ţi pătezi cele de sub pântece!…

Cum se poate constata, ars poetica se afla doar în faza de pionierat pe aceste meleaguri, barzii având a lupta cu numeroase dificultăţi. „Mânz – prânz, barză – varză, şi-ai cam terminat-o cu rimele!” – se plângeau ei. „Căutaţi neologisme!” – le sugera câte unul. „Ce neologisme? Găseşte-mi tu rimă la praşlo!” – se apărau barzii.

După un schimb de replici destul de neprincipial, Deceneu se împăcă cu Gerula, invitându-l la un vin. Pe când sorbeau din ulcele, bătrânul îşi scoase luleaua.

– Ce-aş trage câteva fumuri! Dar, n-am foc…

– Eu nu pricep ce plăcere găseşti să tragi din năzdrăvănia aia!… – bravă mai tânărul său companion.

– Eh! Dacă numai pe asta n-ai pricepe-o, încă ar mai fi de-o didrahmă nădejde…

Pe neaşteptate, în uliţă apăru un bărbat cu un fizic impresionant, întreaga sa alcătuire indicându-l ca străin.

„O fi vreun turist care n-a aflat de caniculă” – îşi zise Deceneu, apoi îl întrebă:

– Nu aveţi, cumva, un foc?

– Cum să nu? Poftiţi! – răspunse acela în mod cu totul neaşteptat, şi-i aprinse bătrânului luleaua. E foc purtăreţ, l-am şparlit de la bătrân… – explică el ceva mai târziu.

– Şi cum te numeşti? – dori şi Gerula să facă puţină conversaţie.

– Promitev.

„Ăstuia nici Deceneu nu-i mai găseşte rimă!” – îşi spuse Gerula mulţumit.

– Ciudat nume! – observă Deceneu. Să nu te miri dacă oamenii noştri ţi-l vor stâlci şi-ţi vor zice Prometeu!…

– Acum, asta e! Important este să se înţeleagă despre cine-i vorba… – făcu străinul conciliant, aşezându-se la rându-i să bea un vin.

.

Recomandări: Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Mirela Pete, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna, Stropi de suflet, Teo Negură, Theodora Marinescu, Tu1074.

Întâlnire

32 comentarii

Cu toate că mi-am propus să nu mai bântui noaptea, neavând ieri stare am ieşit la benzinărie pe la trei dimineaţa. În sectorul pentru fumători, părăsit de toţi şi de toate, trăgea de-o bere preşedintele ales în mod mai mult sau mai puţin democratic. Plângea.

– Acum, ce-ţi mai veni? – îl întrebai, după ce-am luat şi eu o bere.

– Mi-e aşa ruşine! – zise el, îmbăloşat. Am făcut numai rău, spurc tot ce ating! Toate promisiunile mele s-au dovedit a fi fost gargară goală!… Un demolator, asta sunt! I-am dezamăgit pe toţi!

– Ei – încercai să-l consolez -, i-ai dezamăgit pe cei care s-au lăsat amăgiţi! Eu le-am spus tuturor că eşti doar un derbedeu care minte mai lesne decât respiră… Acum, dacă te-au luat în serios unii, tot tu eşti de vină?…

– Ai dreptate – admise, aprinzându-şi o ţigaretă. Dar, mă gândesc cum voi rămâne în istorie… O figură întunecată!

– Asta ca să ne exprimăm eufemistic… – intervenii. Ţine însă cont că cei mai mulţi nici nu ajung acolo, în vreme ce un gunoi ca tine va fi, totuşi, consemnat… Cine s-ar fi aşteptat la aşa ceva pe vremea când erai doar un delator mărunt şi-un golan ca atâţia alţii?

– Şi asta-i drept! Dar, parcă aş vrea şi eu să fac ceva pozitiv!…

Aici, îl privii îngrijorat:

– Tu cât ai băut?

– Nu ştiu. Le-am cam amestecat…

Dumirit, căutai să-l ajut:

– Păi, de-aici îţi vin toate gândurile astea nesănătoase! Du-te, culcă-te, te dregi apoi cu o ţuică şi-o ciorbă de burtă, şi-o să fii ca nou, apt de noi ticăloşii!…

– Aşa o să fac! – răspunse, semn că raţiunea birui.

– Dă şi tu nişte bani! – îi mai zisei, ca să nu plec cu totul nefolosit.

După ce-mi dădu vreo cinci mii de lei, îi mai spusei la despărţire:

– Şi şterge-te la nas, că-ţi curg mucii! Te mai pozează careva, şi râd mogulii de tine!…

.

Recomandări: Androxa, Carmen, Cristi Milla, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Imagini, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, Theodora Marinescu.

Danae

27 comentarii

Zeus era posomorât, iar giumbuşlucurile mesenilor se vădiră incapabile a-i aduce vreo consolare.

– Nu ştiu ce am – se scuză după o vreme -, merg să mă întind puţin. Voi rămâneţi, revin şi eu de cum îmi trece. Încerc să iau nişte bicarbonat…

În acest mod abil, stăpânul se retrase într-o odaie discretă fără să işte întrebări nedorite. „Oricum mă vor bârfi! Dar, e de preferat să spună aiureli decât să ştie despre ce-i vorba. Vor presupune, cel mai probabil, că m-am îmbătat!” – îşi zise, apoi sări ca un arc când un tânăr cu priviri piezişe intră în încăpere.

– Ermis! În sfârşit!… Ai găsit-o?

– Am găsit-o… – mormăi evaziv nou venitul.

– Şi? Ce-a zis?

– Nimic, n-am putut vorbi cu ea… O păzeşte taică-său, Acrisiu… Cică: Să-şi facă întâi o carieră, că la babardeală se pricepe orice proastă! Acum, fie vorba între noi: De ce-ai făcut fixaţie pentru fata asta? Doar e plină lumea de femei!…

„Cam aşa le spun şi eu altora, când vreau să le suflu tipele…” – medită suveranul, apoi oftă amintindu-şi pielea neverosimil de albă a Danaei, ochii săi cum e marea-n zori, puşi în evidenţă de părul cu reflexe roşietice.

– Ai încercat să-l duci pe Acrisiu cu vrăjeala? – reveni Zeus la chestiune.

– I-am mai propus una-alta, am turnat toate anecdotele pe care le ştiam, dar asta nu mi-a ajutat prea mult, l-am distrat doar pe bătrân, însă nici pomeneală să ajung cu scrisoarea la Danae… – rezumă Ermis desfăşurarea misiunii.

– Tiranul! Persecută o minoră! Ce l-aş mai trimite la Adis, frate-meu!… Cine se crede tâmpitul ăsta?…

– Este, totuşi, rege… – susură diplomatul.

– E o balegă, nu rege! Nici măcar cât un baron local… Primarul din Comloş învârte afaceri mai serioase decât el…

– Comloş din judeţul Timiş? – fu Ermis curios.

– Nu, Comloş-Ontario! Normal că ăla din Timiş, câte Comloşuri crezi că sunt? Cel Mare şi Cel Mic…  

„Or fi, cui îi pasă?” – completă mesagerul în gând.

– Poate când va merge Danae la facultate, nu va mai fi aşa bine păzită… – încercă Ermis o sugestie.

Zeus se indispuse, starea sa învecinându-se cu furia:

– Acum ai vrea, poate, să aştept să-şi dea şi doctoratul! Nu pricepi că sunt aprins de poftă? Şi că m-am săturat de ştoarfe? Danae este virtuoasă!

– Înţeleg, dar tocmai acesta ar fi un dezavantaj… Plus că mai e şi capsomanul de taică-său…

– O voi avea! – decise Zeus, fără să-şi mai asculte prietenul. Mă voi preface într-o ploaie aurie şi-o voi învălui!…

„Păi, dacă te pricepi la de astea, la ce mă mai trimiţi în misiuni imposibile?” – cugetă îmbârligătorul, adăugând cu glas:

– Excelentă idee!

Ferecată în odaia sa, Danae încerca să se concentreze la pergamente uzate. „Fix de Legendele Olimpului îmi arde mie! O înşiruire de istorioare inepte… Dar, cică, nu eşti o adevărată doamnă dacă nu cunoşti neroziile astea pe de rost! Parcă văd cum, într-o bună zi, va veni un Zeu unic şi toţi aventurierii ăştia vor deveni personaje prin cine ştie ce parodii!… Fir-ar! Acum mai şi plouă-n încăpere!…”

Aşa cum îşi făgăduise, Zeus se preschimbă în ploaie de aur şi, date fiind carenţele de construcţie din epocă, nu-i fusese prea dificil să se strecoare prin plafon la aceea care-i dinamitase simţurile.

„Ploaia asta te pătrunde peste tot!” – gândi Danae, înfiorată. „Aşa şi trebuie!” – completă Zeus, peste măsură de înfierbântat.

Ca să scurtăm istoria, amintim că Zeus reuşi să-şi domolească patima, Danae zămisli prunc, pe care mai apoi îl numiră Persev, Acrisiu, după previzibila criză de nervi, se împăcă cu gândul unui nou moştenitor, iar oamenii din regat, încă multă vreme, spuneau despre fetele subit însărcinate: „Pe asta a prins-o ploaia fără pelerină!”

.

Recomandări: Cati Lupaşcu, Clipe de Cluj, Dana Pătrănoiu, Gabi123, Nea CostacheImagini, Rokssana, Răzvan Cătălin Rinder, Schtiel, Theodora Marinescu.

Aurel şi balaurul

42 comentarii

Dorind să se bucure de ultimele zile de vară, pedelistul Aurel ieşi în parcul central şi porni hai-hui pe alei. Când, către monumentul Eroilor, îi ieşi în cale un balaur spăimântător care, deşi nu scotea flăcări pe gură, avea o răsuflare ce te făcea să-ţi doreşti mai degrabă arsura focului, atât de greţos mirosea! Balaurul avea chef să se bată, astfel că flăcăul nostru nu avu de ales şi trebui să se prindă în luptă.

La început, Aurel surprinse fiara şi-i aplică câţiva pumni peste bot şi-un picior în coaste, dar mai apoi începu să obosească, iar setea să-l chinuie. Văzând o mică vietate fâlfâind din aripi, Aurel îşi zise: „Ce pasăre o fi asta, graur, ciocănitoare, vrabie, codobatură sau bufniţă?” Cum nu prea-i plăcuse şcoala, visând să devină ospătar ori tinichigiu, Aurel îşi dădu seama că degeaba-şi stoarce creierii, abordând pasărea în mod generic:

– Te rog, păsărică, du-te până la cişmea, ia în cioc nişte apă vie şi toarn-o peste mine, să-ţi arăt cum se face!

Finalul rugăminţii se dorea a fi o promisiune a noi fapte de vitejie în faţa balaurului, însă pasărea înţelese greşit întreaga aserţiune:

– Aşadar, mă faci păsărică, îmi spui s-o iau la cioc şi zici că mi-o tragi, găozarule? Aşa să vorbeşti tu cu mă-ta!

– N-nu! – bâigui Aurel. Te rog… zburătoareo…

Acum, pasărea se înfurie peste măsură:

– Da’ paraşută nu mă faci? Sau ţigancă împuţită? Află că tu eşti un împuţit!

Adevărat, Aurel prinsese un miros rău, din pricina efortului depus, dar era exagerat să-l numeşti împuţit, mulţi biografi de-ai săi socotind că pasărea i-a spus astfel din dorinţa de a se răzbuna, socotindu-se ofensată.

Cert este că eroul nu primi niciun strop de apă şi, puterile scăzându-i treptat, o cam încasă de la balaur, plecând din parc destul de ciufulit şi fără verighetă.

.

Au asistat la luptă, amuzându-se: Cristi Milla, Gabi123, Haicăsepoate, Imagini, Mirela Pete, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Shayna, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu.

Consult

41 comentarii

Răvăşit de angoase şi resimţind acut lipsa oricărui sens, Marcel decise să-şi facă un consult psihiatric. Domnul doctor Dumitrescu îl primi cu amabilitate – la recomandarea mea, evident! – şi-l ascultă preţ de trei sferturi de ceas. În final, căută să tragă concluziile:

– Aşadar, nu găseşti nicăieri vreun rost şi simţi că totul se duce dracului în mod ireversibil?

– Da!

– Atunci, eşti perfect sănătos, cu o percepţie plină de acribie, aş zice!

– Dar disconfortul?… – insistă ipohondrul.

– La Dinar nu-i nici un disconfort, du-te cu băieţii şi trage-i tare!

.

Au trecut prin stări similare: Androxa, Bogdan Onin, Cristi MillaDana Pătrănoiu, Dispecer, Gabi123, Imagini, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Shayna, Stropi de suflet, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora Marinescu, Ulise, Zamfir Pop.

Older Entries