Colegii din Dinar observară că sunt marcat, însă decenţa-i făcu să aştepte răbdători relatarea, ştiind că mă irită întrebările.
– S-a întâmplat ieri o chestie – spusei pe la al doilea coniac. Către miezul nopţii, împrejmuit de cărţi al căror tâlc n-aveam de gând să-l pătrund, mă gândeam ce-aş mai avea de halit. Când, ca un foşnet, aud ceva mişcare. Merg până la uşă, mă uit pe vizor, nimic! Ziceam că mi s-a părut, însă, aprinzând lumina la closet, zăresc forma necurată a unui corb, tronând…
– Pe o statuă-a Venerei… – completă domnul plutonier-major Onici. Ori, funcţie de traducere, pe bustul albei Palas.
– Draci! – îl domolii. N-am niciun fel de busturi la budă. S-a pus pe rezervorul closetului…
– Firesc! Contrastul alb-negru, ori poate apa, ca element, aleasă drept contrapondere a firii sale telurice…
– Socotesc că era singurul loc plan convenabil, caloriferul fiind ocupat cu nişte rufe murdare pe care le-am trântit, iar chiuveta, destul de instabilă. Îl întreb: „Tu de unde dracu-ai mai apărut?”, iar vietatea îmi răspunde: „Niciodată!”
– Minte de pasăre! – observă Caius. Una o întrebi, ea o ţine pe-a ei.
– Aşa-i – confirmai. După o vreme, vorbind mai mult cu mine, am murmurat: „De unde fac mâine rost de bani pentru Dinar?”. Lighioana, din nou: „Niciodată!” I-am explicat raţional că am întrebat de unde?, nu când?, şi că modul lui papagalicesc de-a o ţine una şi bună mă irită. N-a mai zis nimic, dar cel puţin s-a simţit şi s-a mutat în litiera Nataşei.
– Şi-ai înnoptat cu el? – căută domnul Onici să scurteze povestea.
– Oarecum. E şi-acum acolo, că l-a prins Nataşa şi l-a făcut ferfeniţă. Dar, mi-e cam scârbă să-l adun…
Caius îmi veni în ajutor:
– Păi, invit-o pe Eleonora la tine la o cafea şi, când vezi stârvul, te prefaci surprins şi şocat. Şi curăţă ea. Poate-ţi spală şi rufele de pe calorifer…
.
Terifiaţi: Cristi Milla, Gabi123, Imagini, Mirela Pete, Rokssana, Răzvan Rinder, Schtiel, Stropi de suflet, Tanya, Theodora Marinescu, Ulise.
aug. 24, 2011 @ 09:06:22
aug. 24, 2011 @ 09:23:34
Natasa l-a facut ferfenita? 🙂
aug. 24, 2011 @ 10:03:49
aug. 24, 2011 @ 10:19:51
N-a raspuns corect la cele doua intrebari ,altfel poate il ierta Natasa! 🙂
aug. 24, 2011 @ 10:51:52
aug. 24, 2011 @ 11:15:17
Gabi:
Da, Nataşa.
aug. 24, 2011 @ 11:15:44
Lumi:
Posibil, Nataşa îndrăgeşte Logica.
aug. 24, 2011 @ 12:12:56
pisicutza pis pis te spalai aseara-n vis….
aug. 24, 2011 @ 12:27:13
Se spală ea, ce-i drept…
aug. 24, 2011 @ 12:36:39
nu ma ‘agat’ in ghirlanda de LIKE, pt ca nu mai … sunt pe aici….
(si nici nu imi place, poate pt ca nu ii mai inteleg rostul)
[de fapt si CAIUS SI NATASA stiu ca nu imi place ‘la gramada’ –aici am avut curajul sa o spun/scriu ! ]
dar la ispravile NATASEI, mail aes miercurea, nu am cum sa rezist, oricum ar parea ele …
ai grija de tine si de cei dragi, NATASA 🙂
aug. 24, 2011 @ 13:07:09
Nataşa are grijă…
aug. 24, 2011 @ 13:44:00
aug. 24, 2011 @ 14:16:28
Una e sa vorbesti in afara subiectului, alta e sa ignori o problema serioasa, cum este plata consumatiei din Dinar. Si-a meritat soarta.
aug. 24, 2011 @ 15:05:22
Necuvântătoarea asta şi când a cuvântat, tot pesimistă a fost.
Probabil vine de pe balconul parlamentului, răspunzând la întrebarea retorică: ‘Vor trăi bine românii?’.
Măcar Nataşa aplică nişte corecţii…păcat că nu e leu, că săpam noi o groapă.
aug. 24, 2011 @ 15:43:44
aug. 24, 2011 @ 16:13:58
Boghi:
Neîndoielnic, mai cu seamă că intrase neinvitat!
aug. 24, 2011 @ 16:15:03
Cleo:
Nataşa-i optimistă, zice că vin vremuri faine, pline de cruzime…
aug. 24, 2011 @ 16:26:10
Sunt semne că nu ne va fi bine prea curând.
aug. 24, 2011 @ 16:54:40
Mie mi se arată că lor nu le va fi bine în curând…
aug. 24, 2011 @ 20:00:30
aug. 24, 2011 @ 20:01:01
Noroc cu Natasa ca-si face veacul pe biblioteca.
aug. 24, 2011 @ 20:01:22
aug. 24, 2011 @ 20:44:07
aug. 24, 2011 @ 20:47:38
si caditza ti-o aranjai…
aug. 24, 2011 @ 20:53:24
Zincabeiu:
Nu doar în bibliotecă…
aug. 24, 2011 @ 20:53:58
Elena:
Aşa-i stă ei, nu şi-o prea aranjează.
aug. 24, 2011 @ 21:43:17
aug. 24, 2011 @ 21:49:11
Niciodata sa nu spui niciodata
aug. 24, 2011 @ 21:57:10
aug. 24, 2011 @ 22:12:33
Eu nu spun. Corbul a zis-o, şi-a luat-o-n freză…
aug. 24, 2011 @ 22:40:28
miercurea cuvantatoare:))
aug. 24, 2011 @ 23:58:53
A venit vremea să i-o tragem noi! Repede!
aug. 24, 2011 @ 23:59:59
Vorbesc serios, dacă mai trecem o iarnă cu Băsescu, o să ieşim tare vlăguiţi…
aug. 25, 2011 @ 00:01:58
În fine, pe drum m-am întâlnit cu Ilarie, am ramas prieteni pe veci…
aug. 25, 2011 @ 00:10:40
„…s-a simţit şi s-a mutat în litiera Nataşei”! Incredibil, ce eroare păsărească! Nu mă mir că Nataşa l-a făcut ferfeniţă! Aşa Nataşa, voi, felinele, nu ne dezamăgiţi. Asta apropo de ce spunea Dispecerul. 😉
aug. 25, 2011 @ 00:21:32
aug. 25, 2011 @ 05:02:02
aug. 25, 2011 @ 06:38:08
aug. 25, 2011 @ 07:36:30
Mihai:
Mi-am zis să mai ieşim din tipare…
aug. 25, 2011 @ 07:37:10
Dispecer:
Nu cred să mai prindem o iarnă cu cel amintit…
aug. 25, 2011 @ 07:37:53
Mirela:
Aşa-i, Nataşa sugera să nu-i lăsăm nici în litiere!
aug. 25, 2011 @ 08:28:04
Niciodată ! Niciodată ! Niciodată !
aug. 25, 2011 @ 08:30:20
Aşa a zis şi corbul…
Poveste parfumată. Parfum uitat, de verde crud « Mirela Pete. Blog
aug. 25, 2011 @ 17:33:16
aug. 25, 2011 @ 20:59:18
cum o sa am o pisica Natasha in pun numele imi place la nebunie;))
aug. 26, 2011 @ 21:46:22
surle și trâmbițe. da’ tobe avem? | DAP
ian. 14, 2012 @ 06:38:52