Promitev  zăbovi zile bune la han, mai cu seamă că o cunoscu şi pe Andrada, femeia pe care niciun băştinaş nu reuşise s-o cunoască atât de îndeaproape, vorbind strict despre întinderea temporală a legăturii. Pe când îi mângâia spatele, într-o dimineaţă, o întrebă:

– Andrada e nume dacic?

– Nu ştiu, Deceneu le are pe astea… Tot el mi-a zis Filoloaga, dar am înţeles că m-a poreclit astfel în mod eufemistic. Vulgul, însă, îmi zice Focoasa, aşa cum ai şi auzit.

– De ce-ţi spune aşa? – fu curios Promitev.

– Ei, pentru că mereu ceream un foc. Fireşte, până să apari tu, ceream degeaba! Uneori, cred că Zalmoxe mi te-a dăruit!…

– Cine-i Zalmoxe? – întrebă străinul, cu un glas destul de straniu.

– Un mare Zeu!

– Aha… O fi, dar n-are niciun amestec în cazul de faţă!

Nu doar Andrada îşi putea aprinde acum luleaua oricând şi-o dorea, ci şi ceilalţi oameni care trăgeau la han. Dacă Andrada îl răsplătea pe călător cum ştia ea mai bine, ceilalţi îi mulţumiră într-un mod diferit, oferindu-i ofrande de vin, pe lângă cotidiana pastramă de mânz ori ciorbă de barză.

– Nu pricep – zise într-o seară Gerula – de ce-ai mai furat focul purtăreţ de la bătrânu-tău, de vreme ce nu vrei să încerci luleaua! Nici mie nu mi-a trebuit multă vreme, dar, dacă ai venit tu cu focul, uite, m-am apucat! Ştii ce fain e!…

– Ei, bătrânului vroiam să-i plătesc un pocinog mai vechi… Ştiam că o să turbeze de furie dacă-i fur focul. Însă, nu aveam niciun plan precis. Mi-am zis, în schimb, că-i voi găsi eu vreo utilitate… Cât despre lulea, chiar că nu simt nicio atracţie!…

– Şi uite că i-ai găsit-o, vreau să spun utilitatea! – interveni Deceneu. Acum, foc aveam şi noi, fireşte, nu suntem tocmai nişte troglodiţi! Este, peste două sate, şi-un băiat care-a inventat roata, mai lucrăm ceramică, tăbăcim piei de viezure, prelucrăm metale… Dar, foc purtăreţ nu aveam! Poate de aia nu se prea înghesuie nici turiştii…

– Nu cred! – opină Promitev. De ce nu încercaţi să vă faceţi un Imn al Turismului? Aveţi vreun compozitor?

– Ar fi unul, Orfiv, da-i plecat acum s-o caute pe Evridiki…

Fără motiv, Andrada se îmbujoră.

– S-o întoarce el! – zise străinul cu optimism. Poeţi aveţi?

– De ăia sunt mai mulţi, da’ nu prea au rime! Altfel, prozodic, se descurcă. Plus că, din vreme-n vreme, mai exilează şi romanii câte unul pe la noi…

Discuţia despre arte continuă până în noapte, când, pe neaşteptate, Promitev simţi un junghi sub coasta dreaptă, ca o lamă de jungher. Pe dată se crispă, broboane de sudoare rece răsărindu-i pe frunte.

– Ce ai? – săriră câţiva.

– Nu ştiu. Simt ca şi cum un vultur mi-ar sfâşia ficatul…

Hangiul îi aduse o fiertură îndulcită cu miere şi Promitev se retrase cu Andrada în odaie. Cam în acelaşi timp se cază împăratul Traian, venit în aşezarea dacică cu prilejul campaniei electorale. Mesenii tocmai discutau despre recenta criză:

– Auzi la el, vultur! E cirotic, aia are!

– Păi, cum să nu fie, dacă bagă-n el toată ziua la vin? Noi, cel puţin, mai tragem şi din lulea, păstrăm un echilibru…

Nou venitul Traian, care fusese oarecând navigator şi bătuse aproape întreaga lume cunoscută, interveni în discuţie, după ce fu pus la curent cu detaliile:

– Acum, oamenii se mai şi îmbolnăvesc, nu întotdeauna din vina lor… Sigur, voi nu prea sunteţi interesaţi de aspect, deoarece muriţi de obicei în luptă, dar în alte ţări oamenii se îngrijesc de sănătate şi au medici…

– Am auzit… – spuse Deceneu pe un ton ce trăda îndoiala. Şi medicii ăia se ocupă de oricine?

– Ei, nu chiar de oricine! Dar, dacă-ţi plăteşti CAS-ul, taxa pentru formular, medicaţia şi deranjul medicului, te face ca nou, dacă-ţi ajută şi zeii!

.

Recomandări: Cristi Milla, Gabi123, Imagini, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Schtiel, Shayna, Tanya, Teo Negură, Theodora Marinescu.