Fără tăgadă, Marcel îşi va aminti de această zi vreme îndelungată! Nu doar pentru că şcoala n-a mai început, în acest an, pe 15 septembrie, ci cu trei zile mai devreme, căzând astfel aproape de data cu număr fatal, însă şi datorită faptului că, urmărindu-se credibilizarea învăţământului autohton, nu se mai organiză obişnuita festivitate de deschidere a anului şcolar, ci se trecu direct la procesul educaţional propriu-zis, adică la ore, cum spuneau elevii.

Doamna profesoară de limba şi literatura română avu tot atâta chef de cursuri pe cât aveau şi elevii clasei a şasea, astfel că găsi o soluţie pentru trecerea timpului:

– Scoateţi o foaie de hârtie!

O dată filele pregătite şi numele fiecăruia trecute în colţul din dreapta sus, doamna anunţă subiectul:

– Alcătuiţi o compunere cu titlul: Ultima duminică din vacanţă.

„Adică ce-am făcut ieri” – îşi ziseră elevii şi, pe rând, se apucară de scris, funcţie de sosirea inspiraţiei. În acest timp, doamna privea parcul din faţa şcolii pe fereastră, gândindu-se că a ajuns, la aproape cincizeci de ani, să suporte un ministru troglodit, un inspector sifilitic şi-un salariu amputat. „Ar trebui să-i las dracului cu învăţământul lor cu tot şi să plec unde-oi vedea cu ochii!” – îşi mai spuse, regretând că este atât de legată, prin întreaga sa activitate, de limba maternă.

Spre decepţia profesoarei, elevii aduseră lucrările destul de repede. „Să citesc câteva, poate trece ora” – îşi zise, apucând compunerea lui Marcel. Îndată se încruntă:

– Marcel, asta-i compunere? „Noi duminică ne-am uitat cu toţii, după ce am mâncat, la Duminica în familie. Seara am văzut artificiile de la Festivalul berii. A fost foarte frumos!…”

„Da’ ce are?” – se întrebară ceilalţi elevi, spunându-şi că nici ei n-au scris ceva mai acătării. Silviu îşi dădu seama că vor fi toţi bălăcăriţi, astfel că găsi o ieşire din această situaţie neplăcută:

– Hăăă, cică asta-i compunere la Marcel!

Simona plusă:

– Nici n-a fost ieri Festivalul berii, şi nici artificii, că m-am uitat!

Cornel se prinse şi intră în joc:

– Marcel numa’ la bere se gândeşte, de când s-a îmbătat în excursie!

În pofida rumorii, Georgiana, şefa clasei, ridică întâi două degete, abia apoi intervenind:

– Doamna profesoară, Marcel a zis că pe el oricum nu-l interesează şcoala, fiindcă învăţământul românesc scoate tâmpiţi…

– Mai scoate şi din ăia… – admise doamna, plictisită de toate aceste delaţiuni.

Cel puţin, ora se termină, singurul abătut rămânând Marcel.

.

Recomandări: Gabi123, Lilli3D, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Supravieţuitor, Teo Negură, Verovers.

Anunțuri