Ieşit oficial din recesiune, lui Aurel nu-i mai rămase decât să-şi facă blog, pentru a comunica semenilor ce-i place, ce îl enervează, ori să posteze dedicaţii muzicale cu videoclipuri de peYouTube. După ce-şi alcătui un blogroll incipient, trecându-i pe Carmen Amza, Gabi123, Imagini, Lili, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna şi Teo Negură, Aurel scrise şi primul său text, în categoria Ce mă enervează.

„De fapt, ce mă enervează?” – gândi descumpănit proaspătul blogger, dându-şi seama că nu-l irită nimic.

– Dă un search pe Google – îl sfătui domnul plutonier-major Onici, mai versat în astfel de chestiuni.

Aurel îi urmă sfatul şi, inspirându-se oarecum de la Schtiel, scrise că-l enervează persoanele care nu se spală şi aglomeraţia, oriunde ar fi aceasta, de la promoţii şi până la mijloacele de transport în comun.

– Şi acum ce fac? – întrebă, după ce dădu publicare.

– Aştepţi să comenteze cititorii şi le răspunzi – îi sugerarăm. Dar, ia-ţi ceva de băut, că poate n-o să comenteze imediat. Eşti nou, încă nu-ţi cunosc blogul…

Peste un sfert de ceas, Aurel intră în Panoul de control.

– Am deja două comentarii! – ne anunţă triumfător. Da’ sunt în engleză, nu pricep…

– Dă-i pe Google Tranlate – îl sfătui domnul plutonier, explicându-i în detaliu cum trebuie să procedeze.

Astfel, află că mesajul scris de Lascivya  –  Awesome post, will be a daily visitor from now on! – înseamnă: Awesome post, va fi un vizitator zilnic de acum încolo!

Mai generos, Humphrey îi scria că: This was obviously a genuine very good post. My service company is in real truth looking for in the direction of the subsequent submit.  Sau, pe româneşte: Acest lucru a fost evident un veritabil post foarte bun. Compania mea de serviciu este în căutarea adevărului real în direcţia ulterioare prezinte.

– Sunt faine – observarăm noi – da’ vezi că tot străinătatea trebuie să ne aprecieze, în vreme ce noi ne îngropăm propriile valori?

– Aşa-i! – admise Aurel, cu amărăciune.

Din fericire, primi în curând şi-un mesaj autohton: Bună ziua, mă numesc Viorel Pop şi sunt administratorul blogului Reclame la tot cartieru’V-am citit blogul şi l-am găsit foarte interesant. Dacă doriţi să facem schimb de linkuri, scrieţi-mi la adresa de mail popvioadmin17@yahoo.uk şi spuneţi-mi cu ce nume să vă trec.

– Să fac schimb de link? – ne ceru noul blogger opinia.

– Fă, de ce nu? – îl încurajarăm.

Anunțuri