Corina începu să se obişnuiască ştiindu-l pe Marcel mai tot timpul în Dinar. O vreme îl căutase prin birturi, încercând să-l ducă acasă şi reuşind doar să işte scene penibile, dar mai apoi îşi spuse că în tot răul este un bine şi că, în definitiv, se poate uita în linişte la Noră pentru mama, Test de fidelitate sau alte emisiuni frumoase.

Cum aproape în fiecare sâmbătă Marcel o lungeşte la benzinărie, uneori până luni dimineaţă, Corina fu surprinsă să-l vadă acasă încă de la zece seara, relativ treaz.

– La noapte mă transform! – o anunţă el, pe un ton oarecum îngrijorat şi mai mult decât misterios.

– Te laşi de băut? – se iluzionă femeia.

– Nu cred, dar e lună plină…

– Adică, nu te laşi de băut! – gemu Corina. Acum, motivul ar fi că-i lună plină… Logic! Lună plină, lună nouă, eclipsă de lună, luni, marţi, miercuri, joi, ianuarie, februarie, august, toate-s prilejuri de chefuit!…

Marcel mai auzise tirada de sute de ori, aşa că nu-i dădu atenţie.

– Lasă fleacurile, mai bine încuie-mă în bucătărie, ţi-am zis doar că mă transform!

Colega de apartament gândi fulgerător: „Încuiat l-aş ţine toată ziua pe undeva, da’ de ce în bucătărie? Dacă urinează iarăşi în chiuvetă?… Mai bine-ar merge în boxă, la subsol!” Socotind, însă, că-i de preferat să scurteze discuţia ca să poată urmări ceva interesant pe OTV, Corina-i făcu hatârul, încuindu-l. Ar fi fost posibil să-l mai încuie şi-n baie, însă acolo mai putea avea şi ea nevoie. Aşa, chiar dacă nu mai avea acces la frigider, îşi putea lua, dacă avea poftă, un compot de pe poliţa din hol, iar furculiţe aveau şi în dulapul din cameră.

În vreme ce femeia află cu stupefacţie că ciocoiul Oprescu, pe când activa ca medic, a asasinat în mod deliberat mii de pacienţi, îmbogăţindu-se astfel, Marcel se trânti pe gresie aşteptând resemnat schimbarea.

„E noros azi, poate scap… O fi luna plină, da’ dacă nu se vede, mai are efect?” În casă, ar fi avut câteva romane pe acest subiect, însă nu mai era vreme să se documenteze. „Başca, e ficţiune, cine ştie dacă te poţi lua după ele…”

Văzu cum norii se risipesc şi, chiar către miezul nopţii, luna-şi rânji paloarea în fereastră, iar transformarea începuse. Dacă nu era însoţită tocmai de dureri atroce, nici nu s-ar putea spune că-i o senzaţie vrednică de dorit. Iniţial, bărbatului i se schimbă dantura şi, dând cu limba ca să încerce, simţi că are caninii ascuţiţi precum acele, iar restul dinţilor mititei, însă tăioşi. Curând, constată că vede cu o deosebită acuitate, deşi culorile-i apăreau altfel decât le ştia. „Ar fi trebuit să mă dezbrac! Cine-a mai văzut lup în pantaloni şi tricou?” – îi mai trecu prin minte.

Începu să cerceteze locul cu mustăţile, calculând pe unde-şi poate strecura capul, şi-şi marcă locul, dar de data aceasta nu mai urină în chiuvetă, ci pe mobilier. Cum văzul îi devenise înzecit mai ager, reuşi să-şi privească noua înfăţişare în luciul faianţei. Nu era lup câtuşi de puţin, ci se preschimbase în motan. Era şi-un avantaj în aceasta, deoarece reuşi, datorită dimensiunilor reduse şi-a agilităţii, să iasă cu totul din haine. Încercă uşa frigiderului cu laba, însă nu avu putere s-o deschidă. „Ar fi trebuit să halesc ceva peste zi, da’ eu am luat-o pe coniac şi acum îmi macină în gol!”

În cele din urmă, reuşi să se strecoare afară şi găsi un pui fiert în bucătăria familiei Moldovan, de la parter. Se întoarse, sătul, când se lumina de ziuă. Auzindu-l mieunând, Corina-şi spuse: „Acum, va trebui să mă interesez când e lună plină şi să-i pregătesc Whiskas de fiecare dată…”

.

Recomandări: Dana Pătrănoiu, Lili3d, Paporniţa cu vorbe, Rokssana, Shayna.

Anunțuri