Foto: Dan Mihai Popa

.

Cum suferinţele lui Aurel legate de Marieta, femeia visurilor sale, păreau a fi fără de sfârşit, am decis, cei câţiva care frecventăm Dinar, să le punem capăt într-un fel, deoarece lamentaţia perpetuă a convivului devenise nu doar plictisitoare, ci de-a dreptul agasantă. Astfel, i-am recomandat să se unească cu obiectul pasiunii sale pe calea mistică, propunându-i un exerciţiu şamanic (sau naiba ştie de care, căci l-am născocit ad-hoc). Se spune că, dacă petreci noaptea cufundat într-o apă curgătoare, invocând numele persoanei la care râvneşti cu ardoare lăuntrică, acea persoană va veni negreşit să te caute. Desigur, dumneavoastră aţi înţeles că aşa spuneam noi, dar important era să nu înţeleagă şi Aurel acest amănunt. Din fericire, s-a agăţat de propunerea noastră. Începutul călduros de Octombrie îmbia, de altfel, la experiment.

Aşa cum iniţiaţii o ştiu, iar Aurel avea să o afle de la noi, acţiunile oculte reuşesc doar dacă alegi cu multă chibzuinţă locul. De aceea, am socotit util ca amicul nostru să se exercite în râul ce străbate urbea, – firesc, de vreme ce este singura apă curgătoare de care dispunem – dar undeva mai la periferie, pentru a nu fi perturbat de zgomotul oraşului. Desigur, altceva urmăream, şi anume poziţionarea lui Aurel dincolo de staţia de epurare, unde apa râului e plină de felurite dejecţii şi are o miroznă aparte.

În miez de noapte, am purces cu toţii spre locul ideal, iar Aurel se cufundă în apă, ţinându-se de o creangă, pentru a nu-l lua curentul, cu toate că, albia fiind plină de sedimente, picioarele i se afundară în mâl ancorându-l destul de solid. Eu, Remus, Radu, Marcel şi mai câţiva curioşi, plasarăm lumânări pe mal, acestea având menirea de a capta energiile cosmice, în versiunea pe care i-am vândut-o lui Aurel, ca şi pe aceea de a-l face vizibil, sporindu-ne amuzamentul. Lăsându-l pe ucenicul întru şamanism să-şi invoce iubita, ne-am retras ceva mai încolo, să bem şi să râdem pe socoteala nerodului. În plus, aerul e mai plăcut, în acea zonă, la o oarecare distanţă de râu.

Aurel şamaniză până spre ziuă, noi întrebându-l periodic dacă simte vibraţiile.

– Simt, da…

– O fi de la lipitori… – ne dădurăm cu părerea, în surdină.

Dimineaţa ne află, conform obiceiului, în Dinar. Domnul plutonier-major Onici, aflând de experiment, ne zise pe ton oarecum mustrător:

– Bă, nebuni mai sunteţi! Vă pierdeţi aşa o noapte-ntreagă, numa’ ca să râdeţi de tembel… Şi chiar o striga pe aia?…

– Sfâşietor! – zise Marcel, şi toţi pufnirăm în râs.

Mai târziu, apăru şi Aurel. Îşi luă o bere fără alcool şi prinse să-şi povestească trăirile din timpul ineditului experiment iniţiatic. Domnul plutonier îl întrerupse după o vreme:

– Bun. Las’că ne mai povesteşti tu, da’ acum du-te până la benzinărie şi cumpără-ne ţigări de foi, dacă nu vrei să te amendez că te-ai scăldat într-un spaţiu neamenajat…

Cum Aurel porni să-şi împlinească misiunea, noi mai chicotirăm o vreme netulburaţi, când apariţia unei femei şleampete, purtând peste pardesiu un halat care, cu îngăduinţă, putea fi numit albastru, ne atrase atenţia. Laţele ei dezgustătoare, fruntea îngustă şi ochişorii care, deşi inexpresivi, sugerau două bomboane, ca şi halatul amintit, ne făcură să bănuim că individa era mult râvnita Marieta, cea concediată de la Gazeta de Nord-Vest.

– Aici e Dinar unde bea Aurel? – întrebă arătarea.

– Da, stimată doamnă – răspunse domnul plutonier-major Onici, cu amabilitate -, aici este Dinar, dar Aurel bea destul de rar, fiind mistuit de alte patimi…

– Ce patimi? – întrebă creatura, albind subit.

– Omeneşti, fireşte… E de notorietate faptul că, după ce şi-a ucis tatăl, Aurel a întreţinut un anumit tip de raporturi cu propria-i mamă…

Marieta, neauzind vreodată de Edip, luă textul ca atare, deşi mai mult trebui să-i ghicească înţelesul, exprimarea domnului plutonier fiind destul de alambicată.

– Şi acum ce face? – îngăimă ipochimenul în halat, oarecum pe lângă subiect.

– Chiar în acest moment, n-aş putea spune cu precizie, dar, în general, mustrat de conştiinţă pentru faptele comise, încearcă să-şi găsească alinarea căutând să profite de femei neajutorate, lipsite atât de pregătire, cât şi de apărare.

Cum Marieta începu să plângă, lui Remus i se făcu milă de ea şi-i zise să golească scrumierele, deoarece Irina era ocupată cu o discuţie pe telefonul mobil. Femeia se achită de sarcină şi, răvăşită, plecă nu se ştie unde, halatul ei de-un albastru incert dispărând odată cu posesoarea învăluită-ntr-însul.

– Uite, că a funcţionat chestia! – observai eu. Şi noi am ticluit-o la mişto!

– Ba, aş zice că n-a funcţionat – obiectă raţionalistul plutonier -, de vreme ce Aurel habar nu are că proasta a dat pe aici.

Aurel reveni după câteva minute de la benzinărie şi, golind pachetele pe o masă, murmură:

– Domnu’ plutonier-major, veniţi să vedeţi dacă am luat bine…

.

Recomandări: Gabi123, Lili3d, Paporniţa cu vorbe, ShaynaSupravieţuitor, Teo Negură.

Anunțuri