Grafică de Aurelia Anghel

.

Senine ori înnourate, însorite ori ploioase, zilele treceau în pădure oarecum otova, ca şi cum într-un teatru s-ar interpreta mereu acelaşi act, doar reflectoarele căutând să mai aducă vreo noutate, căzută şi aceea în desuetudine prin repetiţie. Însăşi vânătoarea, atât de fortifiantă şi generatoare de senzaţii pentru alţii, aici era o simplă rutină cotidiană. Nu ne vom mira aşadar când, aflându-se în jurul bordeiului şi trăncănind despre nimic, omul, femeia sa şi băiatul fură vizitaţi de-un urs care, privindu-i sever, îşi făcu din laba stângă tocător şi, cu muchia celeilalte, se prefăcu a toca spanacul ori altă buruiană sacadat, spunându-le insinuant şi imitându-l perfect pe părintele Ică din Sibiu:

– Uite-aşa vă futeţi timpul, uite-aşa vă futeţi timpul…!

Bătrânii distinseră doar o mormăială, însă băiatul, fiind năzdrăvan, înţelese aluzia.

– Şi ce-ai vrea să facem? – întrebă el, pe limba urşilor.

– Ce să faceţi? – făcu ursul ironic. Mâncaţi, râgâiţi, căcaţi, da’ la fata împăratului Roşu nici că visaţi!

– Nu visăm, ce-i drept, deoarece nici n-am auzit de ea!

– Păi, ai auzit acum. Eu am zis ce-am avut de zis, de-acum tu decizi dacă vei porni către ea ori vei rămâne un onanist!

Ursul se afundă în codru, iar băiatul îl întrebă pe taică-său:

– Ce-i aia onanist?

– Unu’ aşa ca tine – răspunse tatăl sec, însă imediat gândi: „Chiar, că băiatul nici n-o avea pe cine lua în sălbăticia asta! Poate-ar trebui s-o mai pornească şi el prin lume…”

Despre înţelegerea graiului animalelor unii spun că ar fi un dar, venit de undeva dintr-o lume superioară către sufletele curate, alţii socotesc că ar fi o manifestare a schizofreniei, subiecţii vorbindu-şi lor şi închipuindu-şi că au conversat cu fiare, obiecte ori entităţi. Cum ar fi, graiul animalelor este dificil de tălmăcit în limbă omenească, acela care-ar încerca-o fiind întotdeauna silit la aproximări, neexistând – de cele mai multe ori – termeni perfect echivalenţi. E cam ca şi când ai traduce o limbă nearticulată, cum ar fi engleza americană, într-o limbă ferm omenească, să zicem, rusa.

Băiatul se mai gândi o vreme la apariţia intempestivă a ursului, dar nu-i dădu de capăt. „Bine, să zicem că ar fi o fată de împărat care să merite oareşce osteneală… Şi? Încotro? Cu ce mijloace? Care-ar fi folosul?…”

Teoretic, băiatul ştia cam ce vrea să însemne o fată, văzându-şi mama şi presupunând că ar fi vorba despre ceva asemănător, însă nu socotea că ar fi un motiv suficient de puternic ca să-ţi laşi bunătate de codru şi s-o porneşti către nicăieri. „Trebuie s-o caut pe prietena mea, dropia! Urşii întotdeauna mi-au părut destul de bolovănoşi în exprimare” – îşi mai zise.

Fără a se fi gândit excesiv la acest detaliu, fusese tocmai ziua în care băiatul împlinise doisprezece ani.

.

Recomandări: Dana Pătrănoiu, DispecerFilumenie, Florina, Gabi123, Lili3d, Paporniţa cu vorbe, RokssanaShayna, Supravieţuitor, Teo Negură, Theodora MarinescuUlise.